Băsescu: Propun referendum pentru parlament unicameral în ziua alegerilor prezidenţiale
Băsescu a cerut avizul Parlamentului pentru organizarea unui referendum naţional pentru Parlament Unicameral şi reducerea numărului parlamentarilor la maxim 300. Şeful statului a propus ca dată de organizarea a referendumului ziua de 22 noiembrie, ziua alegerilor prezidenţiale pe motiv că astfel s-ar diminua şi cheltuielile pe care le-ar prespune un asemenea demers.
"Cu puţin timp înainte m-am adresat preşedinţilor celor două Camere, solicitându-le avizul pentru a continua reforma statului. Avizul este necesar în vederea organizării unui referendum naţional prin care să consultăm poporul, poporul suveran, aşa cum este descris de Constituţie, cu privire la două aspecte. Primul este reducerea la un Parlament unicameral. Al doilea aspect este reducerea numărului de parlamentari la maxim 300, România având în momentul de faţă un Parlament cu 471 de parlamentari. Data pe care o propun Parlamentului pentru organizarea referendumului este data alegerilor prezidenţiale, în aşa fel încât să diminuăm costurile de consultare a poporului", a spus Băsescu
În viziunea preşedintelui, reducerea numărului de parlamentari ar duce la o micşorare a cheltuielilor, dar ar contribui şi la scăderea corupţiei.
"Un Parlament unicameral ar răspunde mult mai rapid consultărilor pe care Parlamentul European le-ar face cu cele naţionale", a mai declarat şeful statului.
TRAIAN BĂSESCU PROPUNE REFERENDUM ÎN ZIUA ALEGERILOR
Băsescu a vorbit în discursul său şi despre legile pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, salutând debutul reformei instituţionale şi cerând Guvernului să cotinue procesul prin continuarea reformarii statului şi reducerea cheltuielilor de funcţionare al statului, "element esenţial pentru ca statul însuşi să nu fie o povară pentru contribuabili, pentru cetăţenii acestei ţări".
"Guvernul a declanşat un proces de reformare a României. Ce a făcut Guvernul până acum nu este însă suficient. Este un început, dar trebuie să facem mai mult", a spus şeful statului.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
BUUUN, presupunand ca se aproba referendumul si se voteaza "da" la referendum ,vom avea din nou alegeri unicamerale???de ce nu a fost propus referendumul inainte de alegerile din toamna 2008, nu mai ajungeau unii in parlament .De ce nu propune si micsorarea numarului de ministere incepand cu duduia Udrea.
Cred ca romanii nu se vor mai lasa pacaliti de Basescu orice ar spune, pentru ca e omul care in 5 secunde se razgandeste sau si mai rau nu se tine de promisiune. -
Mai romulus, tu ai supt de la lup. Despre ce alegeri libere mai vorbesti daca vrei sa se desfiinteze parlamentul? Bati campii rau de tot flacau.
-
Felicitari domnule Basescu pana acuma ma adresam cu "chelule"dar in acest moment imi retrag acest nickname si imi cer scuze.Va felicit pentru aceasta initiativa dar personal a-si propune cate un reprezentant pentru fiecare judet si cate un minister pentru fiecare ramura a economiei ! Sunt PRO.
-
Super venit sigur
Ultima metoda verificatapentru a-ti creea un capital cu o investitie minima si efort intelectual putin ,
facand urmatorii pasi:
I. Solicita un card bancar gen: VISA, VISA ELECTRON la BCR {Termen 4zile/pret 10 RON} RAIFFEISEN BANK { Termen 7 zile/pret 7 RON}
II. Aceseaza: https:// www PayPal.com si creaza-ti un cont PayPal {premier sau bussines .nu personal ,gratuit , maxim 24 de ore}
III. La ridicarea cardului bancar ,transmite numarul contului PayPal consilierului bancar si vei primi un cont de 4 cifre, care-ti va folosi la viitoarele tranzacti online.
IV. Din urmatoarea lista de cinci adrese de email, doneaza 5 euro primei adrese si schimba numerele de ordine si posteaza-ti adresa de email la numarul 5.
1. matrixneosar@gmail.com
2. niculescu.ion 72@ yahoo.com
3. fireman_maty18@ yahoo.com
4. irineliul@yahoo.com
5. velicup@gmail.com
V . Trimite aproximativ 50 de email,notite, comentarii,mesaje la publicatiile,agentiile publicitare sau
saiturilor cu cati mai multi vizitatori ,despre continutul acestui mesaj si in maxim 30 de zile
efoturile tale vor fi rasplatite Un calcul sumar: numai 10-20% sa raspunda pozitiv mesajului
si vei primi intre 10 si 15 de mi de euro.
Totul este legal si moral. Va doresc mult succes
-
Basescule prin anuntarea unui referendum in chiar ziua alegerilor prezidentiale arati ca marlania ta este fara liminte. Sper sa te tavaleshti in chinuri ne-norocitule!
-
CHIORULE , MAI BINE NE-AI SPUNE DESPRE FIICELE TALE, DESPRE FRATE-TU
DESPRE DOSARUL FLOTA CASA DIN MIHAILEANU SI TOT ASA, CA AI MULTE BUBE NENE.
LASA TU PARLAMENTUL CA PINA ACUM A MERS 20 DE ANI SI NE-ATI NENOROCIT...
TAMAN ACUM TE-AI GASIT TU CU PARLAMENT UNICAMERAL ??/
ESTI O MARE JIGODIE CHIORULE, SPER SA TE VAD IN PUSCARIE . -
Milioane de romani scarbiti poate vor iesi la vor pentru referendum. Sunt cei mai multi cu ceva in cap si in mod cert nu vor vota basescu. Este o treaba buna.
-
Amice traiesti intr-o lume imaginara. Confunzi dorintele tale si ale celor 322 de sobolani cu realitatea. Base e dorit de majoritatea romanilor. Nu e dorit de homosexuali, turnatori, sobolani, tepari si aurolaci
-
Diversiune in cel mai pur stil stalinist. Pentru forumistii cu ochii inectati cu cerneala rosi portocalie. Sa va fie rusine.Sunteti de vna pentru starea in care se afla Romania.Saracie, mizerie, incompetenta, dictatura si multa securitate politica
-
Cand esti expus la o singura sursa de informatii esti spalat la creier. Din pacate unii se uita doar la stirile si comentariile de la antena3 si-si pierd filtrul personal, discernamantul. Din oameni ajung neoameni si incep sa-i dispretuiasca ca si Ciutacu pe cei care au curajul sa gandeasca diferit. E trist. De ex: Crocodilul, din liberal a devenit simpatizant PC...
-
Tara arde si babele se piaptana; chiorule, nu mai pacalesti pe nimeni cu diversiuni electorale si de acoperire a gunoiului sub pres, a problemelor reale cu care se confrunta tara, nici macar lingaii portocalii de pe forum nu mai sunt asa convinsi:) Esti terminat basescule, pregateste-ti hainele vargate, ca ai multe explicatii de dat.
-
In loc sa faca un referendum extra-constitutional privind revizuirea legii fundamentale, mai bine le-ar sugera romanilor sa stranga 500 de mii de semnaturi in care sa isi exprime dreptul de initiativa in aceasta privinta.
ARTICOLUL 150 - Initiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
Oricum, nu inteleg de ce Guvernul condus de Emil Boc n-ar putea sa ii faca aceasta propunere presedintelui. Dansul face referire la partidele politice care n-au vrut sa activeze comisia constitutionala, dar nici in Guvern nu s-a incercat adoptarea unei astfel de propuneri.
Constitutia spune foarte clar cum se initiaza procedura de revizuire a legii fundamentale. Nu cred ca mai exista vreun alt caz in lume de referendum pentru exercitarea initiativei de revizuire a acesteia. Referendumul se face pentru aprobarea legii constitutionale, nu pentru initierea ei. -
"modernizarea" prin uninominal a facut ca in colegiul din care fac parte sa castige un deputat cu 6 dosare penale. Nu am votat actuala contitutie pentru ambiguitatile care le contine, pentru ca a fost scrisa dupa chipul si asemanarea lui Iliescu. O noua constitutie, dupa chipul si asemanarea piratului betiv, va fi cheala, chioara si curva. Va fi marea adunare nationala. Astept urgent reactia lui geoana. Ori blocarea referendumului in guvern, chiar cu riscul caderii guvernului, ori blocarea in parlament. Poate fi modificata urgent legea alegerilor sau referendumului. Si ceea ce este mai important, as vrea sa vad o lege care sa interzica guvernului sa emita ordonante, chiar si pe perioada vacantei parlamentare. Daca geoana nu poate face nimic, sa ia 20.000 euro si sa emigreze.
-
"modernizarea" prin uninominal a facut ca in colegiul din care fac parte sa castige un deputat cu 6 dosare penale. Nu am votat actuala contitutie pentru ambiguitatile care le contine, pentru ca a fost scrisa dupa chipul si asemanarea lui Iliescu. O noua constitutie, dupa chipul si asemanarea piratului betiv, va fi cheala si chioara . Va fi marea adunare nationala. Astept urgent reactia lui geoana. Ori blocarea referendumului in guvern, chiar cu riscul caderii guvernului, ori blocarea in parlament. Poate fi modificata urgent legea alegerilor sau referendumului. Si ceea ce este mai important, as vrea sa vad o lege care sa interzica guvernului sa emita ordonante, chiar si pe perioada vacantei parlamentare. Daca geoana nu poate face nimic, sa ia 20.000 euro si sa emigreze.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






BASE,AI MAI PROMIS AXA WASHINGTONDECE,LONDRA,BUCURESHTI!FI AMABIL SHI INFORNMEAZA-NE CE KKTU S-A ALES DIN AXA TA?