Preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a declarat marţi, ca replică la acuzaţiile aduse de PSD, că Victor Ponta "a preferat să joace rolul unei victime închipuite".
"Mă aşteptam ca, astăzi, domnul Victor Ponta să-şi asume rolul de om politic matur. Din păcate, a preferat să joace rolul unei victime închipuite şi, dacă e să vorbim despre faptul că astăzi PSD a fost o victimă, atunci putem concluziona că a fost o victimă a propriei incompetenţe", a declarat Anastase.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că Ponta "a chiulit" de la şedinţă, deşi ar fi putut să citească moţiunea simplă pe Agricultură.
PSD a anunţat între timp că va depune sesizări la Comisia juridică şi la Parchet împotriva Robertei Anastase. Liderul social-democrat a precizat că "Roberta Anastase şi acoliţii" ei au blocat dezbaterea moţiunii depuse de PSD privind agricultura şi că adevărata miză este blocarea opoziţiei de a încerca să-l suspende pe preşedintele Traian Băsescu.
Membrii opoziţiei au părăsit lucrările marţi dimineaţă , acuzând-o pe Roberta Anastase de abuz după ce s-a încercat modificarea ordinii de zi. În aceste condiţii, moţiunea simplă pe Agricultură nu s-a mai putut dezbate, fiind considerată retrasă.
Antena3.ro
Anastase: Ponta a jucat rolul unei victime închipuite, a chiulit de la şedinţă (VIDEO)
-
Mesajul lui Ponta pentru Ungureanu: Nu continuaţi politica Guvernului Boc. E important ca schimbarea să nu fie de faţadă
09 Feb, 12:33 | 0 comentarii -
Geoană participă la învestirea Cabinetului Ungureanu. Coaliţia are exact minimul necesar pentru cvorumul la Senat
09 Feb, 12:23 | 0 comentarii -
Organizaţia PSD Sector 3, dizolvată. Filiala va fi coordonată de Robert Negoiţă
09 Feb, 12:14 | 0 comentarii -
GSP.roMihai Neşu, după 9 luni de paralizie, despre meciul în care cele 3 puncte înseamnă să-ţi mişti mîinile, picioarele şi să rîzi
-
Minorităţile "susţin condiţionat" noul Guvern. Vezi ce solicitări au pus pe masa negocierilor
09 Feb, 11:03 | 19 comentarii -
"Cadou" de plecare. În ultima zi de mandat, Udrea i-a dat lui Poteraş fonduri de 13 MILIOANE de euro
09 Feb, 06:23 | 7 comentarii
-
51ji67 stqtqadjdykb, [url=http://ozyuilaafthl.com/]ozyuilaafthl[/url], [link=http://lqvkcboacfkf.com/]lqvkcboacfkf[/link], http://dzsdrcsasguf.com/
-
Roby, Leantzy face recrutari pentru proiectul lui Prigoana.Nu ai ambitzie daca nu te inscrii pe lista. Mai ales ca tu ai si experientxza iar podiumul nu-i o problema pentru tine. Acolo-i doar marmura adusa de Ceausescu, dar din Romania, iar parada se desfasoara pe podea. Un fleac pentru tine!
-
robereta daca prigoana reuseste cu legea prostitutiei pregatitiva cartile de munca fruntasel;or
-
robereta daca prigoana reuseste cu legea prostitutiei pregatitiva cartile de munca fruntasel;or
-
Bravo Roberta !
Este o paiata pusa in frunte iar in spatele partidului este considerat un idiot parvenit. Cred ca vreodata la satisfacut pe Nastase. -
SI ASTA E CA UDREA DOUA CARE FAC TROTUARUL SI IO ....S....U....G.....LUI BASE.MA CHIOR CHIOR DA CE CONTEAZA CE NU FAC FETELE PENTRU FUNCTIE
-
BRAVO ROBERTA.. DAI IN BOT PAPUSHARULUI DE PONTA..MARIONETA LUI ILICI SI BOMBONEL..TRAIASCA FEMEILE FRUMOASE..TRAIASCA ZEUS..
-
BRAVO ROBERTA.. DAI IN BOT PAPUSHARULUI DE PONTA..MARIONETA LUI ILICI SI BOMBONEL..TRAIASCA FEMEILE FRUMOASE..TRAIASCA ZEUS..
-
Roby, mai bine ia-le tu pe fete si facetzi o cura de slabire ca v-ati cam rotunjit. Si tu si Leantzy si Ancutza! Ca daca trece Legea Prigoana pe cine sa se sprijine bietul om pentru aplicarea ei in practica daca nu pe fete cu experientza ca voi?
-
Bai ai si tu niste gusturi?
-
Buna dimineata micuta vulpe! Ce face tactu? Corneliu! Comunist notoriu! Ultimul aparator al lui Ceausescu de la uzina 1 Mai! L-ai lustrat si pe el mica nimfa basesciana! Ca pe Boc si Base! Frumusico! Vezi ca vrea marele gunoier Prigoana sa dea o lege cu prostitutia! poate te intereseaza un loc de munca! Sa produci taxe si impozite bani pentru buget!
-
Du-te fosta miss la "taticul" tau sa te faca o lucratura pe biroul de la Cotroceni si lasa-ne !!!
-
@basti: Hai sa-ti dau m u i e tie si aleia care te-a facut!
-
Hai sa-ti dau M 4 U 4 I 4 E tie si aleia care te-a facut !!!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

mori anastase