Putin se oferă să intre în echipa Rusiei de judo
Premierul în vârstă de 57 de ani a făcut propunerea în cadrul unei şedinţe speciale de antrenament difuzată de televiziunea de stat, adăugând astfel o nouă tuşă la imaginea sa de ?macho ?.
Putin, despre care încă se spune că este actualul conducător al Rusiei, şi-a etalat forţa în lupte cu membrii echipei naţionale, reuşind să pună la podea tineri care aveau jumătate din vârsta sa şi chiar pe antrenorul Ezio Gamba, medaliat olimpic cu aur.
Apoi, la o cană de ceai cu prăjituri, Putin a prins curaj să facă şi propunerea: "Dacă aveţi nevoie de ajutor direct, mă puteţi include în echipă," i-a spus acesta antrenorului, un italian care a obţinut medalia olimpică la Jocurile Olimpice de la Moscova, 1980 .
Putin, care şi-a cultivat o imagine de ?erou de acţiune? în timpul preşedinţiei sale de opt ani, încă este adulat de presa de stat, în pofida faptului că a predat preşedinţia lui Dmitri Medvedev.
De când a devenit premier, Putin a alimentat speculaţiile că ar putea reveni la Kremlin şi şi-a etalat forţa la o partidă de călărie la bustul gol în Siberia sau atunci când a tranchilizat un tigru siberian.
Antena3.ro
-
Premierul Moldovei, ?tulburat? de declaraţiile lui Putin
25 Mai, 08:12 | 0 comentarii -
Putin, revoltat de ineficienţa birocratică din Rusia
24 Mar, 13:14 | 1 comentarii
-
Incredibil. Un tânăr canadian s-a ales cu răni minore după ce a trecut un tren marfar peste el
26 Mai, 10:38 | 0 comentarii -
Monstrul zilelor noastre? Până şi cunoscătorii sunt îngroziţi
25 Mai, 14:52 | 0 comentarii -
"Trebuie să încasez 50,000 de dolari de la Dumnezeu. Priviţi cecul semnat de El"
25 Mai, 14:16 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
După ce îl vor încerca, femeile nu îşi vor mai dori bărbaţi
25 Mai, 13:54 | 2 comentarii -
Şi-a mutilat copilul în numele religiei
25 Mai, 13:17 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






acesta este un om adevarat si un presedinte adevarat.. destept, patriot si deschis catre oameni. daca nu exista putin rusia nu mai exista.. sau exista asa cum exista si romanica