O femeie a trăit zece ani cu un burete chirurgical în corp (VIDEO)
Acum câţiva ani, Emmalene Rankin a început să simtă dureri abdominale puternice. Medicul i-a făcut radiografii şi, după ce le-a examinat, i-a dat o veste şocantă.
Nu era nicio glumă, ci un burete chirurgical rămas în corpul femeii în 1995, după o operaţie de extirpare a uterului. Buretele ajunsese cât un grepfruit şi nimeni nu poate şti dacă n-a declanşat între timp şi alte infecţii. Doamna Rankin s-a operat din nou şi a scăpat de burete, dar apoi a primit încă un şoc: potrivit legilor din Texas, nu avea dreptul la despăgubiri sau compensaţii, deoarece trecuseră mai mult de zece ani de la presupusul malpraxis.
Avocatul femeii susţine că legea nu se poate aplica în cazul în care victima n-avea cum să ştie de greşeala medicilor. El nu a reuşit, însă, să-i convingă pe judecătorii Curţii Supreme din Texas, care au respins, în unanimitate, plângerea. Aşa că Emmalene Rankin a trebuit să plătească, pentru greşeala altora, nu doar cu suferinţă, ci şi cu bani. Femeia nu se lasă şi se gândeşte să intenteze o plângere penală pentru neglijenţă, dar şansele de succes sunt foarte mici.
Antena 3
-
Un român cântăreşte peste 350 de kilograme (VIDEO)
21 Mai, 20:55 | 4 comentarii
-
Un bărbat din Israel a divorţat de soţia sa după ce aceasta a adoptat 550 de pisici
26 Mai, 17:02 | 0 comentarii -
Incredibil. Un tânăr canadian s-a ales cu răni minore după ce a trecut un tren marfar peste el
26 Mai, 10:38 | 0 comentarii -
Monstrul zilelor noastre? Până şi cunoscătorii sunt îngroziţi
25 Mai, 14:52 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
"Trebuie să încasez 50,000 de dolari de la Dumnezeu. Priviţi cecul semnat de El"
25 Mai, 14:16 | 0 comentarii -
După ce îl vor încerca, femeile nu îşi vor mai dori bărbaţi
25 Mai, 13:54 | 3 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






tata tlaieste cu vischi in el de cind sa nascut si nul delanjeaza