Antena 3 CNN High Tech Cum să verifici dacă bancomatul are montat un dispozitiv de clonarea cardurilor

Cum să verifici dacă bancomatul are montat un dispozitiv de clonarea cardurilor

Cum să verifici dacă bancomatul are montat un dispozitiv de clonarea cardurilor
Sursa foto: Foto: Pixabay
28 Iun 2016   •   18:01

Obişnuit să verifice fiecare ATM înainte de a încerca să retragă bani de pe card, un expert în securitate venit în concediu în Europa a avut o surpriză neplăcută la folosirea unui ATM plasat pe o stradă des circulată dintr-un mare oraş european.

Aproape imposibil de detectat pentru utilizatorii de rând, dispozitivele pentru clonat carduri montate pe ATM-uri publice au totuşi o vulnerabilitate: trebuie să poată fi îndepărtate rapid şi uşor, atrăgând cât mai puţin atenţia celor din jur, potrivit Go4it.

Asta înseamnă că, teoretic, orice trecător cu minimă instruire poate căuta un astfel de dispozitiv şi îndepărta de pe ATM-ul vizat.

Ajuns din întâmplare la un bancomat compromis, Benjamin Tedesco - expert al unei companii de securitate numită Carbon Black - demonstrează cât de uşor poate fi descoperit un dispozitiv de clonat carduri, trăgând doar de accesoriul din plastic montat în dreptul slotului pentru card.

În cazul de faţă, dispozitivul capabil să citească banda magnetică a cardului de credit se potriveşte perfect cu designul ATM-ului pe care este instalat, singurul indiciu sesizabil fiind o urmă lăsată de adezivul pentru fixare aplicat în grabă.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: bancomat clonare card
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close