Boc, pe urmele lui Băsescu: "Doamna ministru e foarte largă la gură"
?Doamna ministru să facă bine să facă mai puţină politică şi să aplice legile. Şi doamna aceasta am văzut că e foarte largă la gură, dar când e vorba să aplice legile, devine om politic peste noapte", a declarat luni liderul PDL, cerându-i ministrului să facă mai puţină politică, să îşi păstreze poziţia de tehnocrat şi să aplice legea.
Boc a anunţat că PDL nu va participa la consultările organizate de Guvern, pe tema salarizării bugetarilor."De că mergem? Să se pozeze alături de noi, să le dăm posibilitatea unui clip de imagine?", a răspuns, retoric, preşedintele PDL.
Emil Boc pare comportamentul preşedintelui Traian Băsescu, celebru pentru apelativul ?ţigancă împuţită? folosit la adresa unei ziariste, după ce şeful statului i-a luat telefonul cu care-l filmase, dar şi pentru aprecierile publice referitoare la procentajul ridicat de homosexuali din România.
Antena3.ro
-
ADMINISTRATIA LOCALA FALIMENTATA
04 Iul, 19:55 | 25 comentarii -
Cancelarul german Angela Merkel a ajuns în România
11 Oct, 22:17 | 12 comentarii
-
Cristian Petrescu a primit recomandarea comisiilor din Parlament pentru postul de ministru al Turismului
08 Feb, 22:46 | 0 comentarii -
Leonard Orban, validat în unanimitate pentru funcţia de ministru al Afacerilor Europene
08 Feb, 22:34 | 1 comentarii -
Fuia, avizat de comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru al Agriculturii
08 Feb, 22:29 | 1 comentarii -
GSP.roMihai Neşu, după 9 luni de paralizie, despre meciul în care cele 3 puncte înseamnă să-ţi mişti mîinile, picioarele şi să rîzi
-
Mazăre glumeşte pe seama relaţiei Vanghelie - Mizil: Amorul e mai important decât bătălia politică
08 Feb, 21:36 | 0 comentarii -
Gabriel Berca a primit avizul comisiilor pentru funcţia de ministru de Interne
08 Feb, 19:25 | 2 comentarii
-
aprecierile publice ale domnului Emil Boc sint jignitoare
-
Imi pare rau ca autorului acestui articol isi face meseria cand este baut. Daca nu era baut atunci este inca si mai rau.
-
IA AUZI LA BOC!!! NEBUNATICUL! LA CE-I MERGE MINTEA! BOC TREBUIE SA SE FEREASCA SA SE UITE IN OGLINDA: S-AR PUTEA SA FACA O DEPRESIE....
-
boc....cam bou.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Spre deosebire de el care are gura punga