Anca Boagiu acuză meteorologii că nu au anunţat la timp viscolul!
Este declaratia făcută de Anca Boagiu, la bilanţul mandatului, justificând astfel intervenţia, de multe ori întârziată, a unităţilor de deszăpezire
"Când trebuie să te lupţi cu nămeţi care depăşesc 4 metri înălţime este dificil să stabileşti a cui este vina. Noi am solicitat ANM-ului să ne informeze din oră în oră care este evoluţia vremii astfel încât să ştim ce vom face cu mijlocele de transport. Nu am avut nici o informaţie în sensul acesta", a spus Boagiu, la finalul conferinţei de bilanţ a Ministerului Transporturilor.
Boagiu a adăugat că, în ciuda condiţiilor meteo extrem de grele, drumarii şi angajaţii CFR care se ocupă de deszăpezire şi-au riscat viaţa pentru a debloca circulaţia.
La începutul săptămânii trecute Boagiu anunţa că responsabilii cu deszăpezirea care nu şi-au îndeplinit atribuţiile, din Ministerul Transporturilor şi companiile din subordinea instituţiei, vor fi sancţionaţi.
Meteorologul Florinela Georgescu, a declarat la Antena 3 că Institutul meteorologic şi-a făcut datoria şi a emis numeroase avertizări şi alerte meteo privind fenomenele periculoase pentru toată ţara. De asemenea, meteorologii au avertizat în urmă cu mai multe săptămâni că vor urma perioade cu temperaturi foarte mici, de sub -25 de grade Celsius, anunţând coduri portocalii, respectiv galbene, de ger, viscol şi ninsori.
Citeşte şi:
Ger, ger şi iar GER. Încă un weekend în care o să dârdâim. Vedeţi prognoza meteo
România, din cod în cod. Avertizare de FENOMENE PERICULOASE. Vezi prognoza meteo
Avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol în sud-estul României
Directorul ANM: Vor fi temperaturi de sub -20 grade pentru aproape o săptămână. Din 13 februarie vremea se încălzeşte
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 0 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 18 comentarii -
Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decât ne aşteptăm, în maximum trei ani
24 Mai, 18:51 | 46 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: PNL votează pentru ca Ponta să reprezinte România la Consiliul European
24 Mai, 18:37 | 22 comentarii -
Remus Cernea: Mişcarea Verzilor intră la guvernare. Am fost numit consilier de stat
24 Mai, 15:27 | 39 comentarii
-
Astfel de evenimente, precum ninsorile de anul acesta se mai numesc si "act of GOD" in justitie, poate nu sunt devina doar meteorologii, eu propun sa mergem mai la sursa .)
-
Boagiu O sa trebuiasca sa raspunzi pt decesele din timpul acestei ierni pt ca in mod direct esti VINOVATA pt indiferenta,nepasare!
Sper ca Dumnezeu sa te vada atat pe tine cat si pe familia ta!
ASTA SE CHEAMA CA ESTI INCOMPETENTA,nu inchizi toate drumurile crezand ca ai rezolvat problema,Doamne cu ce am gresit de am dat peste DOBITOCII astia!
JOS BASESCU! -
Boagiu O sa trebuiasca sa raspunzi pt decesele din timpul acestei ierni pt ca in mod direct esti VINOVATA pt indiferenta,nepasare!
Sper ca Dumnezeu sa te vada atat pe tine cat si pe familia ta!
ASTA SE CHEAMA CA ESTI INCOMPETENTA,nu inchizi toate drumurile crezand ca ai rezolvat problema,Doamne cu ce am gresit de am dat peste DOBITOCII astia!
JOS BASESCU! -
Femeia asta dupa ce cai balbaita mai da si vina aiurea....Mai bine ar da in judecata vremea....Vai de capu lor parlamentari...Dupa ce ca nu isi fac treaba dau vina unu pe altu.....
-
Coana Boagiu crede ca ANM este o institutie tot atat de corupta ca si guvernul demisionar al lui Boc.De ce nu arata ce a facut ea in mod concret pentru a inlatura efectele nefaste ale acestei ierni capricioase.Ori a lopatat si ea zapada ca Boc,sau a imprastiat material antiderapant.In orice caz,cred ca Leana din Plescoi s-a plimbat tot timpul cu telegondolele,si i-a criticat pe protestatari.
-
Coana Boagiu crede ca ANM este o institutie tot atat de corupta ca si guvernul demisionar al lui Boc.De ce nu arata ce a facut ea in mod concret pentru a inlatura efectele nefaste ale acestei ierni capricioase.Ori a lopatat si ea zapada ca Boc,sau a imprastiat material antiderapant.In orice caz,cred ca Leana din Plescoi s-a plimbat tot timpul cu telegondolele,si i-a criticat pe protestatari.
-
Cona cred ca esti pe alta lume cum poti spune asa niste minciuni pt ca duap viscol era o stare de fapt relizata toate strcuturile trebuiau sa semnaizeze acesta fapt.
Nesimtirea de care ai dat dovada vrei sa o acoperi cu minciuni ordinare ,prin aceste magarii si golanii incercati sa va mentineti la putoare exact cum face chioru de barcagiou. -
Sa dea in judecata toate fenomenele atmosferice ptr ca exista si nu o anunta si pe ea cand au de gand sa vina.Parerea mea ca si daca erau anuntate de acum 10 ani tot nepregatita era doamna ministru, si inventa ea alta scuza.
-
- tipic la români este faptul că: vinovatul în cauză aruncă acuzele pe umerii altora. Vor mai fii case îngropate-n zăpadă până vom reuși ca nație să ne schimbăm mentalitatea. M-ă întreb, oare câte victime mai trebuie să ofere România în schimb pt. ca începând de la președinte pâna la ultimul cetățean de rând să respectăm legea și să ne recunoaștem culpa. E visul meu (nu al președintelui actual a româniei)să trăiesc într-o românie civilizată, țară în care toate instituțiile funcționează în slujba cetățeanului, nu intereselor proprii. Mă alint cu acest vis, sperând că într-o bună zi, România va fi țara în care vor veni turiști la grămadă, vom fi un exemplu de urmat pt. celelate țări post-comuniste, vom atrage fonduri europene în folosul modernizării infrastructurii(DAAAA , d-na Boagiu și d-na Udrea)și multe altele .......
-
ROMANIA este de ceva ani in cod PORTOCALIU!Se impun MASURI !
-
Unde sunt utilajele superasfaltangiilor,stau la naftalina?siasteapta sacii cu bani?De ce nu-i mobilizeaza asa poate fi vazuta inzestrarea te hnica reala nu numai hartia prezentata la licitatie(daca o prezinta?)
-
cotarla portocalie minte cu tupeu ordinar punind in dificultate oameni care au doar vina ca se uita la televizor si nu-i cauta sa-i duca la puscarie si la casa de nebuni
-
Doamna Boscangiu,esti o proasta ingamfata care vine ca orice politician de 2 lei cu niste scuze de 2 lei,tare te-as baga pe tine si pe familia ta sub vreo 4m de zapada sa vad ce mai spui chioara dracului
-
Ca de obicei,altii sunt de vina,nu voi hotii din PD-L! Pai tu ai fost mai preocupata sa-ti "cumperi" o vila la Snagov la pret de paranghelie marca PD-L.Si daca te-ar fi anuntat cu ce ai fi facut tu fata acestor nameti!? Cu lopeti si cu cazmale!? De ce nu avem utilaje de ultima generatie precum in tarile civilizate!? Aaaaaaa,nu era in interesul vostru,normal,da-i dracu pe romani! Ce daca mor inghetati de frig!
Si un mesaj pentru romani: NU MAI VOTATI CU MATUL ca DRACU va ia pe toti,asta daca nu v-a luat deja!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Auzi doamna Boagiu....cat mai ai de gand sa eviti sa dai vina pe incompetenta ta...dai vina INMH...Maine,Poimaine o sa dai vina si pe Dumnezeu...Pune oamneii din subordine la treaba..utilajele sa umble nonstop...ca noi astia care contribuim la statul roman...suntem cei mai afectati....!