400.000 de euro pentru softul care va fi folosit la alegerile europarlamentare
"Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a încheiat contractul pentru achiziţionarea serviciilor de programare de software de aplicaţie pentru realizarea sistemului de proceduri şi instrumente software de prelucrare a datelor şi editarea de rapoarte necesare centralizării rezultatelor votării pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European cu operatorul economic S.C. Siveco România S.A", se arată într-un comunicat al AEP.
Potrivit AEP, valoarea totală a contractului reprezintă echivalentul a 340.000 euro, fără TVA, preţ care cuprinde atât valoarea aplicaţiei informatice necesare, cât şi valoarea asistenţei tehnice asigurată 24 din 24 de ore în cele 49 de locaţii din întreaga ţară pe toată desfăşurarea etapei de centralizare a voturilor şi repartizare a mandatelor.
Începând de joi, 28 mai, programele de calculator pot fi puse la dispoziţia partidelor angajate în competiţia electorală, la cererea acestora.
Compania SC Siveco România SA a fost declarată câştigătoare a licitaţiei pentru achiziţionarea soft-ului pentru centralizarea rezultatelor euroalegerilor din 7 iunie. Pentru această licitaţie au depus oferte consorţiul format din SC Siveco România SA şi SC Net Consulting, SC Romsys SRL şi SC Ivu Traffic Technologies AG.
Antena3.ro
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 0 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 18 comentarii -
Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decât ne aşteptăm, în maximum trei ani
24 Mai, 18:51 | 46 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: PNL votează pentru ca Ponta să reprezinte România la Consiliul European
24 Mai, 18:37 | 22 comentarii -
Remus Cernea: Mişcarea Verzilor intră la guvernare. Am fost numit consilier de stat
24 Mai, 15:27 | 39 comentarii
-
Probabil ca softul valoreaza max. 10 mii de euro, restul intra in buzunarele norocosilor...
-
siveco este o societate clientelar ....sute de milioane de euro au fost papati......pana acum .....
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






"Deși oferă "marfă" proastă și atrage sancțiuni de la UE, Siveco rămâne un client preferat de stat" - sic