Antena 3 CNN Politică Alegeri locale parțiale Târgu-Jiu. Oficial Marcel Romanescu, noul primar al municipiului Târgu-Jiu

Alegeri locale parțiale Târgu-Jiu. Oficial Marcel Romanescu, noul primar al municipiului Târgu-Jiu

Alegeri locale parțiale Târgu-Jiu. Oficial Marcel Romanescu, noul primar al municipiului Târgu-Jiu
Sursa foto: Foto: Facebook/Marcel Romanescu
11 Iun 2017   •   23:23

Update: Marcel Romanescu, candidatul PNL la alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Târgu-Jiu, a obţinut, conform datelor finale, dar neoficiale, ale Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Gorj, 51,72% din voturile exprimate.

Potrivit preşedintelui BEJ Gorj, Ion Stănulescu, la nivelul municipiului Târgu-Jiu, prezenţa la vot a fost de 29,92%, iar la Drăguţeşti de 70,41%.

"În Târgu-Jiu, candidatul PSD Popescu Aurel a obţinut 8.200 de voturi, 979 de voturi-Miruţă Radu de la USR, 509 voturi-Lădaru Eduard de la ALDE, 359 de voturi- Grădinari Mari de la PMP, 12.203 voturi-Romanescu Marcel de la PNL, 1.091 de voturi a obţinut independentul Caragea Viorel şi alte 250-independentul Caralicea Gheorghe. Procentul este 34,75% PSD, 4,14% USR, 2,15 % ALDE, 1,52% PMP, 51,72% PNL, 4,62% Caragea şi 1,05 Caralicea. La circumscripţia Drăguţeşti, Butan Gheorghe (PSD) a obţinut 1.092 de voturi, Crăc Ionuţ PNL - 87 de voturi, Covrig Ion PMP - 45 de voturi şi Popescu Dumitru Ion ALDE - 1.719 de voturi. Procentul este 37,10% PSD, 2,96% PNL, PMP 1,52% şi ALDE 58,41%", a spus Ion Stănulescu.

În cele două localităţi au fost aşteptate la urne peste 84.000 de persoane, fiind amenajate 61 de secţii, din care 56 în Târgu-Jiu.

În municipiul Târgu-Jiu, funcţia de primar a rămas vacantă după ce fostul edil, Florin Cârciumaru, a obţinut un post de senator la alegerile parlamentare din 2016, atribuţiile acestuia fiind preluate de Aurel Popescu, fost viceprimar al municipiului, în prezent primar interimar al oraşului şi candidat al PSD Gorj.

Din partea USR Gorj au intrat în competiţia electorală Radu Miruţă, de la PNL - consilierul local Marcel Romanescu, de la PMP - consilierul local Daniela Grădinaru, de la ALDE - consilierul local Eduard Lădaru. Totodată, şi-au anunţat candidatura, ca independenţi, fostul inspector şef al IPJ Gorj - Viorel Caragea, şi Gheorghe Caralicea.

Mandatul fostului primar al localităţii Drăguţeşti, Vasile Moşoiu, a fost suspendat de Prefectura Gorj din cauza problemelor cu legea, la scurt timp după ce acesta a câştigat alegerile din 2016. Vasile Moşoiu a fost trimis în judecată în 2013, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Aceştia au stabilit că, în anul 2008, după ce a fost ales primar, Moşoiu a vândut Primăriei Drăguţeşti, după un schimb de terenuri cu un interpus, un teren, iar în urma acestei afaceri a încasat 22.000 de euro. El a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Târgu-Jiu în septembrie 2014.

Dumitru Ion Popescu, membru al ALDE Gorj, a fost numit în funcţia de primar interimar al comunei Drăguţeşti, el fiind şi candidatul formaţiunii politice la alegerile parţiale din 11 iunie 2017. Şi-au mai depus candidaturile Gheorghe Butan din partea PSD, Ionuţ Crăc de la PNL şi Ion Covrig de la PMP.

Știre inițială: Alegeri locale parțiale. Marcel Romanescu este noul primar al municipiului Târgu-Jiu, acesta învingându-l pe principalul său contracandidat, reprezentantul PSD, Aurel Popescu, conform numărătorii paralele realizate de PNL în peste jumătate din secţiile de votare.

Alegeri locale parțiale. Marcel Romanescu a declarat, duminică seara, după numărarea voturilor din peste jumătate din secţiile de votare din municipiu, că nu se aştepta la un asemenea rezultat, punctând că este cea mai mare surpriză pe care a avut-o Gorjul în ultimii 27 de ani.

Alegeri locale parțiale. "Sincer, nu mă aşteptam la un asemenea rezultat şi le mulţumesc târgujienilor, le mulţumesc membrilor familiei mele de acasă şi membrilor familiei mele politice pentru că am fost susţinut şi e cea mai mare surpriză pe care a avut-o Gorjul în ultimii 27 de ani. Niciodată nu s-a putut întoarce un rezultat de la 14% să ajungă la rezultatul de astă-seară, indiferent cât va fi el. Este un rezultat istoric pentru Târgu-Jiu şi pentru partidul pe care îl reprezint. Cred că PSD a tratat cu indiferenţă târgujianul şi, prin greşelile făcute de ei, şi presupun eu, printr-o strategie corectă a mea în această perioadă de campanie electorală, am câştigat Târgu-Jiul şi sufletele târgujienilor mergând din casă în casă, lucru care de multe ori mi s-a imputat: de ce trebuie să te duci să îi deranjezi pe târgujieni? Nu cred că i-am deranjat şi, prin felul meu de a fi şi prin comportamentul meu, i-am convins să vină la vot", a spus Marcel Romanescu.

Alegeri locale parțiale. El a mai afirmat că, "la modul cum evoluau lucrurile şi după experienţele anterioare, nu mă aşteptam să fie o victorie atât de lejeră, dar de acum încolo încep să fie dificile".

Alegeri locale parțiale. În municipiul Târgu-Jiu, funcţia de primar a rămas vacantă după ce fostul edil, Florin Cârciumaru, a obţinut un mandat de senator la alegerile parlamentare din 2016, atribuţiile acestuia fiind preluate de Aurel Popescu, fost viceprimar al municipiului, în prezent primar interimar al oraşului şi candidat al PSD Gorj.

Alegeri locale parțiale. Florin Cârciumaru a condus Primăria Târgu-Jiu timp de 17 ani, din anul 2000.

 Alegeri locale parțiale. Conform unui exit-poll dat publicităţii de Universitatea "Constantin Brâncuşi", pe locul doi, după Romanescu, se clasează Aurel Popescu, iar pe locul trei, candidatul independent Viorel Caragea, fost inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close