Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin, decizia care va înfuria statele lumii. Cât de mult a prelungit embargoul pentru importurile de alimente

Vladimir Putin, decizia care va înfuria statele lumii. Cât de mult a prelungit embargoul pentru importurile de alimente

Vladimir Putin, decizia care va înfuria statele lumii. Cât de mult a prelungit embargoul pentru importurile de alimente
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
29 Iun 2016   •   19:30

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat miercuri un decret privind prelungirea, până la finele anului 2017, a embargoului introdus pentru importurile de produse alimentare occidentale, transmite Reuters.

Kremlinul a introdus un embargou pentru alimentele produse în țările care au introdus sancțiuni împotriva Rusiei după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014. Embargoul rusesc a afectat o gamă largă de produse alimentare de la brânza franțuzească la fructele din Spania.

Săptămâna trecută, ambasadorii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene au prelungit și ei, cu șase luni, sancțiunile economice dure adoptate împotriva Rusiei în vara lui 2014. În următoarele zile ar urma să fie luată decizia oficială la nivel de miniștri de prelungire până la 31 ianuarie 2017 a acestor sancțiuni care expiră la sfârșitul lunii iulie.

De asemenea, la începutul acestei luni, Comisia Europeană a prelungit, până la finele lunii iunie 2017, măsurile de sprijin introduse pentru cultivatorii de fructe și legume afectați de embargoul rusesc. De la introducerea embargolui rusesc, în luna august 2014, o cantitate totală de 1,13 milioane tone de fructe și legume a beneficiat de măsuri excepționale de sprijin de la UE în valoare de 280 milioane de euro.

 

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close