Sondaj: Cel mai haios banc din lume provine din Suedia
Cel mai amuzant banc din lume provine din Suedia, potrivit unui unui sondaj organizat de revista Reader's Digest. Bancul suedez conţine un tip de umor înţeles în toată lumea, susţine redactorul-şef al Reader's Digest, citat de lestemps.ch.
La sondaj au participat oameni din 30 de ţări ale lumii, care au votat pe site-ul revistei sau prin poştă.
Următoarele locuri în topul celor mai haioase bancuri au fost ocupate de glume trimise din Finlanda, Rusia şi Mexic. Cele mai puţin amuzante au fost bancurile trimise din Marea Britanie, China, Croaţia, Coreea de Sud şi Spania.
Acesta este bancul câştigător:
Un orăşean se hotărăşte într-o bună zi să meargă la vânătoare, la ţară. Îmbrăcat în costum şi purtând cravată, îşi încarcă arma, o pune la ochi, trage şi împuşcă un fazan care cade în curtea unui fermier. Omul se apropie de fermă, cu intenţia de a-şi recupera prada, însă nimereşte peste un ţăran arţăgos.
"Vânatul a căzut în ferma mea! Este al meu!", strigă fermierul.
Însă orăşeanul nu se lasă mai prejos: "Dar eu l-am împuşcat! Daţi-mi-l înapoi!", răspunde el.
"Prea bine, atunci. Dacă vrei să îţi iei înapoi fazanul, va trebui să jucăm "ţărăneasca" ", a continuat ţăranul.
"Ce e asta?", întreabă orăşeanul. "Ei bine, îţi voi da un şut între picioare, iar apoi va fi rândul tău să îmi tragi un şut. Acela care va ţipa mai puţin va câştiga fazanul", explică ţăranul.
Orăşeanul acceptă şi ia poziţia necesară. Ţăranul îşi ia elan şi îi trage un şut năprasnic între picioare. Vânătorul se prăbuşeşte şi se zbate de durere. După 20 de minute, el reuşeşte cu greu să se ridice în picioare.
?Acum e rândul meu? spune orăşeanul.
?Nuuu??, răspunde ţăranul rânjind. ?Poţi să păstrezi fazanul?.
Antena3.ro
-
Este cel mai simpatic protestatar. Poza aceasta te va binedispune
25 Mai, 13:30 | 1 comentarii -
Surpriza porno din albumul de final de an. Părinţilor nu le-a venit să creadă când au văzut grozăvia
25 Mai, 13:00 | 1 comentarii -
Vezi întreaga poză şi te vei ruga să facem schimb de locuri. Alegătorii deasupra!
25 Mai, 08:11 | 1 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Apple plusează: John Malkovich se sfătuieşte cu SIRI şi face reclamă la iPhone 4S
24 Mai, 21:43 | 0 comentarii -
Când spui "cocalar" e prea puţin pentru a-l descrie. Când vei vedea cum a sărutat-o pe fată, vei înţelege
24 Mai, 13:20 | 3 comentarii
-
...hahahaha....asta e banc?....e de o suta de ori mai slab ca asta: " un om avea un cal. si calul nu avea nimic impotriva!" ....:)
-
nu e..banc. ar fi poate amuzanta ca si intamplare. sau ca si prostie omeneasca (prostia "oraseanului" evident) dar nu e banc
-
@ Jimmy.ro eu stiam bankul asta cu taicato
-
Banuiesc ca nu esti culegator de ciuperci si nu iti dai seama de greseala pe care ai facut-o. Hai sa iti spun eu:
1. Palaria sarpelui e cea mai nefericita traducere gasita la aceasta denumire, deoarece si la Macrolepiota procera ii spune in unele zone la fel: "palaria sarpelui";
2. Pentru a fi mai exacti putem da denumirea exacta a acestei ciuperci, sa stie toata lumea despre ce este vorba: Amanita muscaria, care creste din belsug si pe la noi;
3. Samanii nu mancau ciupeca in stare pura, ca poti muri de la ea. Niciodata nu stii cata muscarina (substanta activa) poate contine o ciuperca din asta, doar uitandu-te la ea; trebuie preparata, iar aici ai dat amanuntul care trebuia: samanii traiau cu renii -> renii mancau ciuperca -> daca mancau prea multa, erau cam lenti (corpul lor poate procesa muscarina in forma pura) iar samanul care vedea renul care a consumat ciuperca il putea sacrifica si scoate vezica urinara pentru a consuma continutul sau puteau astepta sa ii vina renului la WC (la natura, in cazul nostru).
4. Mitul lui Mos Craciun vine din Finlanda si bazat pe samani, dar nu de la ciupercile consumate ci de la faptul ca, conform traditiei era de neinchipuit ca irana sa nu dai adapost unui calator, mai ales unui saman. De foarte multe ori intrarea in cort era blocata de zapada prea mare iar accesul cam limitat. In acele situatii, cortul in forma hemisferica, era prevazut cu o intrare, ghiciti pe unde? - exact, pe deasupra, pe unde iesea si fumul (de aici un alt mit cu Mos Craciun).
De aici mitul cu mosul.
Asa ca, domnule Adriean VICLEANU, ca rog sa nu mai dati cu parerea de acum in colo, documentati-va. -
parca era vorba de fazan......si se terrmina cu o rata!!!
-
multumesc de completari, eu doar am vazut documentarul respectiv si inca o sursa de net care spunea tot acelasi lucru... eu nu te contrazic ca nu am cu ce, contrazicerea ta se face cu cei de la BBC (http://www.youtube.com/watch?v=MkCS9ePWuLU )... Mult succes!
-
cel mai hazliu banc vine din Finlanda si spune despre povestea lu` Mos Craciun. Ideea e ca multi au luat in serios baliverna asta si s`au facut industrii pe tema asta! Principiul metodei e descris in serialul BBC - Weird nature (samanii finlandezi care cohabitau cu renii, mancau ciuperca "palaria sarpelui" care dadea halucinatii (stare de zbor) - iar de acolo pana la mitul lui Mos Craciun n`a mai fost decat un pas minuscul)...
-
Ce banc stupid! Ca sa nu zic tampit!
-
trebuia sa rad?
-
banc trist
-
Da bancul asta e vechi de vreo 3 ani si era cu un ungur in loc de orasean.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Poi acum am citit bancul care a fost castigator da sincer sa va spun nu mi s-a parut cel mai amuzant pt ca eu stiu unul si mai tare si suna cam asa: Intr-o zi pe timp de criza s-au intalnit 2 oameni iar unul dintre ei il intreaba pe celalalt:-ma , tu ce le dai la copii tai acuma cand suntem in mijlocul crizei ca eu nu mai am ce sa le dau???
Poi ma eu am rezolvat le dau seara cate un litru de rachiu si dimineata nu mai cer papa-papa cer apa-apa!