Antena 3 CNN Life Știinţă Simt sau nu DUREREA? Studiu în premieră care dezvăluie ce se petrece în creierul unui bebeluş supus unui stimul dureros

Simt sau nu DUREREA? Studiu în premieră care dezvăluie ce se petrece în creierul unui bebeluş supus unui stimul dureros

Simt sau nu DUREREA? Studiu în premieră care dezvăluie ce se petrece în creierul unui bebeluş supus unui stimul dureros
Sursa foto: Foto:tesco-baby.com
21 Apr 2015   •   09:50

Creierul bebeluşilor reacţionează similar cu cel al unui adult, atunci când este expus unui stimul dureros, susţine un grup de cercetători din Marea Britanie, care a efectuat un studiu în premieră mondială, folosindu-se de imagistica prin rezonanţa magnetică (IRM).

În prima parte a studiului, cercetătorii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie au constatat că 18 din cele 20 de regiuni ale creierului, care devin active la stimuli dureroşi, s-au activat şi în cazul bebeluşilor, scrie The Guardian.

De asemenea, cercetătorii au comparat scanările cerebrale ale sugarilor care au fost atinşi în talpă, în timp ce dormeau, (fiindu-le creată astfel senzaţia că au fost înţepaţi uşor cu vârful unui creion), cu cele ale adulţilor, care au fost supuşi unui stimul de aceeaşi natură, însă de patru ori mai puternic. Pentru că răspunsurile cerebrale în cele două cazuri sunt similare, cercetătorii au concluzionat că bebeluşii au un prag de durere mult mai mic decât cel al adulţilor.

"Evident, copiii nu ne pot vorbi despre experienţa lor în ceea ce priveşte durerea şi tocmai de aceea este dificil să încerci să deduci intensitatea durerii în cazul lor, doar pe baza observaţiilor vizuale", a afirmat Rebeccah Slater, medic al Departamentului de Pediatrie din cadrul Universităţii Oxford, care a condus studiul.

"În trecut se credea că bebeluşii nu simt durere. De-abia în ultimii 20 de ani, oamenii au început să îşi dea seama ca bebeluşii lor au dureri ce trebuie tratate
", a mai spus Rebeccah Slater.

În studiu au fost incluşi zece bebeluşi şi zece adulţi. Medicii au analizat activitatea electrică a creierului ca răspuns la o serie vastă de stimuli. Consluziile acestui studiu vor fi folosite pentru crearea unor scheme mai sigure de tratament pentru bebeluşii bolnavi. Astfel, spun oamenii de ştiinţă, riscul de supradozaj va fi evitat.


×
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close