Antonescu se disociază de orice influenţă: ?Pe mine nu o să scrie niciodată garantat Dinu Patriciu?
"Nu îmi asum programul domnului Patriciu şi nici nu cred că este vorba despre un program. Sunt nişte idei ale unui om de afaceri de anvergură care este normal să vorbească, să scrie despre situaţia de criză", a susţinut Antonescu, recunoscând că în programul său politic există unele idei care sunt "compatibile" cu cele ale lui Dinu Patriciu, un lucru normal de altfel dată fiind apartenenţa amândurora la un partid liberal.
În opinia candidatul liberal la Preşedinţie, rolul lui Dinu Patriciu în campania sa electorală a fost" mult supralicitat de presă", mai ales că, în realitate, nu beneficiază de nici un fel de susţinere financiară din partea omului de afaceri înafara unui sprijin minim acordat după modelul altor colegi de partid.
"Rolul domnului Patriciu în campania mea electorală este unul foarte mult supralicitat de presă. Nu am niciun fel de susţinere din partea domnului Patriciu dincolo de ceea ce înseamnă susţinerea minimală, oricum transparentă, pe care şi alţi membri ai partidului au făcut-o, iar rolul domnului Patriciu după ce eu eventual devin preşedinte va fi acela de a-şi continua, în condiţii legale şi sper cu succes, ceea ce le doresc tuturor oamenilor de afaceri, activitatea economică, de business", a explicat Antonescu.
Liderul PNL a infirmat posibilitatea cooptării lui Patriciu într-un viitor guvern liberal, cât şi teza conform căreia colegul său de partid "ar urma să conducă din umbră România".
"Există oameni care fac treabă bună acolo unde sunt şi nu are rost să-i luăm de acolo. Eu nu m-am dus să-mi depun candidatura de mână cu Dinu Patriciu, domnul Geoană s-a dus cu domnul Ion Iliescu. Pe mine nu o să scrie niciodată garantat de Dinu Patriciu, pun pariu că prin Sectorul 5 la Bucureşti s-ar putea să-l vedem pe domnul Geoană zâmbind frumuşel Ťgarantatť de domnul Vanghelie. Nimic din acţiunile, din declaraţiile, din poziţiile mele politice nu au fost determinate de influenţa sau de interesul domnului Dinu Patriciu " a subliniat Antonescu,
Antonescu a adăugat că Patriciu crede că Mircea Geoană ar putea să fie prim-ministru, însă el exclude acest lucru.
"Domnul Patriciu crede că Mircea Geoană ar putea să fie prim-ministru şi eu vă spun că este exclus, indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale, ca domnul Mircea Geoană să fie prim-ministru. Domnul Dinu Patriciu face afaceri şi eu fac politică", a conchis Crin Antonescu.
Patriciu declarase recent că preşedintele PSD Mircea Geoană are un spirit liberal care se ascunde sub eticheta social-democrată, este comparabil cu Tony Blair şi în opinia sa ar fi potrivit ca prim-ministru în cazul în care Crin Antonescu ar fi preşedinte. Patriciu a exclus scenariul unei eventuale numiri pentru postul de primministru, explicând că nu are cum să impună unei majorităţi programul său, care ar presupune concedieri masive în sectorul bugetar sau scăderea cotei unice la 10% şi a TVA la 15%.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
Baga-v-as penisul in cur, votati P$D!
-
Bine ca nu am aruncat carnetul PCR .Dupa cum decurg lucrurile anil viitor sarbatorim ziua natzionala la 23Aigust
-
Stmabile, parca despre politica se spune ca este ARTA POSIBILULUI. Daca PNL s-ar CRAMPONA de IDEALURI ar ramane in PERPETUA OPOZITIE.
Sau da-le mata solutii, cum pot accede la guvernare cu doar 20 % . Cu PSD are INCOMPATIBILITATI DOCTRINARE clare si acesta NU-si PROPUNE RACOLAREA de membrii PNL sau fuziunea cu acesta; pe cand PD-L , acest CAMELEON POLITIC care doar URMEAZA OPORTUNITATILE TOV. Ba-SECU, lucrurile stau cu TOTUL altfel.
Mata te-ai alia , in afara unor conditii EXTREM DE PRECISE( de ex. PM liberal), cu cineva care doreste sa te subjuge ? -
@ HITLERISTU ANTONESC. Saracule cu duhul, TOV. Ba-SECU & co. Urmasii cui sunt ? Sunt coborati cu HARZOBUL DIN CER ?
-
@ ANTONESC PATRICIU P
NU-ti dau apelativ, doar pentru ca as intra in conflict REGULAMENTUL.
Sarkozy este un evreu din Ungaria, Mihai Viteazul a fost fiul unei GRECOAICE, Regele Carol I a fost neamt sadea, etc..... -
Toti scriu aici ca Antonescu nu e bun din tade motive ,ba ca e sluga lui Patriciu , ba ca e nu stiu ce altceva , dar nu scrie nimeni de ce e mai bun Mascariciul Betiv ,decit Antonescu ,ce are in plus sau ce a facut in plus. Diferenta pe care o vad eu, este ca Antonescu nu a fost la conducerea tarii, si are un comportament impecabil, in timp ce Mascariciul a stat 5 ani in virful piramidei si nu a miscat nimic pentru marea masa a populatiei ,doar numai si numai pentru familia sa, si a Trogloditilor din jurul sau .Asta sa comenteze sustinatorii marelui Cirmaci care e la ora actuala in fruntea tarii.
-
D.le Antonescu, pentru a incerca sa convingeti cu adevarat si sa reduceti decalajul, sa concurati la egal cu ceilalti competitori care au in fata si spate o garnitura electorala si de partid mai solida va recomand sa veniti cu teme punctuale, esentiale, care sa reprezinte esenta cauzelor crizei la noi, distinct, in plan economic, financiar, moral, politic, social, aratand pe intelesul tuturor ce considerati gresit, ce consecinte exista si ce aduceti nou ca solutie, dar comensurat realist, ca sa va nu expuneti din nou, flagrant, ca zilele trecute cand ati reiterat cifrele nerealiste ale unui magnat PNL: sunt de acord cu sensul reducerilor dar nu intr-atat de mari si dintr-o data, cat timp nu mai sunt bani nici pentru plati curente stringente! Dorim o competitie puternica si de la egal la egal, dar faceti ceva ca sa reduceti decalajul. Nu dati vina pe presa: daca cel ce poate vrea, atunci va obtine mai multa audienta decat ceilalti.Totusi, aveti nevoie de presa. Dar cautati sa nu loviti si in dreapta si in stanga, a doua eroare facuta la tv. zilele trecute.Succes!
-
Esti departe de adevar, voi astia cu fumuri patriciene va tataie fundul, se apropie ora scadenntei, adica sa ramai cu cat ai castigat cinstit prin munca si afaceri, nu din furt, cred ca se va face o socoteala ca in democratiile adevarate; omul afara de fata de bulevardier(asa se zicea) nu are nimic de etalat, nici cunostintele minime de politice externe, deci locul PNL e in istorie ca au pus prea multe idei din "40 care nu mai au locul in acualitate.
-
Daca Patriciu ar fi facut ceva cu adevarat ilegal ii fabrica Base dosare ca lui Nastase. Parerea mea ca Patriciu a fost unul din cei mai inteligenti romani de dupa 89, a preluat pe bani putini o societate de stat falimentara si a facut ceea ce e Rompetrolul astazi. Cred ca 90% dintre noi am face la fel daca am fi avut o asemenea oportunitate, deci nu mai comentati aiurea despre Patriciu. Cat despre Antonescu, e de departe cel mai potrivit dintre toti candidatii pt presedintie.
-
pentru l.a.bagii care fac asocierea Antonescu-Patriciu , DA si ce-i cu asta ? eu de asta o sa-l votez ca este influientat de un om destept cum este Patriciu ! decat un securist ,comunist si betiv de 1000 de ori PATRICIU. daca era asa vinovat cum maninca kkt comunistii, basescu la cita ura are pe el il halea de mult cu inscenari, numai ca , cu Patriciu nu tine.
-
Om trai si-om vedea, dar am o presimtire ca domnul Antonescu si-ar schimba subit parerea daca ar iesi presedinte.
-
Crin Antonescu nu a fost in stare nici macar sa isi castige colegiul in care a candidat. La alegerile parlamentare din 2008, candidand pentru Senat, a iesit pe locul al doilea intr-un colegiu din Bucuresti.
-
bai zi-mi daca-i adevarat ce au scris astia in ziare, ca-l pui pe cristian burci ministru transporturilor, daca-i asa inseamna ca si tu esti la fel ca si basescu, geoana si toti ceilalti securisti, daca nu, te votez. pt cine nu stie burci este unul din mafiotii care asculta manele la maxim pe yacht in monaco alaturi de puiu popoviciu si alti securisti mafioti pe banii furati de la statul roman adica banii nostri pe care i-am platit la taxe
-
Nici pe Base nu scrie ` Garantat Haysam`
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






RoBama chiar minti frumos, dar din pacate NU si convingator.