Antena 3 CNN Life Știinţă Creierul nostru este influenţat de regimul alimentar

Creierul nostru este influenţat de regimul alimentar

Creierul nostru este influenţat de regimul alimentar
30 Mai 2013   •   17:47

Cercetătorii din cadrul Universităţii California (Los Angeles) au obţinut pentru prima dată dovezi că probioticele, care ajung în intestin odată cu mâncarea, influenţează activitatea creierului uman.
Până acum, oamenii de ştiinţă spuneau că, în mod regulat, creierul transmite semnale intestinului, însă faptul că şi "răspunde" acestor stimuli reprezintă un lucru cu totul inedit.

Mecanismul exact de acţiune încă nu se cunoaşte, însă, potrivit cercetătorilor, bacteriile intestinale trimit semnale creierului, capabile să se schimbe în funcţie de regimul alimentar. Este posibil ca terapia probiotică să poată da randament pozitiv la tratarea unor boli ale creierului.

×
Subiecte în articol: creier
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close