Vladimir Putin nu îi vrea pe Joe Biden şi Prinţul Charles la parada de la Moscova
Autorităţile ruse l-au invitat pe premierul britanic Gordon Brown să participe la evenimentele organizate duminică pentru a marca 65 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, însă şeful guvernului de la Londra nu va putea asista la paradă din cauza situaţiei politice create după alegerile legislative. Foreign Office a sugerat, în aceste condiţii, ca Marea Britanie să fie reprezentată la paradă de Prinţul Charles, moştenitorul Tronului britanic.
Premierul rus a respins propunerea săptămâna trecută, transmiţând că nu doreşte prezenţa acestuia la Moscova şi exprimându-şi, aparent, nemulţumirea faţă de refuzul Marii Britanii de a-l extrăda pe Boris Berezovski, fost oligarh rus şi unul dintre criticii vehemenţi ai Kremlinului.
Potrivit ziarului britanic, Putin s-a opus şi prezenţei lui Biden la Moscova, vicepreşedintele american fiind considerat drept unul dintre susţinătorii liderului georgian Mihail Saakaşvili.
Pavel Felgenhauer, analist militar şi colaborator al cotidianului de opoziţie Novaia Gazeta, a afirmat că decizia de a refuza prezenţa Prinţului Charles i-a aparţinut integral lui Putin. El a apreciat că Moscova a adoptat o poziţie intransigentă ca urmare a unei serii de succese recente în domeniul politicii externe, printre care se numără înlăturarea guvernului prooccidental al Ucrainei şi revolta din aprilie din Kîrgîzstan, soldată cu preluarea conducerii de către o administraţie mai apropiată de Kremlin.
Pentru prima dată, la parada de la Moscova vor participa militari din Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite, alături de 10.500 de militari ruşi. La ceremonie vor asista mai mult de 25 de lideri străini, inclusiv preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, în timp ce Marea Britanie şi Statele Unite vor fi reprezentate numai de ambasadori.
Antena3.ro
-
Putin promite 14.000 kilometri de carosabil până în 2015
15 Sep, 19:28 | 6 comentarii
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Marea Britanie se pregăteşte de ieşirea Greciei din zona euro
26 Mai, 11:24 | 0 comentarii -
Reuters: Grecii au miliarde de euro ascunşi în case şi devin ţinte foarte atractive pentru hoţi
26 Mai, 10:57 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Un mort şi opt răniţi, în urma unui incident armat într-un oraş din Finlanda
26 Mai, 09:55 | 0 comentarii -
AIEA: Activitate importantă şi neobişnuită într-un complex militar iranian
26 Mai, 09:43 | 0 comentarii
-
Pina la urma aici nu e vorba de anti-americanism sau pro rusia. E vorba de politica lor care e foarte complicata pentru cei care nu cunoaste politica. calin...ca tie i-ti place america e foarte bine..ubi bene ubi patria, dar comentariul tau nu are consistenta
mai bine documenteaza-te inainte de a vorbi....
-
arabii pot sa intre SUA fara vize, romanii ba.
-
Nu pot sa intru in polemica cu cineva care are gandire fixista antiamericana. Atunci cand vezi pe cineva cu ochi rai si nu vrei sa vezi nimic pozitiv, nici nu ai sansa de ati schimba mentalitatea. Eu nu am nimic cu rusii. Din pacate nu am avut nimic bun de la ei (eu personal am avut aparate eletronice care mai rezista si astazi,recunosc).Asta ca si gluma. Poate ca multi nu au avut contact cu arabi si nu inteleg ceea ce reprezinta ei ( nu vreau sa intru in detalii ptr ca s vad zilnic). Eu recunosc ca nu totul la americani este bun, dar nici nu pot sa spun ca raul de pe lume vine de la ei. Toate puterile se impun,intr-un fel sau altul. Prefer pe americani (chiar daca coca cola nu este cea mai buna si chiar daca multi sunt impotriva produselor americane,care mai sunt americane). Ptr ca America nu trebuie vazuta prin prisma bunurilor de consum. Eu prefer America ptr ideologia lor. Nu vreau comunsimul rusesc sau chinezesc. Nu vreau interdictii sau ura pe baze religioase. Iar despre politicienii nostrii nu vreau sa vorbesc. Justitia e cea care ar trebui sa spuna ceva despre ei. Iar despre petrol nu prea cred ca americanii fac pretul. Ar fi bine ptr ca atunci benzina ar fi mai ieftina. Din pacate prietenii nostri arabi si rusi sunt cei care se imbogatesc pe spinarea noatra, a tuturor.
-
sistemul de marketing american functioneaza perfect in impunearea unor lucruri sau sistem de "valori" toxice : mcdonalds, cocacola, KFC, fastfood in general, reclame, filme, violenta, consumerism in detrimentul si moartea unor "valori" nationale din tara respectiva.
-
cea mai de k.a.k.a.t lege americaneaca e aia a copyright-ului care printre multele aberatii patenteaza inventii care nu inca nu exista.
-
cea mai de k@kat lege americaneaca exportata e aia a copyright-ului care printre multele aberatii patenteaza inventii care nu inca nu exista.
-
mie imi pare foarte corecta aceasta decizie.
Kala, sunt total de acord cu argumentele si iti impartasesc parerea. Foarte bine bunctat -
Calin. dar nu ai vrea tu sa te duci asa frumos in America si sa ne lasi? America este ceva artificial, un parazit, care se hraneste folosindu-se de minciuna, manipulare, terorism, dar mai ales din naivitatea oamenilor ca tine. Iar ideologia lor va duce la dezastru. Din fericire mai sunt si cei care nu au cazut in plasa, asa cum e Rusia
-
Alice, na-i vreaTu sate duci frumos inapoi in Rusia , de unde vi, sau mai bine in Cuba sau North Korea,si sa ne pupi tu Putin unde nu vede soarele , pe noi americanii? Adevarata e aia vu arabii vizele si romanii...(aliatii naibii!!!)
-
dar nu ai vrea mai bine tu sa inveti sa scrii inainte sa imi spui mie unde sa ma duc? si o sa va pup pe voi, americanii, acolo "unde nu vede soarele", dar cu botul pantofului, atat meritati
-
Acesta este ultimul comentariu pe care il adaug. Nu inteleg de ce aceasta adversitate fata de America. Va obliga cineva sa mancati McDonalds, KFC, sa beti Coca-Cola? Poate ati uitat cat jinduiam pe vremea ruseasca dupa un Pepsi,banane, portocale ciocolata si alte bunuri occidentale (toxice, rele, nesanatoase). Voi blamati pe americani ptr impotenta clasei politice care indiferent de culoarea politica a furat dupa revolutie si a distrus tot ce era in tara aceea. Avioanele nu vi le-au bagat pe gat. Politicienii romani au hotarat sa le cumpere ca sa favorizeze o crestere a influentei americane. Despre autostrada nu cunosc detalii si de aceea nu intru in amanunte, dar americanii nu merg acolo unde nu pot sa faca rpofit. E o lege a comertului pe care romanii ar trebui sa o invete. Vize nu ne dau ptr ca stiu ca nu ne intoarcem inapoi pe meleagurile mioritice. La fel cum nu le dau nici arabilor. Despre vaccinuri ce pot sa spun,nu va vaccinati fratilor. Stati la indemana virusurilor si bacteriilor. Educati-va inainte sa comentati; si nu uitati ca romanii au avut un cuvant greu de spus in domeniul vccinarilor (ne place sa ne denigram,nu?). Nimeni nu va poate impune nimic. Acesta este un adevar democratic pe care romanii nu l-au invatat inca. De economia globala au profitat toate puterile economice ale lumii (Romania nu este printre ele) numai ca nu a fost suficient reglementata. Locuintele vi le pierdeti ptr ca nu vi le permiteti. Reclama este mama comertului (ati uitat sau n-ati stiut,inclusiv rusii au reclame si vor sa vanda). Alice eu v-am lasat de ceva vreme si impreuna cu sotia mea traim visul american si nu cosmarul romanesc, nu mancam McDonalds,KFC sau alte procarii ptr ca nu ne poate obliga nimeni (avem dreptul si posibilitatea de a alege ce mancam). Voi va consumati timpul si nervii pe politica in timp ce politicienii vostrii se imbogatesc pe pielea voastra.Dasfidania
-
FFFFFFFFFFFF BINEEEEEEEEEEEEEE .
-
PUTIN / Cel mai puternic om din lume .
-
Da, il doare undeva pe Biden de parada lor de doi bani. Asa se crede Putin important? Pai nu i-a dat telefon Biden sa-i spuna ca oricum nu venea? Ca oricum avea ceva mai important de facut in ziua aia, ca de exemplu, sa-si plimbe cainele sau sa joace golf? Ii doare undeva pe americani de parada de doi bani a rusilor, unde oricum prezinta doar sisteme invechite si ruginite.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Stie Putin ce stie...cum sa-i invite pe doi din membrii marcanti ai grupului Bildberg(unul sef,altul lacheu) cand astia de abia asteapta sa ingenuncheze Rusia?!