Veterana corespondenţilor la Casa Albă demisionează după ce a cerut evreilor ?să plece acasă?
Purtătorul de cuvânt al instituţiei arăta că ce a spus despre Israel cere scuze.
Thomas a provocat o adevărată vâlvă cu afirmaţiile sale recente că evreii "ar trebui să plece naibii din Palestina" şi "să meargă acasă" în Polonia, Germania, America şi "oriunde altundeva."
"Cred că ar trebui şi şi-a cerut scuze," arăta purtătorul de cuvânt al Casei Alve, Robert Gibbs. "Evident că afirmaţiile sale nu reflectă, cu siguranţă, cred, opinia majorităţii celor de aici, şi cu siguranţă nu pe cea a administraţiei", declara acesta la briefiengul zilnic de presă.
De la publicarea comentariilor lui Thomas, pe 27 mai într-un interviu pentru RabbiLive.com, foşti oficiali americani şi colegi de presă au cerut suspendarea acesteia de la Casa Albă, unde avea propriul scaun central, în primul rând.
Thomas se bucură de privilegii speciale datorită activităţii sale îndelungate ca jurnalist. Ea a acoperit activitatea tuturor preşedinţilor de la John F. Kennedy.
Luni, a fost prima zi când un oficial SUA a condamnat comentariile sale. Gibbs a calificat afirmaţiile lui Thomas ca fiind "ofensatoare şi reprobabile." El declara că nu a vorbit direct cu preşedintele Obama despre aceste comentarii.
Thomas a publicat un comunicat cu scuze după ce comentariile sale au devenit publice.
"Regret profund comentariile pe care le-am făcut săptămâna trecută cu privire la israelieni şi palestinieni. Ele nu reflectă credinţa mea sinceră că pacea va cuprinde Orientul Mijlociu doar când toate părţile vor recunoaşte necesitatea respectului reciproc şi a toleranţei."
Thomas a fost prima femeie în National Press Club, asociaţia corespondenţilor la Casa Albă. Ea a fost alături de zece preşedinţi americani şi este considerată "decanul corpului de presă din Washington."
Anul trecut în august, Obama a făcut o vizită specială în camera presei cu prăjituri pentru a-i ura acesteia la mulţi ani.
Antena3.ro
-
Actorul Şerban Ionescu divorţează, după 30 de ani de căsnicie
25 Mai, 20:42 | 5 comentarii -
Daniel Funeriu, în locul lui Valeriu Turcan în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român
25 Mai, 13:09 | 14 comentarii -
Ceea ce nouă ni se pare şocant, pentru alţii reprezintă normalitatea. Femei în sânii goi, la cumpărături
25 Mai, 12:41 | 13 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Românca Alina Cojocaru a câştigat una dintre cele mai râvnite distincţii din lumea baletului
25 Mai, 11:53 | 2 comentarii -
Mircea Cărtărescu a primit premiul internaţional pentru literatură în Germania
23 Mai, 16:28 | 1 comentarii
-
iar jidanii si-au bagat coada! cum sa nu condamne cand toate institutiile financiare sunt controlate de jidani, si mai ales SUA este condusa de jidani. sunt peste tot in posturile cheie. risca ei risca, dar tot din cauza lor va izbucni poate un alt conflict mondial. sunt vremuri propice pentru asa ceva din pacate.
-
I S- A CERUT VETERANEI JURNALISTE SA PLECE ,DE LA CASA ALBA ,PENTRU CA LA RANDU-I A CERUT EVREILOR SA PLECE ACASA!
CONTROLUL PREZENTEI LA VOTUL MOTIUNII DE CENZURA ESTE IN FAPT , O MANIFESTARE A RESPECTARII INDEPLINIRII OBLIGATIEI CONSTITUTIONALE CONSACRATE IN ART.82ALIN 2 REFERITOR LA JURAMANTUL DEPUS DE PARLAMENTARI: "APARAREA DREPTURILOR OMULUI,RESPECTAREA CONSTITUTIEI SI A LEGILOR TARII" ART. ALIN 3 DIN LEGEA FUNDAMENTALA ,STATUEAZA CA ROMANIA ESTE UN STAT DE DREPT,SOCIAL.....IN CARE DREPTURILE SI LIBERTATILE CETETENILOR, DREPTATEA , SUNT VALORI SUPREME SI SUNT GARANTATE ..... POTRIVIT ART.47 DIN CONSTITUTIE,.STATUL ESTE OBLIGAT SA IA MASURI DE PROTECTIE SOCIALA
P.S.D.-UL TREBUIE SA IA DE INDATA BUNUL EXEMPLU DE LA P.N.L.
PENTRU CA AM VAZUT CA DUVAZ PRETINDE CA MOTIUNEA DE CENZURA VA TRECE 00 %IN ACELASI FEL CUM A PROCEDAT LA DEPUNEREA LA C.C.R. A CONTESTATIEI LA REZULTATUL ALEGERILOR PREZIDENTIALE DIN DECEMBRIE 2009.SI IATA UNDE AM AJUNS”¦SI PE U.N.P.R.,DAR SI PE TRADAREA UNORA,,SE BAZEAZA IAR CONDUCATORUL SUPREM”¦
[ LUDOVIC NIU ARE NICI O VINA IN LEGATURA CU TREABA DIN ANUL 006 MENITA SA LOVEASCA SI IN BLAGA!BASESCU ESTE ANTICRISTUL!!!CONTROLUL PREZENTEI LA VOTUL MOTIUNII DE CENZURA ESTE IN FAPT , O MANIFESTARE A RESPECTARII INDEPLINIRII OBLIGATIEI CONSTITUTIONALE CONSACRATE IN ART.82ALIN 2 REFERITOR LA JURAMANTUL DEPUS DE PARLAMENTARI: "APARAREA DREPTURILOR OMULUI,RESPECTAREA CONSTITUTIEI SI A LEGILOR TARII" ART. ALIN 3 DIN LEGEA FUNDAMENTALA ,STATUEAZA CA ROMANIA ESTE UN STAT DE DREPT,SOCIAL.....IN CARE DREPTURILE SI LIBERTATILE CETETENILOR, DREPTATEA , SUNT VALORI SUPREME SI SUNT GARANTATE ..... POTRIVIT ART.47 DIN CONSTITUTIE,.STATUL ESTE OBLIGAT SA IA MASURI DE PROTECTIE SOCIALA
P.S.D.-UL TREBUIE SA IA DE INDATA BUNUL EXEMPLU DE LA P.N.L.
PENTRU CA AM VAZUT CA DUVAZ PRETINDE CA MOTIUNEA DE CENZURA VA TRECE 00 %IN ACELASI FEL CUM A PROCEDAT LA DEPUNEREA LA C.C.R. A CONTESTATIEI LA REZULTATUL ALEGERILOR PREZIDENTIALE DIN DECEMBRIE 2009.SI IATA UNDE AM AJUNS”¦SI PE U.N.P.R.,DAR SI PE TRADAREA UNORA,,SE BAZEAZA IAR CONDUCATORUL SUPREM”¦
EU STIAM CA S-A DAT INFORMATIA PENTRU A DISTRUGE
LUDOVIC AUZISE DE ASEARA DESPRE "BOMBA CE VA FI DETONATA "PRIN HOT NEWS.
ORICINE ESTE LOOVIT PE NEDREPT ,TREBUIE SPRIJINIT CACI AVATAMA PE ALTUL ,ESTE NEDREPT!!!
AM ASCULTAT DE LA ORA 17-18.00 LA REALITATEA ,CUM MONICA MACOVEI CARE BU A FOST IN SLUJBA CETATEAULUI CAT A FOST MINISTRU AL JUSTITIEI,CI A ACOPERI -
Surprise, surprise. Presedintele Germaniei demisioneaza dupa ce declara ca inca exista politica de stat imperialista. Jurnalista asta este demisa dupa ce spune probabil ultimul lucru important din cariera ei. Se pare ca Noua Ordine Mondiala are de-a face cu infiltrati UMANI care-i fac zile fripte. Felicitari Presedintelui Germaniei si acestei jurnaliste! Macar au avut sange in instalatie sa spuna ce-aveau pe suflet :) Cati altii sunt in stare? Noua Ordine Mondiala, se aude? Aveti de-a face cu OAMENI care sunt de partea oamenilor.
-
Sau hai sa nu plece "acasa". Stau caldut la ei acolo. De asta am mai avea nevoie.
-
de acord, mai bine stau acolo unde sunt ! apropo, cand propune si Romania formarea unui Stat al Tiganilor pe undeva prin Asia?
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Freedom of Speach in America. Cel mai bun exemplu ca evrei controleaza lumea.