Băsescu, după întâlnirea cu Saakashvili: România nu susţine proiectul de securitate europeană propus de Medvedev
România nu susţine proiectul de securitate europeană propus de preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea pe care a avut-o, miercuri, la Cotroceni, cu omologul georgian. Şeful statului român susţine că OSCE sau NATO sunt structuri internaţionale care pot soluţiona astfel de probleme.
"L-am informat pe domnul preşedinte Saakashvili că România nu susţine proiectul de tratat de securitate europeană propus de preşedintele Medvedev, noi considerând că există mecanismele care să soluţioneze aceste probleme - în primul rând OSCE şi NATO. Nu putem accepta... sau punctul de vedere românesc este că nu se poate aşeza deasupra acestor structuri internaţionale şi o propunere venită de la Moscova", a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax, într-o conferinţă comună ţinută alături de preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili.
În iunie 2008, Dmitri Medvedev a propus elaborarea unui nou acord de securitate paneuropean şi Rusia a publicat un proiect de tratat la 29 noiembrie 2009, trimiţând copii ale acestui document şefilor de stat şi organizaţiilor internaţionale, inclusiv NATO.
Antena3.ro
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 0 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 18 comentarii -
Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decât ne aşteptăm, în maximum trei ani
24 Mai, 18:51 | 46 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Antonescu: PNL votează pentru ca Ponta să reprezinte România la Consiliul European
24 Mai, 18:37 | 22 comentarii -
Remus Cernea: Mişcarea Verzilor intră la guvernare. Am fost numit consilier de stat
24 Mai, 15:27 | 39 comentarii
-
Vreau ca basescu sa faca O BAIE DE OAMENI ! Vreau ca basescu sa faca O BAIE DE OAMENI ! Vreau ca basescu sa faca O BAIE DE OAMENI !
-
Ginditi va ca pramatia asta hahaita care nu este capabila sa vada suferintele unor someri sau pensionari ,propriilor cetateni are pretentia ca "vede " ceva strategie euroatlantica .De fapt cine se aseamana se aduna. Un dobitoc ,doi dobitoci ,boci ,boccii .Pai pina sa termine Obama fraza Basescu deja taia panglica la scutul antiracheta.Este clar ca bese nu este bun la politica interna ,mai vreti probe?O fi bun la externa?Aoleo...
-
oare cum credeti ca ajung armele romanesti ak47 in mainile teroristilor din afganistan si cecenia? oare? cu navele maritime via georgia.
-
Cine ii intreaba pe Basescu sau Isaakashvili de politica internationala? Se baga si ei in seama! Ce mari decid, cei mici doar asculta si executa. Basescu a mai bifat un contact extern "strategic" !
-
Cine il baga in seama si pe cadavrul asta politic?
-
O intalnire a doua epave politice care latra mai ceva decat Zambilica la luna, maaaaaaaaaare sef de stat Sakaashvili si mai mare betivanul cotrocenist.Cine naiba ii mai baga si pe latraii astia in seama?Doua gunoaie fermentate si pline de viermi.
-
PAI DOMNU bARA IESI TU SI FA MANIFESTARI !
-
E mai usor sa pupi undeva america si europa care te-a bagat in pamant si nu-ti da nimic in care sa produci si tut cat de cat sa ai ce manca, si te opui Rusiei in care cu putin sarm poti obtine, petrol, gaze, grane, minereuri de fier, ca sa incepi si tu amaratule de roman sa produci.
O tara care nu produce cu resurse e o tara falimentara, si de unde le putem lua, numai de la rusi.
Asa face si germania si nu-i rusine sa se aplece capul in fata Tarului, asa face si Franta, si toate tarile eurponene care au economie sanatoasa.
Numai boul de Basescu vede face pipi contra vantului, si mai vrea sa ne fie bine.
Ar trebuii impuscat pentru terorismul adus Romaniei.
Un votant basescu in 2009, care acum prefer sa-l dea jos. -
Foarte bine punctat, nu ne putem alia cu tara care ne-a furat tezaurul si pamanturile. Imperialismul ruso-porcesc este la zenit.
Noi facem parte din familia Europei, jos cu putorile comunisto-bugetare din Romania. La munca putorilor!!!!!!!! -
S-a trezit si betivul din mahmureala. Cine naiba il baga si pe curca-n lemne asta in seama ?
-
"L-am informat pe ...."deformare profesionala a oricarui agent ,informator sau colaborator al SECURITATII ca POLITIE POLITICA,,bratul inarmat al Partidului Comunist Roman !!!
-
ASA-TI TREBUIE, POPOR ROMAN! AI AJUNS CA UN PIRAT SA VORBEASCA IN NUMELE TAU! TE-A IMPUSCAT ITALIENII CAT AU VRUT IN ITALIA, TE-A FACUT FRANCEZUL HOT, TE FACE TOATA EUROPA ROM(TZIGAN) SI TIE NU-TI PASA! CE FACU TU, IN SCHIMB? STAI SI MIROSI PI--NA LUI UDREA SI SUGI PASAROIUL LUI BASHILA! ASTA ESTI TU, POPOR ROMAN! SERVIL PANA LA MOARTE! STAI CU SPINAREA LA 90 DE GRADE SI NU-TI PASA! SA RAMAI ASA IN VECII VECILOR!
-
Au ajuns gunoaiele portocalii ca bese si saakashvili sa faca "politica inalta" in Europa.Romania nu mai poate sustine nici macar un proiect de securitate economica a propriilor cetateni,ca si Georgia de altfel.La ce mai foloseste "proiectul de securitate" daca cetatenii romani vor muri de foame?
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Chioru e nebun ! Vrea sa se puna rau cu rusii ! De altfel nu ma mira deoarece el face declaratii de acest gen numai dupa a lins 2-3 sticle de slibovita.