vezi articolul in HTML5Toţi ne sinucidem la un moment dat, dar numai unora le reuşeşte cu adevărat. Majoritatea o fac dar continuă să trăiască cu moartea în ei toată viaţa. Aşa că nu cei care, precum Mădălina Manole, se sinucid şi pleacă de tot sunt o problemă. Ei sunt bine mersi acolo unde ajung şi nu există niciun motiv să-i plângem. Problema e cu noi, cei rămaşi pe-aici, care ne târâm zilnic hoiturile, împuţinându-ne viaţa unii altora.
Dacă am fi sinceri până la capăt am recunoşte că atunci când auzim că cineva s-a sinucis, primul sentiment care ne încearcă e cel de vinovăţie. Scrutaţi-vă inima, când auziţi de sinuciderea cuiva, şi lăsaţi-o să vorbească un pic mai mult. N-o acoperiţi imediat cu explicaţii, cu scuze sau acuze, cu judecăţi de valoare. Lăsaţi-o în puritatea ei primară şi veţi descoperi că nu mortul e cel pe care-l plânge ea, inima, ci chiar voi înşivă.
Ne plângem pe noi, de noi, de parcă viaţa noastră mai e posibilă doar pentru că ne-a lăsat-o cel care tocmai s-a sinucis. De parcă suma vieţilor noastre e mereu aceeaşi şi oricăre-i morţi voluntare îi datorăm toate zilele care ne-au rămas nouă celorlaţi. Şi poate că aşa e. Poate că viaţa e un joc cu suma nulă şi singurul act cu adevărat generos e să-ţi iei zilele pentru a le lăsa celorlalţi.
Împotriva unei concepţii aşa zis umaniste care spune că viaţa e un bun suprem care trebuie conservat până la capăt, cred că mai importantă e calitatea ei. Viaţa în sine, nu înseamnă nimic. E un vid. Ce umple acest vid e ceea ce merită apărat sau nu. Din păcate majoritatea dintre noi ne umplem viaţa cu un nimic şi mai mare. Trăim parcă pentru a nu-i lăsa pe ceilalţi să trăiască.
Mădălina Manole a făcut un gest frumos. A părăsit de bună voie o lume pe care a considerat-o probabil suficientă sieşi, o lume în care a considerat că nu-şi mai merită locul.
Câţi dintre noi avem sinceritatea de a recunoaşte că nu însemnăm mai nimic şi curajul de a ne pune la un moment dat capăt? Sinuciderea e un act generos. E un fel de a-ţi da viaţa pentru ca viaţa să continue cu o şansă în plus. Îmi imaginez o lume în care fiecare ratare a vieţii să fie urmată de o sinucidere. Cred că ar fi o lume din ce în ce mai bună şi ca atare, o lume cu tot mai puţine sinucideri. Şi mi-e greu să cred că Dumnezeu n-ar prefera la fel.
Raul Zan
Opinie: Felicitări, Mădălina Manole!
-
Deshumarea Mădălinei Manole
22 Iul, 11:53 | 28 comentarii -
Cum i-a spart Băsescu ouăle lui Ponta
08 Oct, 09:31 | 54 comentarii -
Murim ca proştii
07 Oct, 12:19 | 29 comentarii -
Cu legea pe viaţă călcând
06 Oct, 16:54 | 13 comentarii
-
Oamenii nu ar trebui să se teamă de guvernele lor, guvernele ar trebui să se teamă de oameni
23 Ian, 22:14 | 6 comentarii -
Minunea de pe patul de moarte. Viaţa, aşa cum o ştiam, este pe cale să se schimbe
15 Ian, 19:29 | 16 comentarii -
Nici tigrii nu supravieţuiesc în jungla românească
13 Dec, 16:41 | 20 comentarii -
GSP.roNu încercaţi şi cu dinamită? » Ghid complet cum să distrugi gazonul de pe Naţional Arena!
-
Opinie: Manifestul republicii IQ. Viitorul sistem politic
08 Dec, 08:05 | 0 comentarii -
Opinie: Proteste studenţeşti, buget mic, IQ mic
29 Noi, 20:51 | 3 comentarii
-
Bai, Raul esti un tampit. Faci umbra pamantului degeaba. Nici nu am facut efortul sa-ti citesc ineptiile. Lasa-i pe altii sa filozofeze, tu nu te pricepi...!!!
-
Sinuciderea duce la suferința veșnică ! Cine se sinucide ajunge în iad, pentru că moare cu acest păcat pe suflet! După moarte nu se mai poate primi iertare !
Nimeni nu are dreptul să se sinucidă pentru nimic în lume, oricât ar suferi. Oricum suferința pământească se va sfârși, dar suferința din iad e cu mult mai groaznică și nici nu are sfârșit. Iadul nu este o răzbunare a lui Dumnezeu, ci este pedeapsa dreptății instituite de El. Pe lângă faptul că este iubitor, El este și drept, justițiar. Și pentru că Dumnezeu e Ființa perfectă nu poate să mintă, iar în Biblie (care este colecția cărților inspirate de El) ne vorbește atât de fericirea veșnică, cât și de suferința veșnică.
Sunt foarte multe argumente și dovezi că există Dumnezeu și viață veșnică dincolo de moarte. Unele dintre argumente și dovezi se găsesc pe blogul următor:
http://www.cezar-iasi.blogspot.com/
În afară de argumente și dovezi blogul conține: înregistrări video cu miracole; videoclipuri; legături cu numeroase site-uri foarte interesante; cărți foarte interesante care pot fi citite direct pe internet (fără a necesita descărcare în calculator) ; articole, etc.
Vă rog intrați pe blog și trimiteți-l mai departe ca să folosească și altora.
-
Omul trebuie sa invete de mic cum sa traiasca si cu insuccesele iar nu spuna stop vietii. Cati oameni nu au trai ororile razboiului si nu s-au sinucis ci au facut din durerea lor ceva pozitiv i-au ajutat pe altii sa nu traiasca ce au trait ei. Viata vine de la Dumnezeu si numai El are dreptul sa o ia, la timpul hotarat de El.
-
Madalina Manole....e greu sa te gandesti la faptul ca ea s-a trezit la 43 de ani cu un copil mic si cu gandul ca n-ar mai fi frumoasa ,pentru public...ea traia o drama,aceea a unei femei care material avea totul,dar in sufletul ei nu avea nimic....
Nu e usor sa ai un copil mic la 43 de ani si sa fii in continuare VEDETA....Ea avea sa fie o mama batrana,iar in mintea ei asa ceva nu era posibil.Daca intradevar viata i-a dat tot ce i-a dat si totusi avea unele inhibitii,atunci ceva nu a fost in ordine.
Dumnezeu stie ce a fost in sufletul ei,nu putem sa judecam,nu avem dreptul.
Pacat pentru tot ce s-a intamplat. -
"Traim parca pentru a nu-i lasa pe ceilalti sa traiasca". Sa inteleg ca e un indemn la sinucidere colectiva? Si atunci, daca am muri cu totii cine ar mai lasa pe cine sa traiasca?
"Madalina Manole a facut un gest frumos"... Frumos pentru cine? Moartea nu e NICIODATA frumoasa. Viata insa poate fi. Poate nu intotdeauna si chiar si asa lipsita de sens cum ne pare uneori. Numai ca depinde numai de noi sa gasim resurse de a reusi sa mergem mai departe. A, ca nu vrem sau nu stim cum sa gasim aceste resurse, asta e o alta poveste. -
Consider ca doar o minte bolnava putea sa scrie un asemenea articol!Gest frumos!!!!E aberant !Probabil ca ei ii este bine acolo unde e insa in urma a lasat un dezastru si asta in primul rand pentru baietelul ei !Sinuciderea nu este niciodata o optiune, o alternativa sau un GEST FRUMOS!Sinuciderea inseamna in primul rand boala sau lasitate, capitulare in fata vietii !Alegerea vietii este frumoasa niciodata moartea!
M-a siderat acest articol!Rusine cui l-a scris!Opinii de genul acesta sunt bine de pastrat in mintea bolnava a celui ce le scrie nu de impartasit si de a da idei de acest gen si altor minti bolnave! -
Nu merita pentru nimic. Da' acolo era vorba de cultura. Asa erau invatati de mici sa traiasca. Ori, in crestinism, nu e asa. Morala crestina nu asta promoveaza. Si aici nu vreau sa tin un discurs religios. Ci pur si simplu sa evidentiez diferentele. Era o alta cultura, o alta traditie, alte vremuri.
-
Si inca o chestie... una e credinta in reincarnare, una e sinuciderea. Nu prea vad legatura.
-
Nu exista scuza pentru ce a facut Madalina Manole... Am ascultat de mic copil melodiile ei si am vazut-o pe viu, era mai frumoasa decat la TV. Sunt dezamagit... Curaj? Cat de curajoasa ar fi fost sa nu cedeze in fata complexelor (inexistente) si sa lupte in continuare? Cat despre tine , Raul , fii generos cat mai curand pentru o lume mai buna!
-
N-au nici o legatura samuraii cu cazul de fata. Acolo era vorba de onoare! Aici doar de probleme cotidiene.
-
Inteleg ca pentru onoare merita. Dar de ce crezi ca aici e vorba de probleme cotidiene si nu de onoare. Iubirea, inselarea cuiva - intra in aria "onoare"?
....Asta doar pentru a continua discutia generala -
(VA ROG CITITI ASTA PENTRU A AVEA O "PANORAMA" COMPLETA A SINUCIDERII )
Esti departe tare de tot mai Raul Zan. Uite ce inseamna sinuciderea :
Sinuciderea
Daca in anumite imprejurari, pentru interese de superioara valoare morala, jertfirea vietii este ingaduita, fiind chiar o datorie morala, sinuciderea nu-i aprobata niciodata de morala crestina.
Sinuciderea inseamna curmarea constienta si voluntara, directa si arbitrara a propriei vieti trupesti, fie prin intrebuintarea unor mijloace ucigatoare, fie prin neimplinirea unor actiuni, care sunt imperios necesare pentru sustinerea vietii, de pilda alimentarea. Definitia data arata limpede ca de sinucidere este capabil numai omul, el fiind unica fiinta pamanteasca inzestrata cu ratiune si vointa libera.
Ca fapt individual, sinuciderea e intalnita in toate timpurile, uneori insa la proportiile unei plagi sociale.
De multe ori sinuciderea e in stransa legatura cu credinte religioase false, cu superstitii, cu felul cum se concepe viata dupa moarte, cazul sotiilor, slujitorilor care se sinucid pe mormantul sotilor si al stapanilor. Unele dintre aceste popoare nu dau nici o importanta sinuciderii, caci - se intreaba - de ce nu i-ar fi ingaduit omului sa-si curme singur firul vietii, daca nu mai voieste sa traiasca ? Altele infiereaza sinuciderea ca un act de lasitate, pe cand altele, dimpotriva, o socot ca un act de curaj, chiar de cinstire a zeitatilor. Indeosebi socotesc ca sunt deschise portile cerului celor care se sinucid pentru motive dictate de simtul onoarei.
Dupa credinta nipona, sinuciderea (harakiri) curata orice pata morala si asigura inmormantare si amintire onorabile.
Budismul admite in unele imprejurari sinuciderea; principial insa, califica pe sinucigas drept un om care in existente anterioare a savarsit pacate grele.
Islamismul condamna sinuciderea ca fiind potrivnica legilor lui Alah.
La romani si greci nu intalnim o apreciere morala unitara asupra sinuciderii. Pitagora, Socrate si altii caracterizeaza sinuciderea ca impietate fata de zei.
In veacurile din urma au aparut si apologeti staruitori ai sinuciderii : D. Hume, Montesquieu, Bentham, Schopenhauer, Duhring, iar unii, ca Paulsen, Zigler, Westermark o apara pentru anumite cazuri. Acestia se straduiesc sa argumenteze "dreptul omului la moarte", ca si cand viata pamanteasca ar fi fara sfarsit, iar moartea un privilegiu si ea ar trebui constransa prin argumen -
prin argumente teoretice sau prin texte de legi sa aminteasca prezenta sa unui om oarecare. Ei vorbesc, in termeni entuziasti chiar, de o "etica" si "filozofie" a sinuciderii, ca de realizari stralucite ale culturii moderne. Dar, evident, constiinta morala a acestor sumbri apologeti s-a dilatat pana la punctul de a nu reproba faptul aspru reprobat de insasi legea firii umane.
Morala crestina condamna categoric sinuciderea, caci:
a) Sinuciderea este o crima impotriva firii omului. Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impbtriva a tot ce-i ameninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si temelia oricarei actiuni morale si sa n-o distruga arbitrar, intentionat.
Desigur, omul are un drept personal asupra vietii sale, dar e un drept legat de datorii sfinte, nu-i un drept de proprietate nelimitat, ci numai de administrare si folosire rationala. Sinuciderea, violentand impulsul firesc catre existenta, distruge crestinului "impreuna cu viata trupeasca si baza actiunii morale si a imbunatatirii sale" si depaseste limita dreptului asupra vietii sale.
Dezaprobarea fireasca si groaza provocata totdeauna de vederea unui sinucigas arata de asemenea ca sinuciderea este o crima oribila impotriva firii umane.
b) Sinuciderea este o crima impotriva societatii, familiei si patriei.
Fiecare om are datorii sociale, trebuind, dupa masura puterilor sale, sa contribuie la binele semenilor.
Binele unei familii sau chiar al unor forme mai largi de viata sociala, depinde adesea de existenta unui singur om. Sinucigasul insa, prin fapta sa oribila, dezerteaza de la toate datoriile sociale, aruncand asupra alor sai rusine si adesea lasand in urma mizerie. Totodata, da altora pilda rea de a nu-si pretui viata proprie, ceea ce poate duce si la dispretuirea vietii altora. Caci cine nu-si pretuieste viata proprie, aceluia, desigur, ii este indiferenta si viata altora. Ce stare s-ar produce daca unul sau altul, in chip arbitrar, si-ar curma singur firul vietii?!
Afirmatia ca sunt existente umane care nu folosesc societatii nu poate fi acceptata din punct de vedere moral. Caci cine s-a facut vinovat cu ceva fata de societate are datoria sa-si repare greselile si nedreptatile savarsite si pilda rea s-o stearga prin fa -
s-o stearga prin fapte bune si nicidecum sa recurga la sinucidere, care sporeste pacatele.
Infirmii, bolnavii dau adesea pilda morala de rabdare, oferind prilej pentru practicarea faptelor milei trupesti si sufletesti, a caror valoare morala este de netagaduit.
c) Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu.
Un lucru il poate cineva, eventual, distruge daca este proprietarul lui absolut. Dupa invatatura crestina insa, viata omeneasca este darul lui Dumnezeu. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si proprietarul ei absolut. Credinciosului ii este data viata spre folosire rationala in vederea dobandirii mantuirii sale, servind cu ea lui Dumnezeu si prin ea scopul sau ultim. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distrugerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu-i acesta, ci Dumnezeu si astfel sinuciderea are caracterul unei leziuni, unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, oare-I revine exclusiv lui Dumnezeu.
Libertatea omului nu-i anarhica, ci inseamna demnitate. Ea nu inseamna pentru acesta capabilitatea de a dispune arbitrar de viata, al carei proprietar deplin nu este el, ci inseamna a dispune rational de aptitudinile cu care este inzestrat pentru sustinerea vietii. Apoi, viata nu este un dar oarecare, dat la intamplare si a carui primire sau refuzare ar sta la dispozitia omului. Dupa invatatura crestina, de darul vietii e legata mantuirea. Primirea vietii nu-i lasata la discretia omului, ci trairea ei este obligatia sfanta pentru cel caruia i se da. Iar daca refuzul acestui dar, adica renuntarea la viata prin acte samavolnice, poate insemna ofensarea lui Dumnezeu, Creatorul sau, mai inseamna si ca omul, atat de limitat in puterile sale, se semeteste a corecta planul si intentiile divine.
Sinuciderea este pacat greu. Caci daca alte pacate lasa totusi posibilitatea caintei si pocaintei, sinuciderea desfiinteaza pentru totdeauna o astfel de posibilitate. Sinucigasul se arunca in suferinte vesnice. Biserica il socoteste pe sinucigas inchinat pieirii vesnice si-l lipseste de rugaciunile sale. Canoanele bisericesti sunt necrutatoare in privinta aceasta. In practica insa, severitatea se mai indulceste, cand se constata ca sinucigasul, in clipa savarsirii actului sau funest, n-a fost responsabil din punct de vedere mintal.
Morala crestina nu aproba sinuciderea in nici o imprejurare si pentru nici un motiv. Porunca decalogului este clara: "Sa nu uci
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
Eu, nu inteleg cum s-a putut publica asa ceva pe acest site."Domnul"acesta incurajeaza sinuciderea.stergeti domnilor acest articol, cum ii puteti permite acestui Raul sa scrie asa ceva, mai bine il trimiteti la un psihiatru.dumnezeu sa te ierte Raul pentru afirmatiile tale