Boc: Programul de guvernare al viitorului Executiv, bazat pe cel din decembrie 2008
"La programul de guvernare lucrăm de foarte multă vreme. Pornim de la programul nostru de guvernare. În esenţă, progrmul de guvernare este acela pe care l-am propus în decembrie 2008 Parlamentului, cu modificările şi completările ulterioare, în funcţie de actele normative aprobate cu lucrurile noi care au apărut", a declarat Boc.
Premierul desemnat a mai arătat că noua formulă de guvernare va fi prezentată vineri sau sâmbătă, urmând să se consulte şi cu preşledintele Traian Băsescu pe tema miniştrilor care vor face parte din CSAT, la întoarcerea acestuia de la Summit-ul de la Copenhaga.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
ZERO BARAT UN MARE C+A+C+A+T O PITICANIE CU CIOCATI SI MINTE DE GAINA FIX P+U+L+A
-
Inseamna ca la fel de bine ne vom afunda. Felicitari celor care au votat pdl!
-
Boc vrea sa demonstreze ca prostia si incompetenta se imbina perfect cu aroganta si tupeul specific PDL.
Felicitari sincere celor care au readus monstruletul complexat si servil la pozitia de prim ministru. -
Ba Boc ai grija sa nu faci poc!de anul nou ca Base nu mai are de unde sa ia un alt bou sa faca premier!Cioflingarule nu tia ajuns 1 ma,2da,tura de fu.i,disperatule tiai prajit cerebelul in fac!ultate?
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Pentru cei interesati, accesati site-ul guvernul Romaniei, declaratii de avere si in luna decembrie 2008 aveti surpriza sa constatati ca primul ministru EMIL BOC, ( capitolul VII.) primeste din sectorul public 3 salarii!Intrebare: cum de la el se poate si mai ales cum si-a putut desfasura activitatea in 3 locuri la sute de km. departare unul de celalalt?
Sarbatori fericite!