Iată o poveste desprinsă din viață, așa cum este relatată de o cititoare a ziarului Libertatea.
''Dacă aș putea da timpul înapoi, aș face-o fără niciun regret, dar din păcate e imposibil… Geo a fost primul meu bărbat, cel care visam să mă ceară de soție, însă curiozitatea m-a împins să văd cum e și cu altul. Din cauza asta, am pierdut ce aveam mai drag.
Când l-am întâlnit pe Geo, în urmă cu trei ani, nu știam bine nici măcar ce înseamnă un sărut. Cunoscusem câțiva băieți înainte – în mod inexplicabil, mă atrăgeau cei mai mari decât mine -, însă nu îndrăznisem să merg mai departe cu niciunul dintre ei. Aveam colege care-și începuseră viața sexuală de la cincisprezece ani, eu însă nu mă simțeam pregătită pentru acest pas și nici nu-mi doream acest lucru.
Poate veți considera că sunt în contratimp cu vremurile pe care le trăim, dar nu regret o clipă că părinții mei m-au educat astfel. Nici măcar acum nu-mi pare rău că mi-am păstrat virginitatea pentru bărbatul cu care, credeam eu, aveam să mă căsătoresc.
Dar să vă povestesc câte ceva despre Geo… într-o zi, am aflat că un coleg, de fapt, șoferul șefului – a avut un conflict cu o persoană importantă din firmă și și-a dat demisia. Conducerea a anunțat că scoate postul la concurs. Chiar în ziua în care candidații urmau să se prezinte pentru interviu, am rămas la serviciu peste program, având de pus la punct niște documente. Deși, pe atunci, nu credeam deloc în dragostea la prima vedere, din clipa în care l-am zărit printre zecile de concurenți, am știut că acela era bărbatul pe care-l așteptam. Era un tip înalt, cu un trup atletic, blond (în general, pe mine mă atrăgeau bruneții…) și cu ochii verzi. Rememorând, după o vreme, acele momente, am realizat că nu fizicul m-a impresionat la el cel mai mult, ci privirea lui, care emana căldură și sensibilitate.
După trei zile de la interviu, s-au anunțat rezultatele și minunea s-a înfăptuit. Noul șofer al șefului era chiar el. Ne-am revăzut după câteva zile, pe unul dintre holurile instituției.
— Înțeleg că vom fi colegi de-acum, mi-a spus el.
— Da… am bâiguit eu.
— Atunci, să facem cunoștință. Eu sunt Geo! a zis și mi-a întins mâna, amical.
— Cristina…
— Mi-ar face mare plăcere să stăm de vorbă la o cafea.
— și mie, dar acum trebuie să plec, azi am mult de lucru.
Am plecat în grabă și, până la biroul meu, am simțit că-mi cresc aripi de fericire. Așa a început povestea noastră.''
Continuarea, pe libertarea.ro.
