Geoană: Dacă sunt propuneri de susţinere a Laviniei Şandru, le vom lua în calcul
Geoană a spus că PSD are o obligaţie faţă de familia socialistă europeană, iar secretarul general al PES se află chiar în aceste zile la Bucureşti şi analizează criteriile de selecţie, împreună cu comisia social-democrată de selecţie.
?E o regulă pe care o avem şi evident, dincolo de un nume sau de altul, un lucru este obligatoriu pentru noi, ca toţi să meargă în grupul socialist şi toţi să fie parte a familiei socialiste europene. Deci noi suntem un grup în Parlamentul European, al social-democraţilor şi socialiştilor europeni, în care, hai să-i spun aşa, puritatea ideologică este foarte importantă", a spus Geoană.
Preşedintele PSD a afirmat că oricine se poate califica pentru selecţia social-democrată, însă este nevoie "să fie competent şi evident să aibă acest gir ideologic", adică să adere la valorile şi principiile social-democraţiei europene.
"În rest, toată lumea este liberă, este o ţară liberă, cine vrea să candideze, cine are o susţinere în partid poate să candideze, dar va fi un filtru de selecţie, care va ţine cont de două criterii: unu - cei mai buni oameni, în cele mai influente poziţii din Parlamentul European, doi - membri acceptaţi ai grupului socialiştilor din Parlamentul. European", a spus Geoană.
Întrebat care este poziţia partidului faţă de candidatura vehiculată a Laviniei Şandru, Geoană a spus că, dacă vor exista susţinători ai acesteia în partid, va analiza propunerea, însă "va trebui să treacă un obstacol suplimentar".
"Dacă sunt propuneri de susţinere a Laviniei Şandru, le vom lua în calcul, dar este clar că şi pentru orice candidatură care nu este din punct de vedere practic a partidul nostru va trebui să treacă un obstacol suplimentar, acela de a adera în termeni proprii la valorile social-democrate şi la grupul socialist din PE. Deci este o condiţie obligatore pentru oricine. De aici încolo, orice lucru este posibil", a conchis Geoană.
Anterior Ion Iliescu a subliniat în repetate rânduri că o eventuală prezenţă a acesteia pe listele PSD se va lăsa cu repercursiuni, lăsând să se înţeleagă că se gândeşte la o eventuală demisie sau retragere a sprijinului.
De altel, preşedintele de onoare al PSD arăta, într-o postare de joi pe blogul său, că ?au stârnit comentarii reticenţele mele faţă de încercările unor persoane din conducerea PSD de apropiere şi atragere a lui Cosmin Guşă şi a Laviniei Şandru. Nu am înţeles argumentele. De ce sunt aşa de importante aceste personaje care nu au reuşit nimic în plan politic şi au avut de-alungul timpului poziţii ostile faţă de PSD ?
De aceea m-am opus şi mă voi opune unor asemenea tentative care nu sunt deloc încurajatoare, ba chiar jignitoare pentru militanţii PSD?.
Antena3.ro
-
PSD despre Mitrea: Se autoexclude singur
31 Mar, 03:48 | 9 comentarii
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
Ha,ha,ha,ha !Ce-mi place Basescu !cum va lasa sa muriti pe voi oamenii cinstiti si corecti de foame dupa 40 de ani de munca !Ce-mi place cum Traianel care va mintit ca o javra ordinara in 2009 si acum va lasa sa crapati de foame pe voi cei prosti care acum sunteti someri sau mai rau iesiti din somaj !Ce-mi place Boc !cum va minte din 5 in 5 minute si voi inghititi pe nemestecate minciuni porcesti !Bravo romani !Premiul I pentru prostie !Nu Basescu este de vina !Nu PDL este de vina !VOI ROMANII SUNTETI DE VINA DEOARECE INGHITITI LA NESFARSIT !O Ritzi,o Boagiu,o Udrea,o Anastase,o Lavinia,o Eba,nenorocire bre !Nu dati drumul la fufe in jungla politicii,strica echilibrul ecologic !
-
PSD-istii si-au aleg un dictator in persoana lui Geoana. Vad ca antenele au sters stirea cu Nastase care se certase cu Geoana pt ca a incuiat in sertar lista pt europarlamentare
-
Ce mesaj trimite Geoana militantilor PSD? Poti munci oricat vrei, pe liste se intra pe usa din dos... L-am dat jos pe Nastase care a fondat PDSR-ul ca sa ne pricopsim cu un prostanac arogant... Macar Nastase avea socialismul in sange
-
Dle Gioana, credeam ca sunteti agent CIA, dar - spre dezamarea mea - sunteti numai Prost! Voie buna!
-
propunere psd istilor este sa i dam m... laviniei.. ce zici prostanacule te bagi?
-
Prostanacule, mai draga Mirceo, vezi ca tocmai ce ti-a dat m.uie cineva de la partidul vostru european socialist si golanist! Deci, mai draga, fara lavinia sandru si alte putori pe listele PSD!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Gioana am aflat ca este spion rus cand colo este numai prostanac !Mai bine prostanac decat tradator de tara !