Antena 3 CNN Politică Codruţ Şereş: Iohannis a fost la Grivco în 2009

Codruţ Şereş: Iohannis a fost la Grivco în 2009

Codruţ Şereş: Iohannis a fost la Grivco în 2009
de M.T.    |    31 Aug 2014   •   15:13

A apărut dovada că Iohannis minte atunci când susţine că nu a fost la Grivco. Codruţ Şereş susţine într-un interviu pentru Evenimentul Zilei că personal l-a condus pe Iohannis la discuţia cu Dan Voiculescu, în 2009.

Codruţ Şereş a spus că întâlnirea de la Grivco dintre Klaus Iohannis şi Dan Voiculescu, din 2009, a avut loc în contextul în care opoziţia încerca să găsească un contracandidat pentru Lucian Croitoru la funcţia de prim-ministru. 

„Fuseseră mai multe întâlniri acolo. Una cu Mircea Geoană, alta cu Crin Antonescu, iar între timp Antonescu se înţelesese cu Geoană pe soluţia Iohannis. Veniseră împreună la Dan Voiculescu să-l convingă să-i susţină. Iohannis a venit la întâlnire. Dan Voiculescu acceptase propunerea şi ceruse să discute cu el”, a declarat Şereş.

Într-un comunicat, Klaus Iohannis neagă cu vehemenţă declaraţiile lui Şereş.

„În România, libertatea de exprimare este garantată, dar constat că a minţi este la fel de liber. Domnul Codruţ Sereş nici nu ştie cum arăt de aproape, dar eu ştiu din informaţiile apărute în presă că este prietenul domnului Dan Voiculescu”, a precizat Iohannis.

În urmă cu câteva zile, Iohannis îi cerea lui Victor Ponta să prezinte dovezi că a fost la întâlnirea cu Dan Voiculescu.

Klaus Iohannis a minţit şi în ceea ce priveşte întâlnirea de anul acesta cu Traian Băsescu. Deşi a susţinut că nu a fost la vila de protocol a preşedintelui, fotografiile apărute în presă l-au dat de gol pe liderul liberal.

×
Subiecte în articol: Dan Voiculescu Klaus Iohannis
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close