Mircea Badea, "somat" de Boc să defileze gol şi cu pene pe fund. Se vor respecta, oare, promisiunile? (VIDEO)
Într-o intervenţie telefonică la emisiunea Sinteza Zilei, unde Mircea Badea se afla în calitate de invitat, primul-ministru Emil Boc i-a atras atenţia acestuia că, potrivit unei promisiuni făcute anterior, Badea ar putea fi nevoit să defileze gol, prin Piaţa Victoriei, cu pene ataşate de anumite părţi ale corpului. Cu o singură condiţie, însă: să se construiască autostrăzi până la sfârşitul anului.
?Domnule Mircea Badea, vedeţi că aveţi de pus nişte pene pe fund, aşa cum aţi declarat în emisiune dacă facem autostrăzi. În Piaţa Victoriei, să vă puneţi pene de păun şi vă plimbaţi în fundul gol. Să nu uitaţi!?, l-a atenţionat Boc pe Mircea Badea.
Surprins de abordare, realizatorul emisiunii-pamflet i-a replicat premierului că este pregătit să se ţină de promisiune, dar că aşteaptă mai întâi "dovada".
Emil Boc se declară ferm convins că, până la finalul anului, Guvernul pe care îl conduce va face "ceva kilometri de autostradă", aşa cum a promis.
Astfel, cu nouă luni înainte de Revelion, se naşte fireasca întrebare: Va defila sau nu Mircea Badea, gol, cu pene pe fund, prin Piaţa Victoriei?
Răspunsul la această întrebare îl puteţi posta, sub forma unui comentariu, pe site-ul Antena3.ro.
Ulterior, Mircea Badea a anunţat, în cadrul emisiunii sale, că este gata să onoreze promisiunea făcută, dacă asta împiedică Guvernul să finalizeze autostrăzile.
"Cetăţeni ai României, dacă ăsta este preţul pe care trebuie să-l plătesc ca să avem câţiva kilometri de autostradă, sunt gata!", a declarat, amuzat, Mircea Badea.
Iată de la ce a pornit totul. În urmă cu mai bine de o lună, după ce liderul de la Victoria a promis că până în luna decembrie o să avem 42 de kilometri din Autostrada Transilvania gata, Badea a replicat: ?Dacă o să avem noi autostrăzi în România, eu o să-mi lipsesc nişte pene de cocoş de fund şi umblu în curu? gol prin Piaţa Victoriei?.
Antena3.ro
-
Este cel mai simpatic protestatar. Poza aceasta te va binedispune
25 Mai, 13:30 | 1 comentarii -
Surpriza porno din albumul de final de an. Părinţilor nu le-a venit să creadă când au văzut grozăvia
25 Mai, 13:00 | 1 comentarii -
Vezi întreaga poză şi te vei ruga să facem schimb de locuri. Alegătorii deasupra!
25 Mai, 08:11 | 1 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Apple plusează: John Malkovich se sfătuieşte cu SIRI şi face reclamă la iPhone 4S
24 Mai, 21:43 | 0 comentarii -
Când spui "cocalar" e prea puţin pentru a-l descrie. Când vei vedea cum a sărutat-o pe fată, vei înţelege
24 Mai, 13:20 | 3 comentarii
-
Dle Badea, faceti un exercitiu de deontologie si intrebati-vadaca Printul Radu Duda a obtinut pe bune titlul de doctor in stiinte militare.
-
Eu stiu ca intr-un pariu exista 2 sau chiar mai multe parti implicate care se obliga la anumite lucruri in cazul in care pied prinsoarea. Inteleg ca Dl Badea se obliga sa meraga prin centrul orasului in fundul gol cu pene atasate, probabil in partile intime (nu ca ar trebui acoperite!!!); ce nu inteleg este ce va face Dl Boc in cazul in care nu va avea cu ce sa se faleasca la fine de an, din punct de vedere al autostrazior, evident??? Ma gandesc ca "pedeapsa" ar trebui sa fie aceasi cu un mic plus, ca sa nu se simta Dl Boc dejavantajat de situatie si anume ar trebui sa includa si o pereche de stilettos, nu de alta dar fac sa para piciorul mai lung si mai frumos....
-
Mircea sunt o femeie de 54 ani, chiar daca nu mai am un fund tanar si frumos o sa alatur tie si ies indiferent daca fac rost de pene sau nu in fundul gol. pe bulevard si sigur se vor alatura fundurilor noastre si alte funduri Jur pe fundul meu ca, nu o sa se faca autostrada nici anul acesta si nici la anul , iar noi nu o sa reusim decat sa-l depasim pe Sorin Oprescu- in „Cartea Recordurilor si vom avea un nou record - cu cele mai multe funduri goale cu pene de cocos din lume -
-
Si eu sunt de acord sa iesim toti in strada si sa defilam in fata guvernului cu pene, asa sigur va afla toata lumea de romania, si nu numai guvernul actual merita asta ci si celelate guverne de in trecut sau viitor.
Numai ca puricele asta de badea, chiar e un papagal cu diploma si destept ca voiculescu! -
Badea=un obraznic si un infumurat
-
Si daca nu face autostrazile, se plimba Boc cu pene prin victoriei in fundu gol?
-
Aceasta gluma de prim ministru are grija lui Mircea Badea si "nu stie" cine este profesorul Bogdan Teodorescu. Sluga jalnica a marinarului betiv si badaran.
-
Bravo, mara! Bine punctat!
-
In sfarsit mascariciul asta de Badea, am sa-l vad un paun infoiat si va cloncanii si tipa pe strada.
-
Bat pariu ca o va scalda badea cand ii va venii randul la cotcodacit pe strada, sarind, topaind, poate mai "calca" si o gaina in direct.
Uff poate il vad facand si un ou.
Eu i-as face un cuibar si sa steie pe el! -
în sfârșit un răspuns pe cinste. abia aștept să-l văd pe badea cu pene-n dos, dar de papagal. primește autorizație să defileze așa?
-
Sunt de acord cu 11:21, jegosul de Boc nu ii stia numele "domnului cu barba". Bogdan Teodorescu nu a rostit nici macar nu cuvant jignitor la adresa lui Boc, in schimb mistoul facut de Basescu i s-a parut bocului o gluma reusita. Ce sluga!
-
Problema nu a lui Badea! El se poate plimba cand vrea si cu ce vrea in fund sau in alte orificii! Problema e ca primul ministru si toata gashca lui condusa de primul matroz al tarii nici macar nu isi pun problema sa isi tina promisiunile. O tara in care o lege promulgata nu este in functie mai are pretentii sa fie tara europeana! Minciuni dupa minciuni si praf in ochi! Badea ar putea sa il ia si pe presedinta la plimbare, ca tot sustinea mai demult ca doreste sa se intalneasca din trei in trei luni cu alegatorii (aia care l-au lins dupa suspendare) in Piata Universitatii!
-
Cred,ca BOC o sa trebuiasca sa se plimbe cu pene,HAI
BADEA tot anainte!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






d-le badea cur de fer, pune mana si lipeste penele ca ai pierdut pariul dar scuze...am uitat ca faci parte dintr-o gasca unde nu se onoreaza nimic