Liderul consilierilor PSD din Primăria Generală a Capitalei, Doru Giugula, îl acuză pe şeful statului că obişnuia să-l scuipe şi să-l înjure pe vremea când era edilul Bucureştilor. Invitat în ediţia de marţi a emisiunii "La Ordinea Zilei", acesta a povestit cum s-au petrecut incidentele.
"Pe vremea când eram preşedintele Consiliului General, iar domnul Traian Băsescu era primarul general al Capitalei, văzând că nu ies niciun fel de proiecte şi dorind să se victimizeze, încerca tot felul de tertipuri pentru a ieşi în faţă. Unul din aceste tertipuri era faptul că mă chema lângă el, îmi punea mâna la gură şi mă scuipa în ureche", a declarat Doru Giugula.
Social-democratul susţine că sunt şanse să existe şi imagini cu momentele respective.
"Dacă veţi lua imaginile de la Conisiliul General şi veţi face o revizuire ale acestora, cred că se şi văd pe imaginile filmate de către televiziuni aceste scene", a spus Giugula.
Liderul consilierilor PSD a mai declarat că actualul preşedinte obişnuia să-l şi înjure.
"O altă scenă era în momentul în care mă chema lângă el şi începea să mă înjure. De mamă, de tată, de familie, de orice vroia. Până în momentul în care am băgat microfonul între noi doi şi toate înjurăturile s-au auzit în toată sala"
Antena3.ro
Doru Giugula: Traian Băsescu mă scuipa în ureche şi mă înjura (VIDEO)
-
ADMINISTRATIA LOCALA FALIMENTATA
04 Iul, 19:55 | 25 comentarii -
CONFRUNTAREA PROMISA
19 Noi, 16:56 | 1 comentarii -
CAMPANIE SUB ASCULTARE
16 Noi, 16:00 | 30 comentarii -
CONSULTARI PENTRU ALT PREMIER
05 Noi, 16:54 | 10 comentarii
-
Cristian Petrescu a primit recomandarea comisiilor din Parlament pentru postul de ministru al Turismului
08 Feb, 22:46 | 0 comentarii -
Leonard Orban, validat în unanimitate pentru funcţia de ministru al Afacerilor Europene
08 Feb, 22:34 | 1 comentarii -
Fuia, avizat de comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru al Agriculturii
08 Feb, 22:29 | 1 comentarii -
GSP.roMihai Neşu, după 9 luni de paralizie, despre meciul în care cele 3 puncte înseamnă să-ţi mişti mîinile, picioarele şi să rîzi
-
Mazăre glumeşte pe seama relaţiei Vanghelie - Mizil: Amorul e mai important decât bătălia politică
08 Feb, 21:36 | 0 comentarii -
Gabriel Berca a primit avizul comisiilor pentru funcţia de ministru de Interne
08 Feb, 19:25 | 2 comentarii
-
La primarie, Base chiar incerca sa faca ceva pt bucuresteni. O$D-ul il sabota sistematic chiar daca pierdeau bucurestenii!
-
Asa le trebuie taranilor care l-au votat pe Basescu sa sufere si sa moara de foame !!!!!!!!!!!
-
TRAIASCA ZEUS BBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBBAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAASSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEESCUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU
-
In curand base si satanistii lui se vor pysha pe lume si lumea n-o sa riposteze.
-
-
Hai lati-o balta. Ce mai conteaza unul in plus sau minus. Au fost afirmatii in care se spunea ca PAPA este homo asa ca ce mai conteaza ca ROMANIA ar ar avea un presedinte HOMO. El cand va scuipa in ureche incerca sa va atraga atentia si probabil astepta sa-l scuipati si DVvstra dar daca nu v-atzi perins la timp e problema Dvstra.
Sa traitzi bine!!! -
dar faza cu capu'n gura dat arabului, nu va spune nimic? ca dna Udrea ne-a povestit asa frumos de el cum s-a manifestat barbateste Presedintele cand era Primar General!!! iar romanasilor le place si daca se pi.se in gr.ra la ei - sunt destui care se manifesta pe forum
-
Nu trebuie nici-o remaniere, pentru ca n-o sa
schimba nimic. Trebuie sa iesim din UE -nici
n-am fost intrebat daca suntem de acord-ce avantaj avem platim mai multe cotizatii decit putem sa chemam din fondul UE.Putem sa calatorim daca ramin bani din salariile si pensiile mizerabila. Numai ca imediat nu ajunge nici pentru necesitatile zilnice. Cine e
de vina ca am trait si in epoca auriu cind contributiile retinute nu a fost pusa la o parte
au fost construite fabrici, case etc.Noi am asistat direct la plata datoriei si in 1989 Romania nu a avut datorie si multi au suferit , iar acum iar noi pensionarii iaras trebuie sa
platim pentru greselile guvernantiilor.Deci
noi nu avem dreptul la o viata decenta.RUSINE!
Trebuie strinsa semnaturile necesare pentru sa cerem demiterea lui Traian Basescu si o algere nou.
Pana cind n-o sa avem un alt presedinte si un guvern -care sa inteleaga ca nu noi suntem pentru ei ci ei sunt pentru noi -nou care sa lucreaze si in interesul oameniilor, si sa ocupa cu industrie, agricultura pentru ca daca ROMANIA nu produce niciodata n-o sa dezvolta.
Nu cred nici un cuvint al D-lui Vladescu!
sa cerem -
Eu cred ca Basescu e in stare de asa ceva! E de ajuns sa citim comentariile sustinatorilor lui Basescu de pe acest site, si ne dam seama cat de violent este acest om(Basescu)! Sustinatorii lui injura ca la usa cortului pe oricine e impotriva lui Basescu. Asa face si presedintele. Deci, presedintele este din acelasi aluat . Sau sustinatorii sunt ca presedintele! Violenti in limbaj si gesturi.
-
Au trebuit sa treaca 5 ani si ceva cu Basescu in fruntea tarii ca sa spuna domnul acesta ce ii facea Basescu si ca sa ne dam seama ce fel de om e? De cand e el presedinte toti incompetentii si lingaii au ajuns in functii de raspundere numai pentru ca au lipit afise in campanie. De ce ne miram acum ca ne mor copii in maternitati? Nu vedeti care le e scopul? Sa ramana in tara cei la fel ca Basescu: cu o educatie sumara si de o moralitate mai mult decat indoilelnica...Sustinatorilor lui Basescu ar trebui sa le fie rusine, dar de unde! Tupeul si nesimtiurea sunt cuvintele de ordine din PDL.
-
maine o sa apara alt avocat care o sa zica, ca basescu ii baga degetul in fund in timp ce ii punea mana la gura
-
dupa care se masturba in fata camerelor tv
-
Asta e presedintele pe care 5 milioane de romani au tinut cu tot dinadinsul sa il reconfirme. Eu peste 2 saptamani plec din tara si nu ma mai intorc nici cand. Va las sa putreziti
-
De ce nu a spus nimic pana acum? De ce nu a iesit pe post cand a fost difuzati in campania elactorala filmuletul cu copilul batut?
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Nuți este scoasă la încălzire. În PDL mafia e mare.
Au pus monopol pe CGMB, ministere, guvern și se fură la greu. Totul este controlat și se dă comision. Totul pentru PDL. În 2012 Videanu va fi președinte și dna Nuți la guvern. Alegerile vor fi furate și Buldogul va ține de șase. Ca în 2009. Aștia ne învârt portofelul în față. Adevărul este că suntem și proști și pupincuriști și nu avem demnitate.