Bugetul Justiţiei, aprobat de comisii. Predoiu speră să primească sume mai mari la următoarea rectificare
Bugetul Justiţiei a fost aprobat de comisiile de specialitate. Unul de avarie, aşa cum susţine ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu. Ministrul a declarat că până la sfârşitul anului trebuie ocupate posturile blocate anul trecut de Executiv pentru ca sistemul să poată funcţiona în condiţii de normalitate.
Bugetul Ministerului Justiţiei aprobat de Comisiile parlamentare de specialitate este de 2,4 miliarde de lei. Cătălin Predoiu speră însă că va primi sume mai mari la următoarea rectificare bugetară.
Reprezentanţii Curţii Supreme, ai Curţii Constituţionale şi CSM au cerut finanţare pentru pregătirea sistemului pentru implementarea noilor coduri, dar şi pentru formarea resurselor umane.
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au dat asigurări că au fost prevăzute în Buget fondurile necesare punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti emise anul trecut. De asemena sunt prevăzuţi bani pentru plata sporurilor de risc şi de confidenţialitate.
Antena 3
-
Bugetul de stat pe 2010, adoptat de parlamentari
14 Ian, 14:50 | 5 comentarii
-
Antonescu: Avem un premier din zona serviciilor, pentru că regimul Băsescu nu mai are încredere în altcineva
10 Feb, 22:46 | 0 comentarii -
Crin Antonescu a explicat de ce nu mai pleacă în vizită în SUA, cu Ponta
10 Feb, 22:15 | 2 comentarii -
Ponta pleacă într-o vizită în SUA, fără Antonescu, aşa cum stabilise iniţial
10 Feb, 20:50 | 9 comentarii -
GSP.roVIDEO Declaraţia lui Mircea Sandu a determinat 4 echipe să-şi prelungească şederea în Antalya
-
Ponta: Propun PSD să voteze în Parlament starea de urgenţă în zonele afectate, daca ea va fi decretată
10 Feb, 20:27 | 3 comentarii -
Anca Boagiu acuză meteorologii că nu au anunţat la timp viscolul!
10 Feb, 19:26 | 18 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)
