Oraşul Cluj-Napoca va candida la titlul de capitală culturală europeană
Oraşul Cluj-Napoca va candida la titlul de capitală europeană pentru anul 2020, a anunţat primarul Sorin Apostu citat de Agerpres.
În această competiţie se vor afla mai multe oraşe din România, inclusiv Timişoara. Până în 2013, autorităţile clujene vor pregăti proiectul cu care va candida la nivel naţional.
?Deşi pare foarte îndepărtată data, eforturile trebuie făcute din timp. Nu vom fi singuri, se va crea un grup de lucru din care vor face parte pe lângă reprezentanţii primăriei şi alte personalităţi care ne vor sprijini în acest demers?, a declarat Sorin Apostu într-o conferinţă de presă.
?Sunt convins că primarul este cel mare va duce bătălia pentru îndeplinirea acestui obiectiv şi noi îl vom sprijini', a adăugat arhitectul Ioan Vitoc, preşedinte al Funaţiei Carpatica, cea care a avut iniţiativa participării municipiului Cluj-Napoca la titlul de oraş cultural european. Proiectul mai este sprijinit şi de Uniunea Universităţilor Clujene.
În cazul în care oraşul Cluj-Napoca va deveni capitală culturală europeană, turismul local va creşte semnificativ, a precizat primarul Apostu.
Antena3.ro
-
Şi-a descoperit simţul artistic după ce a scăpat de două tumori cerebrale
10 Feb, 12:42 | 1 comentarii -
Mark Twain şi hoţii. Bileţelul care a făcut istorie
10 Feb, 08:59 | 1 comentarii -
Imagini de o frumuseţe ÎNFRICOŞĂTOARE. Omul se închină în faţa spectacolului unic oferit de natură
10 Feb, 07:57 | 3 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
Artiştii Cirque du Soleil, admiraţi de peste patru mii de oameni în primul spectacol din România
09 Feb, 20:32 | 4 comentarii -
Fotografia este o formă de egoism. Nu eu îmi aleg subiecţii, ei mă aleg pe mine. Viaţa, prin obiectivul unui fotograf
07 Feb, 08:12 | 0 comentarii
-
Doamne ajuta!!!! Sunt din Cluj si mandru.
-
un oras de rahat ,a ajuns craiova bacaul sau piatra neam sa ii dea lectii privind imaginea unui oras european,rusine apostu
-
Asa trebuie,ca sa moara miticii de ciuda. Sac!
-
Cu ce te mandresti?
Cu orasul de 5 stele plin de gropi, praf, haos?
Sunt strazi care nici nu au iluminat public, asfalt sau apa potabila.
L-ai votat de 3 ori pe funar, de 2 pe boc si-l vei vota pe aprostu de 10.
Nu conteaza , esti mandru ca esti ardelean, nu?
Ca doar si boc e ardelean si nu-l lasa sa faca treaba mticii, nu?Mars la coasa, scarbo... -
sa-ti ia miticii in p.w.l.a tota partea feminina a familiei si sa moara in placeri nu de ciuda!!!
-
pt 17.02 ba miticule la voi in bucale sunt strazi neasfaltate cu noroie pana la genunchi si mi zici mie de Cluj? Ia-o mai usor ca esti agitat precum aerul vostru stresant din capitala. Asa ca Ciocu mic!
-
Clujul are farmecul sau, Bucurestiul la fel! Pentru cei care aruncati cu noroi, invatati sa respectati ca sa fiti respectati! De unde rivalitatea asta nejustificata? Praf, gropi si gunoaie exista si in Cluj si in Bucuresti.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

RESUSCITARTE PENTRU BOC CARE CREDE CA ACEST GUVERN ANTINATIONAL ,INCOMPETENT ,TRADATOR , DAR ,PROEVREU POATE DAINUI,
PE CESE BASEAZA, PE REALITATEA POTRIVIT CAREIA RAUL PERSISTA IN RAPORT CU BINELE ,MINCIUNA IN RTAPORT CU ADEVARUL,,DEMAGOGIA SI IPOCRIZIA IN RAPORT CU NORTMALITATEA !
ASA CUM A FOST FOLOSIT SIBIUL DREPT CAPITALA EUROPEANA ,SE DORESTE DE CATRE MAFIE FOLOSIREA CLUJ NAPOCA ,DAR MULT MAI DEVREME ,SI NU IN 2020 .INTOXICAREA LUI BASESCU ,CONSTA IN MENTIONAREA CA DATA A ANUULUI 2020!TOT ASA SE FACE SI CU LEGILE ADOPTATE IMPOTRIVA OMULUI,CARORA NU LI SE INTRARI IN VIGOARE DECAT LA UHN MOMENT OPORTUN,PENTRU A NU RISCA CADEREA GUVERNULUI,CHIAR DACA SINDICALISTII SUNT SANTAJATI ,DAR SI COINRETERESATI,PENTRU CA REGIMULTOTALITAR SA FIE SIGUR DE REUSITA ! TOTALITAR