Antena 3 CNN Life Oameni În "Casa Irecuperabililor", copiii erau animalizaţi. Îşi mâncau propriile fecale şi stăteau în ţarcuri. Povestea orfanului care a devenit EROU

În "Casa Irecuperabililor", copiii erau animalizaţi. Îşi mâncau propriile fecale şi stăteau în ţarcuri. Povestea orfanului care a devenit EROU

În "Casa Irecuperabililor", copiii erau animalizaţi. Îşi mâncau propriile fecale şi stăteau în ţarcuri. Povestea orfanului care a devenit EROU
de O.P.    |    01 Feb 2013   •   08:29

Proaspăt ieşită de sub mantaua murdară şi neagră a comunismului, România avea să şocheze lumea occidentală. Copiii care nu cunoscuseră niciodată sentimentul plăcut al dragostei şi protecţiei parentale erau pur şi simplu aruncaţi, dezbrăcaţi de umanitate şi închişi fără dreptul la civilizaţie sau confort, într-o "casă a groazei".

Orfelinatele din România din acea perioadă erau adevărate "lagăre", în care copiii erau trataţi ca nişte animale. Erau legaţi de paturi, dezbrăcaţi la piele şi lăsaţi nemâncaţi. Mulţi dintre ei ajunseseră în asemenea stare de sălbăticie încât ajunseseră să se hrănească cu propriile fecale.



Şocaţi de aceste poveşti de groază, americanii de la ABC News au venit în România pentru a filma un reportaj şi pentru a se convinge cu ochii lor dacă ce auziseră era adevărat.



John Upton, realizatorul emisiunii News Show 20/20 a fost cutremurat de-a dreptul de ceea ce a văzut la noi în ţară. A mers cu echipa sa de filmare în orfelinatul din Sighetul Marmaţiei, supranumit şi "Casa Irecuperabililor", loc în care copiii abandonaţi de părinţi şi care sufereau de vreun handicap erau animalizaţi aici în nişte condiţii grele de imaginat.



Din această casă a groazei a fost luat în America Izidor. Un tânăr care îşi spune acum povestea oriunde. Vreme de 11 ani trăise în acel loc groaznic. Nici nu ştia să vorbească româneşte, pentru că nimeni nu îl învăţase să vorbească.

A fost adoptat de o familie iubitoare care i-a oferit dragoste şi o educaţia frumoasă, iar în 2001 s-a reîntors în locul de unde a pornit povestea lui: s-a întors în România, pentru a se întâlni cu familia lui.

Mama, după o îmbrăţişare şi zâmbete forţate, oferite de dragul camerelor de filmat, a adus în discuţie problema banilor: " Mi-a zis să îi cumpăr o casă. Când am refuzat-o, mi-a reproşat că îi ajut pe toţi orfanii iar pe ea, care este mama mea, nu vreau", povesteşte Izidor.

Povestea lui Izidor este una cu final fericit. Însă sute de copii au murit sau au trăit asemenea unor animale, sălbăticiţi de cei care ar fi trebuit să le aline o viaţă fără dragoste părintească.

Izidor a scris şi o carte care a avut un impact uriaş în SUA, "Abandonat pe viaţă", iar pe site-ul său, www.izidor.org, tânărul orfan din România speră să îi ajute pe cei încercaţi de viaţă, la fel ca el.





×
Subiecte în articol: orfani
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close