Blaga: Sper ca PSD-ului să îi vină gândul cel bun, premierul nu revine asupra deciziei
"Eu nu ştiu ce vor face miniştrii PSD, am auzit şi eu declaraţia domnului Geoană. Nu cred că premierul nu se va ţine de cuvânt", a spus Blaga.
El a precizat că "noaptea poate fi un sfetnic bun", referindu-se la decizia anunţată de PSD, transmite Mediafax.
Blaga a precizat că, în opinia sa, responsabili pentru ruperea coaliţiei sunt cei care decid acest lucru.
"Premierul nu a propus altceva decât o simplă remaniere de ministru. Dacă interesele personale ale domnului Geoană cer altceva, interesele electorale, şi PSD-ul răspunde ajutându-l, eu nu îl condamn pentru asta", a spus Blaga.
Întrebat dacă ar trebui să fie vizaţi de remaniere şi miniştri ai PDL, secretarul general al PDL a precizat că premierul va trebui să urmărească cu foarte mare atenţie, în continuare, modul în care se exercită guvernarea.
Întrebat dacă el susţine o astfel de remaniere, Blaga a răspuns: "Am spus asta în Biroul Permanent Naţional".
Blaga a precizat că, dacă social-democraţii din Guvern îşi vor da demisia, ea va putea fi pusă în practică în 15 zile, potrivit Legii răspunderii ministeriale şi vor urma 45 de zile în care se vor putea numi interimari.
"Eu sper să nu se ajungă până acolo dar vom respecta întru-totul procedurile constituţionale, nici nu poate încăpea discuţie. Sper ca PSD-ului să îi vină gândul cel bun", a spus Blaga.
Comitetul Executiv al PSD îl susţine pe Dan Nica pentru funcţiile de ministru de Interne şi de vicepremier, iar dacă preşedintele acceptă revocarea sa, acest gest echivalează cu ruperea protocolului de guvernare, miniştrii PSD se retrag, iar şeful statului şi PDL vor purta întreaga responsabilitate.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
sa va fie rusine voua celor din guvern si celor doua partide de la guvernare, chiar nu mai aveti nici un pic din ceeace se chiama bunul simt.Traiti bine si nu va doare la patina deoamenii de poporul roman care asteapta o schimbare de 20 deani.Invatati mereu sa conduceti ce?cum sa cheltuiti banii pe spatele nostru a celor multi.VRETI O NOUA REVOLUTIE? O SA O AVETI.Foamea ,boala lipsa de servici o sa ne puneti sa va radem de pe fata pamantului,
-
Oare care este varianta reala?
"Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga a declarat la o emisiune la postul de Realitatea tv, ca premierul Emil Boc nu va pune in aplicare remanierea lui Dan Nica."
http://stiri.rol.ro/content/view/436046/2/ -
dragi PDL-isti si dragi PSD-isti,nu ma-ti dezamagit:magari ai-ti fost,magari ati ramas.Bine v-ar prinde soarta noastra si noua averile voastre.Va doresc din tot sufletul sa va ia dracul....
-
Bah POOOOOOOOOOOORKULE, eshti numah bun de taiat la kraciun.
-
doar pd-l sa guverneze ca poate ei ne vor ajuta ca domnul boc in cluj..nu avem nevoie de 2 partide la guvernare...pana acum psd nu a stiut decat sa dea in pd-l,sa critice si multe altele...mai bine fara ei
-
Premierul trebuie sa fie ferm, orice ezitare acum poate compromite increderea oamenilor in guvernul pe care il conduce. PSD-ul trebuie sa isi asume greselile pe care le-a facut fata de partenerii de guvernare, si ar trebui sa faca un gest de fair play si sa plece de la guvernare.
-
eu zic k mai bine nu va rugati de psd sa nu plece-K sincer nu vad de ce ar mai sta. Stau bine si acasa-oricum noi roamanii ne-am saturat de minciunile lor
-
Blaga e mai capabil ca Nica , ar fi o solutie buna .cat despre psd e liber sa plece
-
Cu alte cuvinte sa isi dea odata demisia din coalitie, pentru ca dusmanii nu au cum sa asigure o buna guvernare. Iar cum PDL-ul e preferat pentru guvernare, continuarea se stie...
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Mai Blaga, care premier nu renunta ? Basescu sau Boc ?????