Antonescu: Dacă Băsescu câştigă un nou mandat, formula cu PSD e imposibil de aplicat
"Formula parafată astăzi este posibil mai greu de pus, e imposibil de pus în aplicare dacă Traian Băsescu iese preşedinte, deoarece formula paraftă astăzi, dincolo de anumite principii, nu va putea fi aplicată pentru că nu avem mecansimul desemnării. Nu îmi închipui că, pe un mandat proaspăt al domnului Băsescu, cineva, CCR sau altcineva, va avea curajul să citească aşa cum e scrisă Constituţia şi atunci vom ajunge la anticipate şi vom continua criza", a spus Crin Antonescu, citat de Mediafax.
Întrebat cine ar putea trăda această formulă, în cazul în care Băsescu va fi din nou preşedinte, liderul PNL a spus că nu poate vorbi decât în numele PNL, menţionând că liberalii nu vor trăda.
Solicitat să precizeze dacă o altă soluţie, în locul alegerilor anticipate, ar fi votarea Guvernului Negoiţă, liberalul a menţionat că acesta nu va primi votul PNL.
"De la mine, nu, de la noi, nu. Voi face tot ceea ce fac acum, în alte condiţii şi evident cu mult mai puţine şanse de reuşită, dar cu domnul Traian Băsescu niciodată nimic", a spus liderul PNL.
Întrebat despre posibilitatea ca Traian Băsescu să-i fi promis telefonic lui Călin Popescu Tăriceanu funcţia de prim-ministru, Crin Antonescu a replicat că nu ascultă telefoanele politicienilor, adăugând că este convins că "Băsescu s-ar fi pretat" la acest gest, dar este convins că Tăriceanu i-a dat lui Băsescu "răspunsul pe care i-l dau toţi în aceste zile".
Antena3.ro
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 0 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 18 comentarii -
Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decât ne aşteptăm, în maximum trei ani
24 Mai, 18:51 | 46 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: PNL votează pentru ca Ponta să reprezinte România la Consiliul European
24 Mai, 18:37 | 22 comentarii -
Remus Cernea: Mişcarea Verzilor intră la guvernare. Am fost numit consilier de stat
24 Mai, 15:27 | 39 comentarii
-
Asa se va si intampla Domnul Presedinte Traian Basescu va castiga cu 99% dintre voturi. Restul de de 1% sunteti voi comunistii cu ion iliescu si radu campeanu si neagu djuvara si altii in frunte care v-ati inteles la grivco sa faceti rau poporului. V-a spus Domnul Presedinte ca aliantele nu se fac la grivco! Si o sa va arate Domnul Presedinte voua, hotilor si ticalosilor. Si comunistilor. Si se va face ordine in tara pt ca poporul nu a uitat cat de bine a trait sub Domnul Presedinte si impreuna cu Domnul Boc va face sa traim si mai bine!
-
uyoig
-
Doamne iarta-l cu nu stie ce zice!
Si lumineaza-i calea si mintea.
Bai postacule pd--fil ori esti dus cu pluta ori hipnotizat de marinel. -
Nic nus-a uscat cerneala de pe contractul de colaborare semnat cu PSD-ulsi deja iti asiguri spatele Crinulet?Asta da" coloana vertebrala".Pupi in dos pe riine numai sa-ti fie tie bine.Ha ,ha,ha. Romani ,il mai credeti?
-
NU VOTATI MAFIA COMUNISTA DE LA PSD PNL.
VOTATI PRESEDINTELE POPORULUI ROMAN - TRAIAN BASESCU -
spune-mi si mie catii km de autostrada a construit pdl in 5 ani si cat de bine traiesc romanii dupa 5 ani sub comanda lui traian.pt mine sunt lafel toti niste porcii dar mai ales basescu,el este cel mai mincinos dintre cei mai mincinosii.
-
de trei zile ma intreb cum de sunt ... care-l voteaza pe marinel si tot nu gasesc un raspuns ! astazi ce-i trebuie romaniei este schimbare din cinci in cinci ani pana mor toate generatile nascute inainte de 1 ianuarie 1990 toate indoctrinate de marsavie ,prostie , .. mai lasa si pe maine , etc .
-
VOTATI PE BASESCU COMUNISTUL,VOTATIL CA E DE DREAPTA DIN GURA,CE DACA A FOST COMUNIST SI SECURIST?A ZIS DIN GURA CA E DE DREAPTA?VOATIL CA NU E CU MOGULII,A CA COCOS E CU EL SI UDREA SI BERCEANU ,VIDEANU,AAAA ,PAI ASTIA SUNT MOGULI MAI MICI ,CE STITI VOI,AAA CA ARE PANOURI MULTE SI BANERE PE CARE SINGURI SI LE-AU DISTRUS SI AU ZIS CA PROSTANACUL LE-A DISTRUS CE STITI VOI,NOI RASPUNDEM DOAR IN FATA PARLAMENTULUI UNICAMERAL ,DOVADA UNDE E DOVADA?
-
IAR DACA ,P$D+PNL+ UDMR,CASTIGA VA FACETI BAGAJELE FRATILOR,ASTEPTAM TINERETUL ROMAN IN FRANTA,ANGLIA,GERMANIA,IRLANDA,ETC,ROMANIA VA FI CU 20 DE ANI IN URMA IAR CEI CU SCAUN LA CAP VOR MERGE INAINTE
-
PRESEDINTELE POPORULUI ROMAN - TRAIAN BASESCU :)))))))))). IMI MIROASE A URMASUL LUI CEAUSESCU...NU VOTATI MARINARUL SECURIST...
-
PENSIONARI,CEAUSESCU S-A REINCARNAT !,VOTATI PARTIDUL COMUNIST ROMAN,EPOCA DE AUR,ASA SA VA AJUTE DUMNEZEU,GEOANA PROMITE UN GRATIS COSCIUG PENTRU FIECARE PENSIONAR,SA FIE PRIMIT PE LUMEA CEALALTA
-
Daca matha nu o lua numai sus..tu nu existai in forma
asta de kkt... -
TRAIASCA MIRCEA GEOANA,TRAIASCA ION ILIESCU,TRAIASCA BOMBONEL SI FIGURA DE CEARA (CRIN ANTONESCU),SI SA NE ADUCEM AMINTE CA AM AVUT UN CAVALER DEBORDAT
-
toti tinerii care au plecat din tara,au plecat in timpul regimului iliescu si psd implicit,pt ca nu mai suportau saracia...NU VREM sa ne intoarcem la acele vremuri,NU VREM sa mai stam capra la rusi...nu fii Geoana,NU fii PROSTANAC!DOAR CEI CU 4 CLASE L-AU VOTAT,TU,CEL CU STUDII SUPERIOARE NU FACE LA FEL.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Cand o sa mearga lumea la vot in aceasta tara pentru a spuna DA cuiva din tot sufletul? In momentul de fata majoritatea merge la vot pentru ca un candidat NU trebuie sa castige. Tipic romanesc.:”sa moara si capra vecinului”.