Cristian Preda: Influenţa oligarhilor trebuie să înceteze şi în PDL
"Dacă domnul Voinescu e de părere că oligarhii sunt altceva decât oameni cu bani care controlează partidele, m-aş bucura să aflu care e sensul, dar de un secol şi ceva asta înseamnă oligarhii: oameni cu bani care controlează partidele. Eu sunt de părere că şi în PDL şi în alte partide această influenţă a oamenilor bogaţi şi puţini în privinţa politicii trebuie să fie stopată şi că profesionalizarea trebuie făcută împotriva acestei tendinţe oligarhice", a declarat, pentru Mediafax, Cristian Preda.
El a mai spus că ar fi bucuros ca Sever Voinescu şi alţi lideri să aibe opinii diferite de a sa, deoarece îi place schimbul de idei diferite, nu să se cânte "în cor, pe o singură voce".
"Dacă alţii au altă părere şi vor să ne spună Ťnu, partidele trebuie controlate de oamenii cu baniť, vom dezbate pe această temă şi vom vedea ce vrea lumea. Vrea lumea să vadă partide care sunt controlate de unii puţini cu bani mulţi sau vrea partide care sunt deschise spre societate şi unde au şanse să-şi pună punctul de vedere? M-aş bucura ca şi domnul Voinescu, dar şi alţii, să aibă alte puncte de vedere, căci mie îmi place să schimbăm idei diferite, nu-mi place să cântăm în cor, pe o singură voce", a adăugat europarlamentarul PDL.
El a susţinut că, prin postările sale de pe blogul personal, a dorit să genereze o dezbatere în vederea viitorului congres al partidului.
"Dacă unii nu sunt pregătiţi pentru dezbatere sau cred că nu este bună dezbaterea, atunci nu se vor angaja în ea. Asta e tot, nu văd altă miză. Dacă la congres, după o posibilă asemenea de dezbatere, unele dintre puncte vor duce la reamenajări instituţionale, cu atât mai bne. Asta va însemna că partidul se modernizează. Dacă el rămâne oarecum insensibil la orice dezbatere, cred că avem o problemă foarte serioasă, fiindcă orice partid care se respectă se angajează în discuţii, gestionează aceste dezbateri care angajează liderii lui, care ţin seama de aspiraţiile oamenilor care sunt date de ceea ce spune lumea. Partidele nu sunt nişte maşinării electorale", a conchis europarlamentarul PDL.
Sever Voinescu declarase că în urma reacţiilor apărute la afirmaţiile sale şi ale lui Cristan Preda pe bloguri, a avut o discuţie "foarte agreabilă" cu europarlamentarul PDL, marţi seară, la telefon, în care i-a comunicat punctele de vedere, cu multe dintre acestea nefiind de acord, inclusiv în chestiunea cu oligarhii.
"Cred că înţelegem greşit termenul oligarh. Cred că PDL are toate resursele interne să devină un mare partid de dreapta", spunea Voinescu.
Desemnarea lui Honorius Prigoană drept candidat la alegerile parlamentare parţiale este "semnul unei tendinţe clare de oligarhizare a PDL", susţinea. pe blog, eurodeputatul Cristian Preda.
Antena3.ro
-
Premierul Ungureanu va participa la ceremoniile de predare-primire a mandatelor de miniştri
09 Feb, 23:53 | 0 comentarii -
Noul Guvern, reunit într-o şedinţă informală. Boc i-a predat lui Ungureanu mandatul de premier
09 Feb, 20:01 | 4 comentarii -
Băsescu: Eu şi fostul prim-ministru ştiam demult numele viitorului premier
09 Feb, 19:27 | 9 comentarii -
GSP.ro10 concluzii în alb şi negru » Cum arată Steaua cu şase zile înaintea meciului cu Twente
-
Gafă comisă de Ungureanu la depunerea jurământului: A vrut să rămână lângă Băsescu după ce a dat mâna cu el
09 Feb, 18:36 | 1 comentarii -
Răzvan Ungureanu: Sper să nu dezamăgesc, ştiu cât de greu poate fi
09 Feb, 15:56 | 15 comentarii
-
Utopie de intelectual. Un vis frumos despre valoarea intelectuală a politicienilor. Din nefericire, viața îl dezminte: banii înseamnă putere iar puterea se exercită prin politic. Această tentație de a domina partidele nu a încetat și nu va înceta. Priviți spre țările cu tradiție democratică. Cazul candidaturii beizadelei Honorius a umplut însă paharul răbdării domnului profesor de științe politice. Și s-a revărsat cu mânie.
-
Cucuveaua asta de preda joaca in cacialmaua basescului cu moguli si ologarhi.
-
si eu care credeam ca ca d-l Preda face un pas mai departe si anume ii indeamna pe oligarhii portocalii sa-si imparta averile saracilor
-
Stimati prieteni , v-ati gandit la vre-o cale de reforma a administrarii Ro ? Daca crederti ca e necesara atinci cititi mai departe . Daca nu ...nu! Daca trebuie se se modifice actuala catastrofa atinci sa ne imaginam un drum . Puteti ? Daca nu va propun sa credeti ca reforma incepe tocmai cu astfel de interventii , ale celor din dispozitiv . (nu conteaza motivatia lor ! ) Deci ACEASTA E CALEA !
Numai ca de aici trebuie sa apara reactia societatii si anume prin promovarea HOTARARII CA SA NU ALEGEM PARTIDE SPONSORIZATE !!! Sub nici o forma !!! Partidele care nu-si fac campanie STICT DIN BANII DIN COTIZATII SI NUMAI DIN ACESTIA , SA NU MAI FIE ACCEPTATE DE POPULATIE !!
Abia atunci va patrunde competenta in guvern !!!
Abia atunci putem avea sperante sa iesim din criza !
Pana atunci inghitim baliverne cu galeata ! VEZI : IESIM DIN CRIZA DAND OAMENI AFARA DIN ECONOMIE adica muncind mai putin ! ! (rad si curcile! )
Succes!! -
Acest personaj chiar crede ceea ce spune. Daca astazi spune ca este alba este la fel de sigur si convins ca ieri cind a zis ca este neagra. Culmea este ca se poate uita in oglinda si nu roseste.In gradina Domnului este loc si pentru astfel de personaje. Mila ne este de parintii lor pentru ca trebuie sa admita au procreat asa ceva.
-
poate sa-mi explice si mi e cineva structura unui votant pdl-ist. nu-mi vine sa cred,astia sunt mai rai ca bolsevicii. am vazut comentarii care il combat pe preda si nu reusesc sa-i inteleg. omul asta spune adevarul. daca opozitia va fi puternica si va sti sa se exprime pdl-ul va avea soarta taranistilor deorece situatia economica va fi asemanatoare.
-
Mai baiete ce te exciti asa tare ca doar BASE pe ce bani o iesit presedinte ai dar ai trebuie dati inapoi TU nu constati ca esti un floc in calea P--I
-
purtatorul de cuvint al presedintelui (europarlamentarul preda in viata "civila" pare la fel de analfabet politic ca si seful lui spiritual. in toata lumea civilizata, oamenii politici sint asociati cu mediul economico-financiar. ar fi o imensa prostie sa aduci in parlament oameni "reprezentativi" din masa de salariati asa cum isi imagineaza presedintele. stabilitatea economica a unei tari nu poate fi realizata decit de legi care favorizeaza mediul economico-financiar (adica pe "oligarhi" in viziunea basesciana....). daca "oligarhii" se imbogatesc atunci vor avea de unde plati impozite catre stat si salarii catre salariati. este rusinos si mai ales foarte daunator pentru stat sa avem analfabeti politici in posturi atit de inalte..... eu sint si am fost dintotdeauna simpatizant liberal dar ma bucur ca pdl-ul se "oligarhizeaza" adica evolueaza normal....
-
Pana mai ieri acest individ chiar nu a vazut cu ce fel de oameni s-a inhaitat? Oare chiar nu a stiut el in campania electorala ca Basescu si gasca lui mint,fura si sunt amestecati cu tot soiul de mafioti? Pai atunci cum se face,mai intelectualule, ca ai descoperit toate astea,asa...peste noapte? Nu-i asa ca rasplata ptr. tine a fost prea mica si acum ai sarit in sus? Concluzia e simpla si tu esti la fel ca ei, in ceea ce priveste caracterul.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Cine sa-l creada pe Preda, poate naivii. El face jocul lui Basescu si agita spiritele putin. I s-a pus pata lui Basescu pe vre-un oligarh din PSD si-l foloseste pe asta, dar nu se va atinge nimeni de oligarhii si mogulii PD pentru ei cotizeaza la partid cu procente din cit fura. Un alt motiv pentru care se agita amaratul asta e ca acum se discuta bugetul pe 2010 si tre sa ne distraga atentia cu ceva. El e bine mersi la Bruxelles si n-are el nici o treaba cu clanul Prigoana sau cu alte clanuri si oligarhi. Miine ne va spune ca au fost niste polemici cordiale si tara isi va intra in normal, adica anormal.