Antena 3 CNN Life Știinţă O nouă dată pentru Apocalipsă: "Sfârşitul lumii" vine sâmbătă?

O nouă dată pentru Apocalipsă: "Sfârşitul lumii" vine sâmbătă?

O nouă dată pentru Apocalipsă: "Sfârşitul lumii" vine sâmbătă?
Sursa foto: Foto: jesusismybuddy.com
de S.T.    |    28 Mai 2013   •   12:21
Un asteroid de mărimea unei stânci uriaşe, denumit 1998 QE2, va trece în noaptea de 31 mai spre 1 iunie pe lângă Pământ. Asteroidul, potrivit estimărilor făcute de specialiştii Agenţiei spaţiale americane NASA, este de 9 ori mai mare decât dimensiunea navei de croazieră Queen Elizabeth 2 - unul din cele mai mari pacheboturi din lume, scrie Agerpres, citând portalul Newsme.

Apropierea asteroidului a fost detectată de către experţii NASA, care au calculat distanţa la care acesta va trece pe lângă Pământ. În concluzie, 1998 QE2 nu este periculos pentru pământeni.

Traiectoria acestuia se va afla la o distanţă de aproximativ şase milioane de kilometri de planeta noastră, de 15 ori mai mult decât distanţa dintre Pământ şi Lună.

"Suntem încrezători că totul se va termina cu bine, dar pentru orice caz am decis să ne pregătim în perspectiva apropierii asteroidului", a declarat Lance Benner, astronom în cadrul NASA.

Oamenii de ştiinţă se pregătesc să sondeze asteroidul cu un telescop imens, situat la Observatorul Goldstone din deşertul Mojave.

Scopul este de a obţine informaţii cu privire la forma, compoziţia chimică şi mai ales orbita.   

×
Subiecte în articol: asteroid 1 iunie apocalipsa
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close