Codul de securitate al telefoanelor mobile, spart de un expert german
?Actualele măsuri de securitate ale GSM sunt inadecvate. Ne-am pierdut speranţa că operatorii de telefonie mobilă vor îmbunătăţi măsurile de securitate, însă aşteptăm ca acum, după ce am atras atenţia asupra acestui pericol, clienţii lor îi vor obliga să treacă la fapte?, a declarat Nohl în cadrul unei conferinţe care a avut loc la Berlin. ?Această vulnerabilitate ar fi trebuit reparată în urmă cu 15 ani?, a adăugat expertul.
Codul de securitate spart de expertul german este utilizat de peste trei miliarde de persoane din 212 ţări. Codul este folosit în toată Europa, SUA, Canada, Africa, Asia de Est, India şi America Latină. Convorbirile 3G par a fi cele mai sigure întrucât folosec un alt cod de securitate.
Reprezentanţii GSM Association (GSMA), care au realizat algoritmul A5/1 în urmă cu 21 de ani, susţin că sunt preocupaţi de acesată situaţie. ?Suntem preocupaţi, dar nu credem că spargerea codului va duce interceptarea pe scară largă a convorbirilor în viitorul apropiat. Un atac practic depăşeşte capacităţile majorităţii oamenilor.?, a declarat James Moran, directorul asociaţiei.
Antena3.ro
-
Începe al Treilea Război Mondial! Anunţul FALS de pe Facebook care îţi umple computerul de viruşi
08 Feb, 11:02 | 4 comentarii -
Nikon D800, primul aparat foto cu rezoluţie de 36,3 megapixeli
08 Feb, 10:37 | 7 comentarii -
Polonia își cere scuze pentru semnarea ACTA. Toată Europa se pregătește de proteste
07 Feb, 11:18 | 14 comentarii -
GSP.roMihai Neşu, după 9 luni de paralizie, despre meciul în care cele 3 puncte înseamnă să-ţi mişti mîinile, picioarele şi să rîzi
-
Record pe Twitter în ultimele trei minute de Super Bowl, 10.000 de postări pe secundă
06 Feb, 15:56 | 0 comentarii -
Experţi americani: Relaţiile de iubire ale viitorului se bazează pe interacţiunea dintre om şi robot
04 Feb, 18:55 | 18 comentarii
-
Oare cat puteti fi de cret!ni? Pr0stia chiar nu are limite?Localitatea respectiva se numeste Adunatii copaceni.Nu Afumatii copaceni. Inteligentilor.
-
Nu trebuie sa fii inteligent ca sa cunosti toate toponimele din Romania insa esti cu adevarat cretin daca tu ai inteles ca m-am referit la locuitorii unei anumite localitati.
-
Ba da nu stiam ca loc. Adunatii/Afumatii Copaceni e asa vestita si importanta in romanica, muica cat af fost pecat?!?!
-
Vorba lui Puya.... Baaaii inteligentule... dar de Speriești sau Marțihaz ati auzit??? Pfff... vai de cultura voastra generala :))
-
Proiectul e vechi din 2003. Ce fel de jurnalism faceti? Sau carui fel de oameni va adresati? Cei de la Afumatii Copaceni oricum nu au net si pc.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Proabil si baietii astia saracii - http://news.bbc.co.uk/2/hi/technology/8429233.stm - tot pentru nenorocitii de la Afumatii Copaceni fac jurnalism care apropo - fiind persoane dintr-o clasa inferioara tie arianule, ar trebui gazati eventual. Si da - newsflash - articolul nu se adreseaza celor care au doctorat in securitate IT.