Maidanezii călătoresc, mai nou, cu autobuzul. Când coboară, traversează pe la trecerea de pietoni (VIDEO)
De când a dat frigul, mijloacele de transport în comun sunt pline de patrupede care urcă fie să se încălzească, fie să ajungă mai repede la destinaţii. Totuşi, le e cam frică să meargă singuri şi preferă să aştepte să fie invitaţi.
Unii oameni se amuză atunci când văd un câine care se urcă în tramvai, însă cei mai mulţi se tem că ar putea fi muşcaţi în orice clipă.
Şi cum în ultimele săptămâni au fost temperaturi cu mult sub zero grade, animalele au încercat cum au putut să se adapteze condiţiilor. În scări de bloc nu mai au nicio şansă de când toate uşile sunt blocate, aşa că au găsit alte soluţii. Iar dacă nu reuşesc să se încălzească în mijloacele de transport în comun, animalele dorm pe gurile de canal. Şi asta nu e tot.
Câinii s-au obişnuit atât de tare cu oraşul încât stau disciplinaţi pe trecerea de pietoni şi aşteaptă să treacă toate maşinile.
Nu toţi câinii sunt prietenoşi însă. Potrivit estimărilor făcute de spitalele din Capitală, în fiecare zi, o sută de bucureşteni ajung la medic deoarece au fost muşcaţi de câini.
Observator
-
Un bărbat din Israel a divorţat de soţia sa după ce aceasta a adoptat 550 de pisici
26 Mai, 17:02 | 0 comentarii -
Incredibil. Un tânăr canadian s-a ales cu răni minore după ce a trecut un tren marfar peste el
26 Mai, 10:38 | 0 comentarii -
Monstrul zilelor noastre? Până şi cunoscătorii sunt îngroziţi
25 Mai, 14:52 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
"Trebuie să încasez 50,000 de dolari de la Dumnezeu. Priviţi cecul semnat de El"
25 Mai, 14:16 | 0 comentarii -
După ce îl vor încerca, femeile nu îşi vor mai dori bărbaţi
25 Mai, 13:54 | 3 comentarii
-
In ce capitala din UE ati intilnit haite de caini vagabonzi, care, mai ales noaptea se reped la tot ce trece prin "teritoriul" lor??? Cei care au "teorii" si iubesc cainii mai mult decit oamenii sa-i ia la ei in casa si sa nu ne mai dea sfaturi intelepte! Am vazut cu ochii mei cum, in mod perfid, pe tacute, un caine a muscat o fetita de circa 8 ani cu ghiozdanul in spate! Oare cind va fi redat spatiul public oamenilor care au teribila nesansa sa traiasca in cea mai murdara si urita capitala din Europa? ...si mai avem si "primar" medic...
-
sunt mai destepti si mai educati decat multi dintre romani...
-
-
De ce va mirati ca traverseaza cainii pe trecerea de pietoni? Cainii se orienteaza in principal dupa miros; ei merg pe acolo pe unde merg oamenii; daca oamenii ar trece preponderent prin alte locuri decat trecerile de pietoni, atunci si cainii ar trece si ei pe acolo. Pe la trecerea de pietoni exista o multime de "indrumari olfactive" pe care le folosesc cainii. Nu este nimic senzational in asta; dar Dvs. sinteti atoatestiutori si credeti ca la varsta Dvs le stiti pe toate. Se poate invata si de la caini un lucru bun, pe langa loialitate, prietenie si altele, pe care nu de la toti oamenii le puteti invata!
-
Revenind la comentariu: cei care ajung muscati la doctor se impart in 2 mari categorii: pe de o parte sint ghinionistii, carora nu ai ce sa le faci, iar pe de alta parte sunt cei carora nu le plac cainii (animalele simt acest lucru, caci actioneaza dupa instincte), precum si cei care sint bauti. Animalele nu suporta mirosul de alcool, nu numai cainii, dar si alte animale domestice; incercati sa intrati intr-un grajd cu vaci dupa ce ati consumat alcool si sa mulgeti o vaca, de ex. Este f.posibil sa iesiti de acolo in suturi. Dintre toate atacurile cainilor asupra oamenilor, majoritatea se produc din cauza si in urma consumului de alcool.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






imi plac f mult cainii,dar nu poti sti ce e in capul lor,te pot musca doar ptr ca le-ai calcat teritoriul chiar daca tu esti un om in general ok:).Numai un cretin poate spune motivele ptr care te musca un caine:)Oricum nu au ce cauta pe strada dar nu ii va lua nici dracu ...caini gunoaie,saracie,manele,basescu,romania