„Subsemnatul, Gheorghe Gheorghiu, în prezent internat în Lagărul Tg. Jiu, cu profund respect supun solicitudinii Domniei Voastre cererea de faţă, rugându-Vă să bine-voiţi a aproba favorabila ei rezolvare. [...] Se împlinesc aproape unsprezece ani de când îmi petrec viaţa în regim de închisoare, zdruncinându-mi serios starea sănătăţii mele. [...] Sufăr de ulcer duodenal care necesită o intervenţie chirurgicală urgentă, iar după aceasta – lucru principal – un regim alimentar de durată, imposibil de asigurat în condiţiile pe cari Lagărul le oferă. Recent, m-am supus la spitalul din Tg. Jiu şi unei operaţii de hemoroizi, o altă boală contractată în timpul detenţiunii mele. Un reumatism cronic mă chinuieşte în ultimul timp de nesuferit, iar starea mea nervoasă – fireşte – a suferit şi ea. [...] Doresc să mă stabilesc la Bucureşti, unde am o soră şi unde îmi voi putea câştiga uşor mijloacele de existenţă, fiind maistru electrician“.Scrisoare către comandantul lagărului Târgu Jiu. Data: 19 decembrie 1943. Semnat: Gheoghe Gheorghiu, zis Dej, deţinut politic.
După cereri de graţiere, după câteva tentative eşuate de evadare şi după multe, multe zile în care e încercat de boli şi frustrat de gratiile penitenciarului, Gheorghiu-Dej face acest gest aparent disperat, totuşi inutil. Răspunsul comandantului nu va veni niciodată.
Dacă pare curios ca marele, despoticul, necruţătorul Gheorghiu-Dej să-şi afişeze cu aşa dezinvoltură neputinţele e doar pentru că acesta nu făcea decât să urmeze directivele de partid. Ştefan Foriş, secretarul general al Partidului Comunist din România (PCdR), voia ca eliberarea lui Dej din închisoare să se facă numai prin „mijloace legale“. Dej fusese informat de această decizie, la 12 octombrie 1943, de Emil Bodnăraş, chiar în spitalul din oraş. Aşadar, lui Dej îi rămânea să bată la porţile închise ale penitenciarului şi să aştepte.
„Angajamentul în faţa întregii familii“
Situaţia politică din România şi disensiunile dintre comuniştii împărţiţi în „grupul din închisori“ şi „grupul din libertate“ îl fac însă pe Dej să-şi exerseze abilităţile de complotist: stabileşte cu acelaşi Bodnăraş un plan în două episoade. 1. Înlăturarea „provocatorului“ Foriş de la conducerea partidului. 2. Organizarea planului de evadare din puşcărie. La 16 aprilie 1944, Dej primeşte scrisoare: „O parte a [...] angajamentului pe care mi l-am luat în faţa voastră şi, prin voi, în faţa întregii familii, a fost îndeplinit“. Foriş fusese eliminat. Urmează evadarea!
Sunt desemnaţi să organizeze cealaltă parte a „angajamentului“ avocatul Ion Gheorghe Maurer şi Mihail Roşianu, secretarul Regionalei Oltenia a PCdR în ilegalitate, inspector şcolar în legalitate. În cel mai scurt timp, aceştia pregătesc terenul, stabilesc rute, case conspirative, vorbesc cu ajutoare şi cu deţinuţi. Evadarea are loc undeva între 9-17 august, însă data exactă nu poate fi stabilită de istorici întrucât mărturiile participanţilor conţin date contradictorii. Acestea se găsesc în colecţia „Gheoghe Gheorghiu-Dej“, de la Arhivele Naţionale, ca urmare a iniţiativei Institutului de Istoria a Partidului de a crea o variantă „oficială“ cu privire la evadarea lui Dej. Totuşi, majoritatea celor care au cercetat evenimentul e de acord că ziua a fost 16 august, a doua după Sântămăria Mare.
Continuarea pe historia.ro
