În localitatea rusească Kuibisev, numită astăzi "Samara", pe strada Cikalov, nr. 84, 31, în noaptea de Anul Nou a anului 1955, o minune înspăimântătoare avea să zguduie lumea înăbuşită de răceala şi raţionalitatea seacă a comuniştilor.



Minunea petrecută în casa Zoiei a aprins inima multor oameni, fie ei creştini, ori nu. Zoia Karnauhova era o simpla muncitoare, în fabrica de ţevi din localitate. În noaptea de Anul Nou, tânăra Zoia a fost invitata la petrecerea organizată în casa creştinei evlavioase Klavdia Petrovna Bolonkina, cu al cărei fiu fata era prietenă.

Desi Klavdia nu era de acord cu această petrecere, ea a plecat de acasă, lăsându-i în pace pe cei tineri. Petrecerea a început, însă Nicolae, băiatul gazdei, a întârziat destul de mult. Ceilalţi musafiri au chemat-o pe Zoia la dans, până ce va ajunge şi Nicolae. Fata a venit între ei, însă şi-a zis în mintea ei că, dacă nu îl are pe Nicolae al ei, îl va lua pe Nicolae din icoana.



Astfel, tânăra a luat icoana de la locul ei de cinste şi a început să danseze cu ea în braţe. Prietenii fetei, deşi nu erau nici ei foarte credincioşi, au îndemnat-o să o lase la locul ei, căci nu se glumeşte cu cele sfinte. Zoia, plină de nebunie şi îndrăzneală, a zis: "Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!"

La numai câteva, un zgomot şi o lumină puternice au zdruncinat încăperea. Zoia era încremenită! Oricât s-au forţat tinerii, nimeni nu a putut să o urnească din loc pe fată, ba încă nici icoana nu au putut să i-o ia din braţe. Deşi era încremenită inima ei se auzea, bătând incet.

Ambulanţa a sosit imediat, iar medicii au rămas fără cuvinte. Sora asistentei de pe salvare, a mărturisit, zicând: "Sora mea a ajuns acasă foarte tulburată. Deşi militia o pusese să dea o declaraţie prin care se angaja să păstreze tăcerea asupra celor întămplate, ea mi-a povestit cum încercase să-i facă Zoiei injecţii, însă a fost imposibil. Era ca şi cum trupul Zoiei ar fi fost de piatra - acele seringi nu intrau în piele, ci se rupeau. Oamenii ziceau ca o pedepsise Dumnezeu. Tot oraşul vorbea despre acest eveniment."

Autorităţile locale comuniste au recunoscut faptul că nu pot explica "ştiinţific" evenimentul şi starea în care se afla Zoia, motiv pentru care au şi încercat să muşamalizeze pe cât s-a putut cazul.  



În numai două zile însă, străzile din jurul casei erau pline de oameni. Miliţienii nu au putut face faţă abundenţei de oameni. Într-un articol din revista "Voljskaia Kommuna", publicat în numărul din data de 24 ianuarie 1956, se vorbea despre minune şi despre ţipetele înfioratoare ce se auzeau din când în când, dinspre trupul împietrit al fetei.

În cele din urmă, înnebuniti de inexplicabilul situaţiei, comuniştii au îngăduit preoţilor să vină la faţa locului. Astfel, a ajuns în casa cu pricina ieromonahul Serafim Tiapocikin, de la Sihastria Glinsk. Rezultatele s-au lăsat însă aşteptate fără niciun folos.



În ziua de 23 aprilie (6 mai, dupa calendarul nou), când se prăznuia Paştele, Zoia a revenit la viaţă. După aproape patru luni (128 de zile), vreme în care fata nu a mâncat, nu a băut şi nu a şezut, ea a început a se mişca şi a vorbi ca mai înainte. Curgându-i lacrimi neiîcetate, Zoia striga în gura mare: "Lumea moare din pricina păcatelor! Rugaţi-vă, aveţi credinţa!" Apoi, ea a spus tuturor că bătrânul care a chemat-o la viaţa a fost Sfântul Nicolae, din icoană.

Ce s-a întâmplat cu Zoia puteţi citi  AICI .

Citeşte mai multe despre:  

• minuni
• evenimente inexplicabile
• zoia cea de piatra
• zoia impietrita
• minune crestini