Băsescu critică dur noul mod de alegere a şefiei PDL: Mi se pare o bolşevizare a partidului (VIDEO)
Preşedintele Traian Băsescu a criticat dur noul mod de alegere a conducerii PDL. Şeful statului susţine că alegerea pe listă a vicepreşedinţilor introduce concurenţa neloială între liderii PDL.
"Nu ştiu ce reformă internă, dar îi înţeleg că şi-au mărit numărul de prim-vicepreşedinţi. Probabil că era necesar. Dar, să vii cu listă în PDL mi se pare o bolşevizare a partidului, cum au făcut şi alţii. O spun deschis, este un pas teribil înapoi în modul de funcţionare democratică a PDL. Lista, fie ea şi de patru prim-vicepreşinţi, aia nu mai e listă de oameni politici aleşi, e listă de gaşcă, indiferent cine e în ea. Deci preşedintele îşi pune o găşcuţă sub el", a declarat Traian Băsescu, la postul B1 TV.
Şeful statului mai spune că democrat-liberalii ar fi trebuit sa rămână la sistemul clasic, potrivit căruia la Congres sunt aleşi doar preşedintele şi trezorierul formaţiunii, nu şi vicepreşedinţii.
"Autoritatea preşedintelui PD a fost că era ales de Congres, iar toţi vicepreşedinţii şi secretarii erau aleşi în Consiliul Naţional de Coordonare. (...) Acum afectează ideea de preşedinte ales de Congres, cel mai înalt for al partidului şi, pe de altă parte, preşedinte cu o găşcuţă. Nu are una mare, are o găşcuţă", a mai spus Băsescu.
Totodată, Traian Băsescu a afirmat ca PDL are două vulnerabilităţi: modul cum îşi alege conducerea, introducând "ideea de grup în jurul preşedintelui" şi modul cum se comporta în administraţie. Calitatea oamenilor pe care democrat-liberalii îi numesc la deconcentrate îl nemulţumeşte pe şeful statului. Traian Băsescu este de părere că unii dintre aceştia sunt de-a dreptul incompetenţi.
Antena3.ro
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 0 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 18 comentarii -
Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decât ne aşteptăm, în maximum trei ani
24 Mai, 18:51 | 46 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: PNL votează pentru ca Ponta să reprezinte România la Consiliul European
24 Mai, 18:37 | 22 comentarii -
Remus Cernea: Mişcarea Verzilor intră la guvernare. Am fost numit consilier de stat
24 Mai, 15:27 | 39 comentarii
-
Nasol moment pretene; au inceput "flacaii" boc, videanu, berceanu, s.a. sa-ti arate cu rul!? Culmea, ti-l arata pentru pupat si nu pentru altceva. Care sa-ti fie urmatoarea miscare?! Udrea prim ministru la carma guvernului de independenti si alti cativa lingai? Hai pretene, misca si tu ca doar esti "jucator", da-le la geoale, mama lor de bolsevici insubordonati! :)
-
MA PINGUINULE CE AI TU CU PARTIDUL ESTI PRESEDINTELE ROMINIEI NU PRESEDINTE DE PARTID DACA NU SCHIMBATI MESERIA CIND O SA TE INTORCI O SA PATESTI LA FEL CA ROMAN
-
alcoolist ratat dar tu nu ai facut lista cu guvernul ? asta nu e bolsevizare ?
-
Eu încă mai credeam că Traian Băsescu este președintele tururor românilor și nu doar al celor din PDL. Constituția pe care a jurat s-o respecte ar trebui să-l oblige să fie echidistant față de orice partid și să se abțină să se amestece în treburile PDL. Dar nu i-a fost lui frică să jure strâmb pe Biblie, darămite pe Constituție!
-
Ce pana mea treaba are presedintele Romaniei cu PDL frate? La PNL si la PSD de ce nu s-a pronuntat despre bolsevizare? Cred ca suntem singura tara unde presedintele e sef de partid.
-
Basescu si cand tace spune prostii
-
basescu? cine-i basescu ?
-
Bashila este presedintele PDL din umbra, Pinguinul Lingator pe nume de scena politica Boc, este doar cartonul scos in fata, numai asa se explica iesirea strambului fata de alegerile din PDL. Cat despre bolsevizare, hahahahahahahaha, pai asta de la infiintare este un partid bolsevic unde s-au strans criptocomunistii, securistii si interlopii, un partid fara doctrina si care valseaza doi pasi la stanga, doi pasi la dreapta, o reverenta, o pirueta si tot asa inainte.
-
TOT CE S-A FACUT IN PDL S-A FACUT LA ORDINUL TAU BAI PORCULE , CAND UMBLAI CU EI DE GAT NU ERAU BOLSEVICI , NESIMTITULE NE CREZI PE TOTI PROSTI SA-TI INGHITIM BRASOAVELE TALE ? DE CE NU AI SPUS ATUNCI CAND S-A FACUT POLITIZARE SI VII ACUM DUPA SA NE SPUI MIZERIE DE OM !
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






pDuW3H akzdmvauzfev, [url=http://iuioioefbhxo.com/]iuioioefbhxo[/url], [link=http://dynwhdkbrzrl.com/]dynwhdkbrzrl[/link], http://hcgzkugelgax.com/