Anastase: Raportul de ţară este corect şi echilibrat, iar criticile aduse Parlamentului reale (VIDEO)
?Observaţiile de bazează pe evaluarea paşilor făcuţi de România în raport cu obiectivele asumate prin tratatul de aderare. Ne-am fi dorit ca acest raport să anunţe încetarea monitorizării pe justiţie. Va trebui iniţiat un dialog cu oficialii de la Bruxelles pentru agrearea unui calendar strict care să includă data la care monitorizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare să înceteze? a afirmat Anstase, remarcând ca un lucru pozitiv neactivarea clauzei de salvgardare.
În opinia preşedintelui Camerei, progresele semnalate în raport constituie un semnal de încredere acordat de CE Guvernului Boc, în timp ce criticile aduse Parlamentului pentru contribuţia în lupta de combatere a corupţiei sunt reale.
?Adoptarea de catre parlament a codurilor civil şi penal constituie un alt lucru îmbucurător şi am speranţa că şi codurile de procedură vor fi adoptate. Însă, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor nu pot să nu fiu atentă şi la criticile aduse Parlamentaului. Acestea sunt bazate pe fapte reale, pe care le-am relevat în numeroase intervenţii, fie că vorbim de cazul Năstase, fie că vorbim de adoptarea târzie a codurilor juridice? a ţinut să sublinieze Anastase.
Preşedintele Camerei a recomandat întregii clase politice să-şi asume aceste critici. "Criticile trebuie asumate de întreaga clasă politică cu maturitate. Trebuie să facem acei paşi concreţi şi asumaţi prin Tratatul de aderare", a mai spus Anastase.
CE a adoptat, miercuri, în ultimul colegiu al comisarilor înainte de vacanţă, rapoartele pe tema progreselor în domeniul Justiţiei pentru România şi Bulgaria.
Raportul stipulează că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru invocarea clauzei de salvgardare în cazul ţării noastre, dar prevede ca monitorizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare să continue până la următorul raport care va fi prezentat în vara anului 2010.
Semnatarii docuemtnului remarcă faptul că România a recâştigat impulsul în ceea ce priveşte procesul de reformă, dar recomandă autorităţilor române să nu politizeze procesul pentru a putea demonstra progrese susţinute.
Comisia mai propune "continuarea cât mai devreme, de către organismele judiciare şi disciplinare, a cazurilor transmise de ANI referitor la averile nejustificate, incompatibilităţi şi conflicte de interese" şi "invită" România să facă o evaluare a impactului celor patru coduri, dar şi să realizeze o consultare publică eficientă pe tema celor două coduri de procedură civilă şi penală, a căror adoptare este solicitată să se întâmple cât mai curând.
Antena3.ro
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 0 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 18 comentarii -
Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decât ne aşteptăm, în maximum trei ani
24 Mai, 18:51 | 46 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: PNL votează pentru ca Ponta să reprezinte România la Consiliul European
24 Mai, 18:37 | 22 comentarii -
Remus Cernea: Mişcarea Verzilor intră la guvernare. Am fost numit consilier de stat
24 Mai, 15:27 | 39 comentarii
-
Criticile aduse parlamentului sunt reale, dar nu pentru tot parlamentul, ci pentrua cea parte a parlamentului care ste constituita din cei care nu sunt subordonati Presedintelui Traian Basescu! Sunt criticat, in mod clar, doar cei care se situeaza ina fara razei de influenta a Presedintelui, ioar cine vrea sa fie criticat in continuare si pe viitor, sa stea acolo pentru ca va sta in opozitie mult si bine!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Roberta Anastase, faultează pe sub masă, pe Năstase 4 case, mama ei de pârâcioasă.
Populația a înțeles că raportul CE.pe justiție este superficial și incomplet.
Roberta Anastase, îl găsește corect,echilibrat, plin de "succesuri" ale PD-L. Atitudine partizană și populistă de nu știi cu ce se ocupă femeia aceasta în politica română.
Cetățeanul vrea să știe Roberta Anastase este plătită Președinte a camerei deputaților, sau ca purtător de cuvât al PD-L? Mie mi se pare că d-na face ce știe mai bine din școala d-lui Trăian Băsescu:INTRIGA.
Mă mir că nu-i este rușine.