Anastase, ameninţată de social-democratul Stanciu: ?Putem face şi acţiuni prin care să te dăm jos?
Deputatul PSD, Anghel Stanciu a contestat cvorumul şi i-a cerut preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase verificarea situaţiei de prezenţă prin apel nominal. Refuzul acesteia a provocat o stare de nervi din partea parlamentarului social-democrat care a proferat ameninţări cu înlocuirea preşedintelui Camerei din funcţie.
?Doamna preşedintă, aşa făceam şi noi când eram la putere, iar dumneavoastră aveaţi dreptate. Verificaţi cvorumul, vă rog!?, a cerut Stanciu.
?Putem face şi acţiuni prin care să te dăm jos? a replicat enervat parlamentarul PSD la auzul refuzului lui Anastase.
Preşedintele Camerei l-a invitat pe Stanciu să se liniştească ?Domnule Stanciu am purtat aceste discuţii cu colegii mei şi am sesizat că unii colegi sunt în sală şi suntem în cvorum. Poate vă şi liniştiţi?, a replicat Anastase.
Ameninţările lui Stanciu nu au însă bază regulamentară. Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase nu poate fi înlocuită din funcţie decât la cererea propriului său grup parlamentar, cel al PDL.
Antena3.ro
-
Antonescu: Avem un premier din zona serviciilor, pentru că regimul Băsescu nu mai are încredere în altcineva
10 Feb, 22:46 | 0 comentarii -
Crin Antonescu a explicat de ce nu mai pleacă în vizită în SUA, cu Ponta
10 Feb, 22:15 | 2 comentarii -
Ponta pleacă într-o vizită în SUA, fără Antonescu, aşa cum stabilise iniţial
10 Feb, 20:50 | 9 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
Ponta: Propun PSD să voteze în Parlament starea de urgenţă în zonele afectate, daca ea va fi decretată
10 Feb, 20:27 | 3 comentarii -
Anca Boagiu acuză meteorologii că nu au anunţat la timp viscolul!
10 Feb, 19:26 | 18 comentarii
-
eu in locul vostru ash admira robertinaguritzamicapizdamica!!
-
DE CE VA IMPACIENTATI DOMNILOR PENTRU O TATA CULEASA CINE STIE DE CATRE CINE SI CONDUCE SEDINTE IN CAMERA PARLAMENTULUI SI MAI SPUNE POLITICIENILOR IN VARSTA SI CU EXPERIENTA SA TACA. DAR EA CINE E? A CUI PILA O FI?!!
-
NU AI DREPTUL DE CE? EU CRED CA TOTI AVEM DREPTUL DE A NE EXPRIMA PAREA DEPRE ACESTA FATUCA SI SA STIM PRIN CINE SI CUM A AJUNS SA CONDUCA SEDINTE LA CAMERA PARLAMENTULUI?.SA SPUNA OAMENILOR SA TACA SI SA LE SUSPENDE DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE EA ARE VOIE? NU DOMNULE LIBERA EXPRIMARE S-A CASTIGAT PRIN MOARTE MIILOR DE TIMISORENI. NU MAI APLICATI LEGEA PUMNULUI IN GURA. TERMINATI ODATA!
-
acest munte de prostie feminina,plin de fitze si gafe,ar trebuii chiar trantit!devin misogin pe zii ce trece..o proasta sustzinuta(pe la spate),de portocale.hehehe.piciorusele ei,acestei doamne,pilonii care lipsesc podurilor moldovenesti.de aia le ia apa,caci zac in parlamnt.prefer sa fiu comunist.
-
Dati-o jos fratilor sa vedeti cum ia foc tov Coldea si intreg cimitirul de la cotroceni.
-
Mai bine s-ar intrebuinta sa mai slabeasca naibii, ca se umfla de la o zi la alta! Sa mai lase ceafa de porc si carnatii, ca de obraznicie si fite e clar ca nu se poate dezbara!
-
HAHALERE AU FOST, HAHALERE AU RAMAS. NICI PICIOARELE NU PUTETI SA LE PUPATI ACESTEI FETITE CARE A DEMONSTRAT CA TOTUSI ARE CEVA IN CAP FATA DE CEI 344....
-
Moldoveanule, i-ai vazut picioarele?
-
asta e modelul tipic de femeie escroaca si mincinoasa etalon pentru naiva la inceput si curvesteanca in cele din urma
-
NU AI DREPTUL TU BAI PORCULE ROSU SA PRONUNTI NUMELE ACESTEI DOAMNE.
RUSINE SA-TI FIE.AI GRIJA DE COMUNISTELE TALE DE ACOLO....VEZI VASILESCU SI ALTELE
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

"acestei doamne"? Asa arata si se comporta o doamna? Ma intreb, cum arata "doamnele" pe care le-ai intalnit de-a lungul vietii