Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Medicament 3 în 1 pentru prevenirea recidivei infarctului

Medicament 3 în 1 pentru prevenirea recidivei infarctului

Medicament 3 în 1 pentru prevenirea recidivei infarctului
27 Feb 2015   •   21:00

Primul medicament aprobat în Europa pentru prevenirea unei recidive la persoanele care au suferit un infarct de miocard şi care cumulează efectele a trei produse farmaceutice, a fost prezentat vineri, la Madrid, şi va putea fi deja folosit de pacienţi din Spania, Argentina și Mexic, scrie ziarul 'El Pais', preluat de Agerpres.

Noul medicament, elaborat în Spania, are efect anticoagulant, contra colesterolului şi a creşterii tensiunii arteriale şi se administrează pentru a preveni problemele cardiace. Costul noului tratament este de zece euro pe lună pentru fiecare pacient.

Produs de Centrul Naţional pentru Cercetări Cardiovasculare din Spania în colaborare cu firma Ferrer, pe baza unui parteneriat public-privat şi a unei investiţii de aproximativ 50 de milioane de euro, poli-medicamentul ar urma să fie comercializat în următorii patru ani în 90 de ţări.

Producătorii au anunţat că vor face eforturi pentru a diminua preţul pastilei, astfel încât să fie accesibilă mai ales pacienţilor din ţări în care veniturile sunt mici. 'Din 100 de infarcturi, 80 se produc în aceste state', a explicat Valentin Fuster, directorul centrului de cercetări.

Pe de altă parte, în SUA, unde 30 % dintre persoanele care au suferit un infarct au o nouă criză în următorii cinci ani, prin administrarea noului medicament se vor evita două treimi din cazurile de recidivă.

Eficienţa acestui tip de tratament de prevenire a infarctului va fi urmărită şi evaluată printr-un studiu finanţat cu şase milioane de euro de Uniunea Europeană.

×
Subiecte în articol: medicament
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close