Dosarele lui Năstase, trimise de conducerea Camerei Deputaţilor spre analiza Comisiei juridice
Organele de anchetă sunt la a doua încercare în această direcţie, dup ce Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor decisse, în 10 decembrie 2008, trimiterea înapoi la procurori a dosarelor "Zambaccian 2" şi "Mătuşa Tamara" pentru noi probe, pe motiv că documentele pe baza cărora s-a formulat raportul Comisiei juridice sunt nule.
Gestul a provocat reacţia procurorului general Laura Kovesi care a acuzat încălcarea Constituţiei de către conducrea acestei camere legislative. "Argumentul care a justificat restituirea cauzelor, potrivit căruia Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate efectua acte premergătoare cu privire la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către un ministru parlamentar după stabilirea calităţii acestuia iar singura autoritate competentă să efectueze cercetări cu privire la asemenea fapte este Camera Deputaţilor, nu este concordant principiilor constituţionale referitoare la separarea puterilor în stat, iar aplicarea acestuia ar avea ca efect extinderea atribuţiilor autorităţii legislative în domeniul autorităţii judecătoreşti", se arată în scrisoarea trimisă de Laura Kovesi preşedintelui Camerei Deputaţilor pe 9 ianuarie.
Potrivit acesteia, atribuţia de a se pronunţa asupra sesizărilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aparţine în exclusivitate plenului Camerei Deputaţilor, şi nu poate fi cenzurată de Biroul Permanent, care nu are printre atribuţiile reglementate de Regulament soluţionarea sesizărilor referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale.
"Vă înaintez alăturat copii ale înscrisurilor din dosarele nr. 68/P/2008 şi 227/P/2006, pentru ca plenul Camerei Deputaţilor să se pronunţe asupra sesizărilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului NĂSTASE ADRIAN pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită (...), luare de mită (...) şi şantaj(...)", mai scrie Kovesi.
Parchetul a ataşat, la această scrisoare, "copii ale referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ale adreselor prin care s-au comunicat date suplimentare la solicitarea Comisiei Juridice din cadrul Camerei Deputaţilor, şi ale înscrisurilor din dosarele nr. 68/P/2008 şi 227/P/2006", respectiv "Mătuşa Tamara" şi "Zambaccian 2".
Năstase: acest dosar e o mizerie
"Acest dosar este o mizerie, privind finanţarea campaniei electorale în care preşedintele unui partid, nu semnează nimic, după cum se ştie. Procuratura a trimis aceleaşi hârtii la Parlament care au fost declarate nule de către Curtea Supremă de Justiţie. Au fost trimise aceleaşi documente, care au mai fost trimise de câteva ori. Comisia juridică a arătat în câteva rânduri că nu se poate face analiza pe fond. În acest an de campanie prezidenţială este clar că nimeni nu mai are îndoieli că nu sunt şi implicaţii politice" a declarat Adrian Năstase după decizia conducerii Camerei Deputaţilor. El a apreciat că anumite cercuri de interese încearcă, prin DNA, să menţină o cupolă de confuzie în ceea ce-l priveşte.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
Sa-i fie rusine lui Kovesi,este o nesimtita,o femeie fara scrupule...Intradevar nu ziceam nimic daca asa ceva se intampla inainte de campania electorala.Dar aceasta nesimtita de femeie actioneaza exact cand este campania electorala. Cu complicitatea celui de la Cotroceni. Nu credeam ca in acest hal se face politica la noi.
Rusine Kovesi -
Suntem o natiune de oligofreni intelectuali daca AM UITAT cine este acest domn" Nastase 4case"!!!
Treziti-va romani!!!
Bagati-l la racoare ca acolo i-ar fi locul.
In vest un asemena personaj ar fi devenit de mult o umbra in viata unei natiuni
Pacat ... de noi! -
Ia! Psss! bulimia a dat peste voi! Unde este rominca sotie alui Haissam cu copii inclusiv!??
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Mult mai mult a furat si a fost implicat in mai multe cazuri de conruptie doar ca nu sau facut dosare fiindca sant implicati si alti dinosauri PSD cu influenta si se acopera unul pe altul ! De atatia ani cat sau plimbat dosarele si totodata si dovezile sau deteriorat ...totul din interes si cu rea vointa! Nastase,Taricianu si alti hoti nu vor ajunge niciodata dupa grati intro tara murdara din toate punctele de vedere ca Romania.