Băsescu: Azi noapte v-a plăcut la Vântu? Geoană: De câte ori aţi băut whisky cu Vântu? (VIDEO)
?La confruntarea trecută, la care participa şi Crin Antonescu, întrebam că nu vă găseam când aveam nevoie de dumneavostră, pe urmă am aflat că eraţi la domnul Vântu. Răspunsul dumneavostră a fost că nu aţi fost la Vântu în acea perioadă. La câteva zile, domnul Vântu a ieşit pe televiziunea proprie şi a spus că v-a chemat de câteva ori în Deltă? a amintit Băsescu, cerând lui Geoană să prezinte scuze electoratului pentru afirmaţiile incorecte.
Liderul PSD a reiterat că nici lui nu-i place omul de afacei respectiv, dar Băsescu a profitat de această afirmaţie pentru a aduce în discuţie vizita nocturnă făcută de rivalul său la reşedinţa lui Vântu, dezvăluită de Academia Caţavencu.
"Azi noapte nu v-a plăcut, azi noapte când a aflat că a fost arestat domnul Popa Nicolae şi v-a chemat de urgenţă, nu v-a plăcut?", a întrebat Băsescu în repetate rânduri în codiţiile în care Geoană evita un răspuns deschis.
"Am avut aseară o întâlnire cu Sorin Ovidiu Vântu, aşa cum aţi avut dumneavoastră zeci de întâlniri cu acest domn în anii în care eraţi apropiaţi. De câte ori aţi băut whiskey cu dl Vântu la dvs sau la el acasă?", a replicat într-un final liderul social-democrat.
El a ţinut să explice că Vântu l-a sunat în urma interviului pe care l-a acordat Gazetei Sporturilor, în care a spus că e malefic şi turbulent.
"Are o legătură vizita pe care i-aţi făcut-o aseară lui Vântu cu arestarea lui Popa Nicolae?" şi-a continuat Băsescu atacul.
BĂSESCU: V-A PLĂCUT ÎNTÂLNIREA CU DOMNUL VÂNTU?
Iritat, Geoană a replicat că nu ştie cine este "acest Popa" şi că posibil ca Băsescu să ştie mai bine cine e acest om de vreme ce se însoţeşte cu persoane controversate.
Amuzat, Băsescu l-a avertizat: "O să vă popească acest Popa" după care a trecut la prezentarea legăturilor dintre Popa, condamant la 15 ani de închisoare în România în dosarul FNI şi Vântu.
?Este cel care îi căra banii cu sacoşa. Domnul Vântu are o mare problemă. Unul din martorii cheie a fost arestat la Jakarta. Îmi este cunoscută panica unui om când martorul principal apare şi autorităţile îl prind? a mai afirmat Băsescu.
?Este o uriaşă minciună şi este penibil din partea unui candidat să apeleze la false discuţii. Am spus că nu cunosc nici un Popa. Veniţi cu astfel de insinuări la adresa unui om care poate avea relaţii civilizate şi cu un om ca Vântu. Dumneavoastră ştiţi astfel de oameni, sunteţi disperat în această campanie? a parat Geoană.
MECIUL ÎNTREBĂRILOR BĂSESCU - GEOANĂ
Site-ul Hotnews.ro şi ediţia online a săptămânalului "Academia Caţavencu" au dat publicităţi, joi, fotografii despre care spun că atestă faptul că liderul social-democrat Mircea Geoană l-ar fi vizitat, miercuri noapte, pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, la reşedinţa acestuia.
Antena3.ro
-
CONFRUNTAREA PROMISA
19 Noi, 16:56 | 1 comentarii -
CAMPANIE SUB ASCULTARE
16 Noi, 16:00 | 30 comentarii
-
Ponta sau Băsescu? Parlamentul va decide cine va merge la Consiliul European din 28 iunie
21 Mai, 13:00 | 0 comentarii -
Uniunea Democrată Tătară şi USL au încheiat un protocol de susţinere în alegerile din 2012
21 Mai, 12:37 | 0 comentarii -
BEC va face informări privind prezenţa la vot la locale la orele 11,30, 15,30, 18,30 şi 22,30
21 Mai, 12:04 | 0 comentarii -
GSP.roReghecampf e alesul! » Stoichiţă şi-a încheiat aseară mandatul pe banca Stelei şi deja a fost înlocuit
-
Primarul Sighişoarei: Vreau al patrulea mandat pentru finalizarea proiectelor începute. Guvernarea portocalie mi-a pus piedici
21 Mai, 11:48 | 0 comentarii -
Abuz de putere la Târgu Mureş, reclamat de UDMR. Au fost limitate spaţiile pentru campanie
21 Mai, 11:09 | 0 comentarii
-
Pentru d-nul Geoana situatia este mult mai grava.
Fugarul POPA de la GELSOR FNI a plecat in 2002 din tara iar in 2004 si-a prelungit pasaportul la Djakarta desi era dat in urmarire generala prin INTERPOL.
Ghici cine era ministru de externe in 2002-2004.
Cred ca a-ti ghicit viitorul presedinte al Romaniei Prostanacul Geoana. -
Geoana e un om fals,parca e de sticla,dar Basescu a venit cu niste glume grosolane si niste replici asa zis taioase,de fapt penibile.Basescu nu stie economie,nu stie agricultura,nu stie politica externa.Avem de ales intre un golan si un om fals.
-
Liberation, 17 martie 1989, Mircea Dinescu intervievat de Gilles Schiller vorbeste despre conditia unui intelectual intr-un stat de dictatura a proletariatului. Experiment cu soricelul intelectual, cel muncitor si cel taran. Dupa o vreme, soricelul cel muncitor si cel taran se implinisera, cel intelectual era slabanog si nevricos. Intrebat daca i s-a dat mai putina hrana, acesta a raspuns: MI S-A DAT LA FEL, NUMAI CA MIE DIN CAND IN CAND MI SE ARATA PISICA. Baieti cu ochi albastri, ca sa nu ne credeti prosti va spunem: STIM ca Popa a fost arestat ca sa-i aratati pisica lui vantu ca sa-l LUCREZE pe Geoana. Cum? Momindu-l cu, spre ex. =vino pe la mine sa-ti dau ponturi despre base=. Mai scapam vreodata de voi, puroaie care acoperiti Romania sanatoasa si curata?!
-
Va jucati cu Romania, nene! Si este posibil ca acei copii de la tara, pe care-i invocati prin campanii, care nu fac scoala multa, care au-mai des nu!- ce manca, care muncesc din greu de mici,acei copii pot face trecerea de la democratia asta spoita cu bulbuci securisto- basescisti la nationalizare, procese rapide, confiscari de averi mai repede decat a trecut pdl de la stanga la dreapta, poate chiar mai repede decat NU l-a lovit basescu pe acel copil cu PUMNUL.
-
In istorie si stanga si dreapta au avut extreme care au gresit. Stim cine sunt "rosii" pentru ca cineva ne indica asta ? In rest nu-mi plac cartile arse...
"Partidul ma iubeste poate peste masura si nu carteste aproape deloc atunci cand il indrum, nici vorba sa ma critice si intotdeauna imi da dreptate si ma sustine neconditionat. [ Poate gresesc da inclin sa cred ca partidul a dezvoltat un cult al personalitatii conducatorului. ]
Sunt un reprezentant al poporului roman si voi fi intotdeuna un patriot. Prin pozitia detinuta de mine exprim optiunea poporului (sic). [Se poate ca uneori atitudinea mea sa fie perceputa ca nationalista.]
Nu iubesc peste masura institutia parlamentului si pe parlamentari [Cei mai inversunati adversari ai mei ar putea spune ca mi-ar place mai mult fara parlament si ca as prefera sa colaborez cu o mare adunare nationala a reprezentantilor salariatilor si oamenilor de afaceri]
Sunt anticomunist declarat. Stiu exact ca celelalte partide, daca se aliaza impotriva mea, sunt comunistii rosii si sunt in plin secol 21, daca vin la putere, un pericol. [Acum nu va asteptati sa stiu sau sa spun exact "cine e pericolul", uneori imi place sa folosesc institutiile ca sa vad daca nuantele de culoare se schimba de la rosu deschis spre rosu stacojiu sau invers.]
Ma declar si impotriva liberalismului care ar permite o polarizare accentuata a bogatiei [mai exact un numar mic de rechini si moguli ar lua toata averea tarii iar marea majoritate n-ar mai ramane cu nimic]
Sunt uneori impulsiv si chiar fara sa am dovezi sau chiar fara sa pot dovedi ceea ce afirm acuz. Acuz si aplic eticheta de "rechinii rosii". Protestatarii ies in strada entuziasti si cer prinderea mogwlilor.
Partidul cu pricina a pornit din partea stanga (Internationala Socialista) si a ajuns in partea dreapta (Partidul Popular). Oare face un mix de ideologii ?
si acum cautati in DEX definitiile legate de ideologia de extrema dreapta din Italia si Germania intr-o perioada nu foarte limpede din secolul trecut. Sau pe http://www.wikipedia.org " -
oricum nu avem cu cine vota dar decat basescu mai bine si iliescu!!pacat ca nu a intrat antonescu in turul 2
-
Am si eu o intrebare”¦.faptul ca Basescu are servicii secrete care ne urmaresc nu intereseaza? Nu spun ca Geoana a facut bine, dar ma intreb”¦.nu va ganditi la oroarea dezvaluirii este CA BASESCU NE URMARESTE PE TOTI CU SERVICIILE LUI SECRETE!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Sunt votant liberal”¦m-a dezamagit Geoana ca nu a raspuns cum trebuie”¦.DAR DUMINICA IL VOTEZ!!!!!!!!!!!!!!
-
Sorin Ovidiu Vantu s-a distrat si cu Base si cu Prostanacul.
SOV ia dat singura tema de campanie si ia zis lui Base sa aiba increde ca lupta impotriva mogulilor ii va asigura un nou mandate..Vantu e mai bun prieten cu Base decit pretinde ca ar fi cu MG.
SOV are interese pe care Base i-le rezolva,asa cum a dovedit ca I le-a rezolvat si pina acum.SOV si Base sunt din acelasi aluat .Ptr.SOV sigur Geoana este un luser asa ca in planul celor 2 i-au asigurat un rol pe masura.
SOV are un plan!La sfirsitul confruntarii fiecare candidat sa jure pe BIBLIE cu privire la chestiunile cele mai controversate ale fiecaruia dintre ei.
Cu o seara inainte de confruntare SOV il cheama pe Geoana acasa pe str.Paris sa ii comunice detaliul ”“surpriza- din confruntarea de a doua zi.Oamenii lui SOV si Base stiu de prostanacul in cursa de soareci si fotografiaza momentul.
Base iese triumfator in confruntare iar SOV in continuare jucindu-se cu amandoi iese si el la tv si in „sprijinul” lui Geoana confirma prietenia lor.
Treaba e facuta ,Base e fericit iar Prostanacul se simte aparat.
E o suveica financiara ca jocul pyramidal al FNI ca fanteziile financiare ale lui SOV.
SORIN OVIDIU VANTU E FERICIT.JOCURILE I-AU IESIT
-
bai antenistilor sunteti penibili...oricum in continuare astept sa dispareti din peisajul mediatic. sunteti toti la fel ca geoana niste marionete.
-
Ma sa sti ca exact pe tine te urmaresc serviciile lui base. Stiu tot : e sapun folosesti , dc te stergi direct cu mana la cur si de cate ori faci laba. In ceea ce intrebi tu se vede prostia unei natii care sufera de grandomanie acuta. chiar esti asa important incat sa fi urmarit de serviciile lui basescu ?
-
M-am uitat toata seara la sinteza zilei si pot sa va spun ca mi s-a facut sila de postul vostru.. sunteti toti niste marionete jucate de altii de mai sus!!!! Macar de-ati fi dat impresia ca sunteti impartiali!!
-
Sunteti intradevar penibili antenistilor ,se vede clar ca sunteti niste maimutoi fara verticalitate manati cu bita de voiculescu ,in prostia voastra chiar credeti ca sunteti celebri in materie de manipulare dar sunteti nuli.In seara asta a-ti avut parte de efectul bumerang ,v-a trasnit in moalele capului chiar iubitul vostru geoana via vantu si inca mai aveti tupeu ,sunteti patetici si inspirati mila ,o sa va cotonogeasca lumea pe strada cat de curand jurnalisti ratati si vanduti ce sunteti .
-
votati cu Dumnezeu, astia toti sunt satanisti
-
SUNTETI PATETICI RAU
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






mogulii l-au tradat pe Geoana si acum pupa mana Marelui Mogul. Hai la lupta!!!... ...aaa... dar impotriva cui?