Dacian Cioloş, audiat în Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European
?Nimeni nu poate înţelege agricultura dintr-un birou, ci numai printr-un dialog real, în care toate părţile sunt ascultate. Nimic din ceea ce am obţinut până astăzi în privinţa aprovizionării cu alimente, nu este câştigat pentru totdeauna? a spus Cioloş, în discursul care a deschis audierile care vor dura cel puţin trei ore.
Competenţele profesionale ale lui Dacian Cioloş - apreciate public inclusiv de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso - şi susţinerea evidentă a Franţei sunt punctele forte ale comisarului european propus. Despre Dacian Ciolş s-a spus chiar ca ar fi ?al doilea comisar francez?, trimitere evidentã la lobby-ul făţiş pe care Parisul l-a făcut pentru nominalizarea oficialului român.
Privit ca un tehnocrat, Cioloş are de luptat cu neîncrederea euro-deputaţilor britanici, austrieci şi olandezi. Prietenia cu Franţa şi faptul că provine dintr-un stat cu mari probleme în absorbţia fondurilor europene vor fi principalele puncte nevralgice pentru Dacian Cioloş. Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală, unde va răspunde la întrebări, este prezidată de socialistul italian Paolo de Castro, iar vicepreşdinte este un român - democrat-liberalul Rareş Niculescu. Din Comisie mai fac parte social-democrata Viorica Dăncilă, dar şi Daciana Sârbu şi Gigi Becali, ca membri supleanţi.
Dacian Cioloş are 40 de ani, este inginer agro-economist, a studiat în Franţa şi este doctorand în Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale. A lucrat, încă din 1997, în cadrul Comisiei Europene pe probleme de dezvoltare rurală, iar în 2007, pentru mai bine de un an, a fost Minsitru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu. În iulie, anul trecut, Cioloş a fost numit preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru agriculturã.
Dacă Dacian Cioloş va primi votul favorabil al Parlamentului European, în februarie îşi va începe mandatul de comisar european pentru agricultura. În 2010, titularul portofoliului pentru agricultură va gestiona în jur de 40% din bugetul comunitar.
Antena 3
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
Bafta! E baiat destept si probabil nu vor fi probleme. In afara de asta e fericit ca a scapat de circul din Ro...
-
ce-mi place mie de urss-ul europei .
avem comisari pe care ii numesc niste politruci ca pe vremea lu stalin & bolsevici
ne dau directive ( ceuasescu dadea decrete )
fac ce vor si pe noi nici macar la vrejela nu ne intreba ( democratie frate ce vrei . ai dreptu sa votezi unu dintre stapani . ce mai ..)
putinele referendumuri care sunt facute le fac pana le iese ( vezi cazul irlandei ) sau le schimba denumirea ( si cateva lucruri minore pastrand esenta ) si dupa aia iar bag la innaintare ( vezi trataul de la lisabona care in prima varianta respinsa s-a numit altfel desi E ACEEASI MARIA DAR CU ALTA PALARIE ) .
iar fostii mari comunisti si rudele& copii lor se duc acolo ca se fomeaza o noua nomencklatura .
si noi iar ne luaM m.-UE -
SCADE EURO
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






hotii si coruptii romani niciodata nu vor ocupa functii inalte in parlamentul european si asa ca europenilor le pare rau ca ne-a primit in uniunea europeana si au mare dreptate o tara de corupti,hoti,criminali si needucati nu are ce cauta in europa