Voronin, în 2009, ca Ceauşescu, în 1989: "Această acţiune este gândită şi foarte bine plătită!" (VIDEO)
?Această operaţiune este bine plămădită şi bine gândită şi bine organizată şi se vede că este foarte bine plătită? a spus Voronin, care a făcut apel la calm. "Obiectivul principal al oragnizatorilor protestelor în curs este sã destabilizeze ţara. Lor le trebuie numaidecât din partea autorităţilor vărsare de sânge" a mai spus preşedintele moldovean.
?Vom ajunge la dezvăluirea acelora care au plănuit din timp. Despre fraudarea alegerilor s-a vorbit cu o lună în urmă? a mai spus preşedintele care a făcut astfel o aluzie la manifetaţiile de dinaintea alegerilor, la care au participat şi organizaţii din România.
Potrivit jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, preşedintele Voronin va încerca să pună incidentele de la Chişinău pe seama României, aşa cum este clar că televiziunea publică din Moldova a montat imaginile prezentate pentru a pregăti discursul preşedintelui.
În urmă cu aproape 20 de ani, pe 20 decembrie 1989, preşedintele Nicoale Ceauşescu ţinea un discurs asemănător, în care denunţa acţiunile distructive ale unor grupuri "antinaţionale" de tineri, care distrugeau clădirile instituţiilor statului şi acuza cercuri "imperialiste" şi serviciile secrete ale ţărilor străine de organizarea acestor acţiuni.
Antena3.ro
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Marea Britanie se pregăteşte de ieşirea Greciei din zona euro
26 Mai, 11:24 | 0 comentarii -
Reuters: Grecii au miliarde de euro ascunşi în case şi devin ţinte foarte atractive pentru hoţi
26 Mai, 10:57 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Un mort şi opt răniţi, în urma unui incident armat într-un oraş din Finlanda
26 Mai, 09:55 | 0 comentarii -
AIEA: Activitate importantă şi neobişnuită într-un complex militar iranian
26 Mai, 09:43 | 0 comentarii
-
Nu mii de inmierare ca Voronin da vina pe Romania,nu e prima data, in schimb mai arata inca odata cit de prost e.
Daca poporul nu te vrea, sa se duca cu toata ceata lui de mizerabili de la guvernare!!!! -
Situatia din Moldova e una fara iesire. Un stat, aflat in sfera de influenta ruseasca nu poate trece peste noapte in sfera de influenta americana. Nu are cum. Daca la conducerea tari noastre Romania, s-ar fi aflat un om CU CAP, nu cu cur in loc de cap, si ar fi discutat altfel cu Rusia imediat dupa conflictul din kosovo, si nu i-am lins in cur intratat de mult pe americani, si nu ne-am fi aratat colti printre gard rusilor aparati fiind de americani (sau avand aceasta impresie) Rusia si-ar fi chemat catelul kagebist, alias cioara-voronin, inapoi la kremlin si Moldova s-ar fi putut lipi la patria muma Romania. Actualmente problema e foarte complexa, sau poate ca nu, foarte simpla, Moldova nu poate intra in sfera de influenta americana. E clar lucrul acesta. Cand la noi se va schimba presedintele, cel lingator de funduri americane, atunci cine stie ....... In plus mai exista un lucru foarte, foarte important: Rusia este si va ramane un stat ortodox, la fel ca si romania. Daca pe primul loc ar fi Dumnezeu (in Rusia si in Romania) atunci problema numita Moldova s-ar rezolva de la sine. Afirm cu convingere ca cel mai mare vinovat, indirect, pentru ceea ce sufera frati nostri de peste prut nu-i nimeni altul decat SuperBaselinio, cu ale sale basini din cap.
-
Nu puteti face o paralela intre cei doi presedinti. Primul, Ceausescu, a fost un patriot. Ca a fost un idiot asta ramane de discutat, dar faptul ca a vrut o Romanie mareata asta e de netagaduit. Problema e ca maretia romaniei inchipuite de Ceasca nu a corespuns cu doleantele, asteptarile, foamea indurata de populatie. Al doilea, voronin, adica Cioara (numai probleme ne fac inaripatele astea :)) ), e un kagebist rus, care vorbeste in familie limba rusa si da comunicate in limba rusa. Problema nu-i ca vorbeste si gandeste in rusa, problema e ca este un kagebist si are interese contrare cetatenilor moldoveni.
-
Frati romani, romanii (romani si moldoveni) au devenit o moneda de schimb intre rusi si americani. Problema din Moldova trebui rezolvata inre RUSIA, AMERICA si ROMANIA. Moldova nu exista ca stat, e o FACATURA condusa de un kagebist. E un ofiter la ordin care executa ce-i spune sefu, de aceea Romania tb sa discute cu SEFUL LUI, nu sa-i linga-n cur pe americani in speranta ca o sa capatam ..... habar nu am ce.
-
Experienta ne-a invatat ca SECURITATEA ARE UN ROL DEOSEBIT DE IMPORTANT IN ACESTE MOMENTE. Ne-am saturat de scenarii ale rusilor, americanilor sau mai stiu eu ce reptile. TOTUL E IN DEFAVOAREA CELOR MULTI. Aceste miscari in Moldova reusesc sa ascunda FATA CORUPTA A COTROCENIULUI SI IMPOSTURA DIN ALEEA MODROGAN de care ne-am saturat pina peste cap.
-
AZI LA CHIȘINAU MIINE LA BUCUREȘTI, JOS TRADATORUL DE VORONI DICTATORUL basescu, MOARTE TRADATORILOR ȘI COMUNIȘTILOR, JOS voronin, JOS basescu, JOS DICTATURA, CER DEMISIA TOVARAȘULUI basescu, comunist, turnător, informator si trădător de țară, popor și neam, ne-a vindut țara la maghiari
-
Felicitari pt titlu! Multe similitudini, ,coincidente, pana acum din pacate,contine mult, mult, adevar.... , cel putin asa cred, acum, dupa 20 de ani... .
-
acest program este interzis minorilor! Treci la culcare! :))
-
Pt Vasile! acest program este interzis minorilor! Treci la culcare! :))
-
moldovenii sunt mai lenti le=a mai luat 20 de ani sa-i dea pe comunisti jos. mai bine mai tarziu decat niciodata
-
Nu mai faceti comparatii intre Ceausescu si Voronin. Ceausescu a fost un adevarat patriot pe care romanii nu l-au meritat. Ceausescu a fost un fiu de taran fara pregatire impus de conjunctura vremii pe care Romania nu o putea evita, dar acest Ceausescu s-a luptat cu o situatie internationala foarte dificila. Si a lasat ceva in urma. Va intrebati cum ar fi aratat Romania fara Ceausescu ? Cum arata si astazi dupa 20 de ani. Nimic peste Nimic intr-un ocean de coruptie. Fiindca romanul e un lingau tradator si nerecunoscator. Ceausescu a fost executat de camarila lui pentru ca aceasta camarila sa ramana in continuare la putere. Iar in toate partidele politice din Romania sunt vechi securisti bine plasati. Toate partidele politice din Romania si ABSOLUT TOATE sunt brate comuniste rupte din acelasi intreg: al imensei caracatite comuniste si nationaliste, formata din lingai si tradatori de profesie. Oare 20 de ani (1989-2009) de saracie, falsa si surda democratie inecata in coruptie si mafie nu v-a dat de gandit asupra dimensiunii tradarii si linguselii poporului roman ? JOS VORONIN. VORONIN ESTE UN LIMBRIC RUSOFOB IMPUTIT IN COMPARATIE CU CEAUSESCU.
-
Catre CATATEAN, ba mitocanule, veziti de comunistii tai ba mitocanule, animalule, boule, pleaca si lingei picioarele lui tovarasul basescu, esti tot un bolsevic ca si asta, tot un turnator si un LINGAU, nu-ti este rusine sa mai vii aici la Antena 3? Aici este o zona LIBERA DE TRADATORI, COMUNISTI, INFORMATORI, TURNATORI.
JOS basescu si CER JUDECAREA ACESTUIA NECONDITIONATA SI ARESTAREA LUI, DAU 1.000.000 EURO pe capul lui basescu si 1.000.000 EURO pentru fiecare alt membru al ´FAMILIEI SI RUDELOR. -
NUMAI SA NU AIBE VIITORUL NOSTRU
-
urasc comunistii....totodata "democratia comunista" din tara asta!!!!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Pe Ceausescu l-am omorat de Craciun. Sa fie Voronin sacrificat de Pasti? E stilul romanilor.