Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperire istorică în Turcia. Are peste 3.300 de ani și a fost construit de un popor care a dispărut de pe fața planetei

Descoperire istorică în Turcia. Are peste 3.300 de ani și a fost construit de un popor care a dispărut de pe fața planetei

Descoperire istorică în Turcia. Are peste 3.300 de ani și a fost construit de un popor care a dispărut de pe fața planetei
Sursa foto: Foto captura YouTube
08 Sep 2016   •   11:07

Un pasaj secret, vechi de peste 3.300 de ani, a fost descoperit în Turcia, la situl arheologic Alacahoyuk. Arheologii făceau săpături la un sanctuar descoperit în urmă cu doi ani în această așezare, considerată una dintre cele mai vechi așezări hitite din Turcia, când au dat peste tunelul secret, scrie The Independent.

"Este o descoperire mare în ceea ce privește arhitectura hitită. În 55 de ani de muncă, nu am crezut că voi descoperi un asemenea tunel, însă am făcut-o”, a spus încântat Aykut Cinaroglu, șeful excavațiilor de la sit și profesor la Universitatea din Ankara

Alacahoyuk era cunoscută drept capitală religioasă pentru hitiții, un popor vechi de origine indo-europeană care a condus un imperiu în jurul anului 1600 î.Hr..

Fosta capitala a imperiului, Hattusha, este un sit arheologic UNESCO în zilele moderne Turcia, iar acolo au fost descoperite temple, reședințele regale și fortificații.

Săpăturile se întind deja pe 23 de metri, însă arheologii cred că tunelul este mult mai lung de atât.

×
Subiecte în articol: arheologi
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close