vezi articolul in HTML5
În 1990 încă se putea visa în România. Printre manifestaţii şi mineriade, o solicitare prindea din ce în ce mai mult contur, ajungând subiect de şlagăr în "Imnul golanilor". Era vorba de celebrul punct 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, lansată în 12 martie a acelui an. Practic, acest punct era prima formă a unei legi a lustraţiei pe care, mai repede sau mai târziu, toate statele din Europa de Est urmau să o aplice. Toate, mai puţin România.
După 20 de ani, în 2010, punctul 8 de la Timişoara este în continuare respins de Parlament. 20 de ani în care clasa politică din România nu a vrut sub nici o formă să susţină o lege a lustraţiei. Între timp, am avut şi avem preşedinţi comunişti, miniştri nomenclaturişti şi foşti securişti în toate structurile statului. Iar România, condusă de cei exilaţi în punctul 8 de la Timişoara, se îndreaptă spre dezastru. Dincolo de criza economică, absenţa legii lustraţiei în aceşti ani a dus la o prăbuşire morală a ţării. Un vid pe care, de acum încolo, poate doar maturitatea generaţiei tinere, care nu a prins nici o fărâmă de comunism, mai are şansa sau povara de a-l umple cu performanţă.
Dacă s-ar fi aplicat în 1990 punctul 8 de la Timişoara, istoria ultimilor 20 de ani ar fi avut o şansă să arate altfel, radical schimbată în bine. Aşa însă, lustraţia lipsă ne-a adâncit în lipsa de scrupule şi principii devenite deja brand de ţară.
Bogdan Pitaru
Iată ce se solicita în 1990 prin punctul 8 al proclamaţiei de la Timişoara:
"Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care framântă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie sa fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii au fost însă acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanţiile morale pe care trebuie să le ofere un Preşedinte."
Te-ai intrebat cati din actualii guvernanti sunt nepotii celor care au adus comunismul in tara si au aservit-o rusilor pentru propriile lor interese? De ce ar face altfel astazi nepotii cominternistilor care pastreaza inca averea si relatiile parintilor lor ca sa-si creasca averile? De ce sa nu se sprijine chiar de capitalism ca sa-si apere ceea ce au furat ei sau parintii lor?