Antena 3 CNN Life Cum să scapi de depresie și insomnii cu un singur ingredient

Cum să scapi de depresie și insomnii cu un singur ingredient

Cum să scapi de depresie și insomnii cu un singur ingredient
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
15 Dec 2017   •   21:53

Consumă ceai de sunătoare și poți combate depresia. Mai mult decât atât, datorită acestuia poți alunga și insomniile care îți creează bătăi de cap.

Beneficiile ceaiului de sunătoare sunt numeroase, iar această plantă înflorește, de obicei, în timpul verii. Ceaiul de sunătoare este foarte simplu de preparat. Adaugă o linguriță de plantă mărunțită la o cană de apă clocotită și lasă la infuzat aproximat 15 minute, apoi strecoară-l. După ce s-a răcit până la o temperatură suportabilă, ceaiul se poate consuma gol sau cu miere și se consumă între două și trei căni pe zi pentru obținerea efectelor terapeutice.

Sunătoarea este renumită pentru efectele asupra stării de spirit: astfel, unul dintre cele mai cunoscute dintre beneficiile ceaiului de sunătoare este în lupta cu depresia. Ceaiul poate fi consumat drept înlocuitor al medicamentelor antidepresive în cazurile de depresie ușoară, având mult mai puține reacții adverse decât acestea. De asemenea, acesta ajută și la combaterea insomniilor. Consumul infuziei realizate din această plantă stimulează producția de melatonină în organism, un hormon care induce somnul profund, lipsit de vise. Conform floaredetei.ro, ceaiul de sunătoare este eficient și în lupta cu anxietatea, care ar putea fi un factor declanșator al insomniei și al unui program de odihnă tulburat, informează realitatea.net.

×
Subiecte în articol: depresie ingredient ceai
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close