Guvernul curtează primarii liberali: Edilii PDL şi PNL, preferaţii fondurilor pentru infrastructură
În total, Guvernul a împărţit fonduri totale de 159,9 milioane lei pentru proiecte de infrastructură şi construcţie de baze sportive.
În hotărârea aprobată de Guvern se arată că banii, asiguraţi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, vor fi utilizaţi pentru finanţarea tuturor cheltuielilor eligibile necesare realizării obiectivelor de investiţii prevăzute în cererile de finanţare declarate eligibile, "selectate în condiţiile legii, în baza criteriilor stabilite în Ghidul de eligibilitate şi în Ghidul solicitantului".
Executivul a decis totodată să retragă primăriilor o sumă totală de 7,9 milioane lei din fondurile alocate anterior în cadrul programului de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural. Decizia este argumentată prin faptul că administraţia locală a primit finanţare şi din alte surse decât prin acest program.
Din suma totală, cei mai mulţi bani au fost retraşi de la 14 primării PSD (4,1 milioane lei), urmate de 6 primării PNL (1,7 milioane lei), 5 primării PDL (1,5 milioane lei) şi o primărie UDMR (86.000 lei).
Secretarul general al PSD Liviu Dragnea a acuzat, în urmă cu două săptămâni, Guvernul Emil Boc că, deşi este demis, administrează banii publici în mod "abuziv şi preferenţial", dând "partea leului" primăriilor PDL, printr-un proiect de hotărâre privind implementarea Programului de dezvoltare rurală.
El a făcut atunci referire la anexe din care rezulta că primăriile PDL primesc 44,51% din fonduri, cele ale PNL-29%, cele ale UDMR-12,12% şi primăriile PSD- 9,97%.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
Basescu recunoaste tacit valoarea membrilor PNL.De aceea si-i doreste alaturi.Dar sub un premierPDL.Ceea ce Antonescu nu accepta.Cine se frige cu ciorba sufla si-n iaurt.
-
Pentru campania Basescului nu se precupeteste nimic: se iau bani din salariile dascalilor si a altor bugetari, nu se dau subventiile la fermieri, se dau bani publici sa-si toarne un clopot sub nume privat, se dau bani publici sa-si faca campanie electorala pe la toate serbarile si iarmaroacele din tara, se dau bani pentru a intretine un guvern paralel la Cotroceni, s.a.m.d. In orice tara normala, aceste operatiuni au un singur nume, deturnare de fonduri.
Prin comparatie, Crin Antonescu a refuzat campania pe bani publici, comportandu-se ca un veritabil candidat al romanilor de bun simt, prin tot ce face respira democratie.
In concluzie, cu Crin Antonescu presedinte, Romania are sansa sa iasa din marasmul economic si social in care a cazut in ultimul an de guvernare pd-psd.
-
Acesta este inca un semn de mare bunavointa pe care Presedintele Romaniei si al PDL, Domnul Traian Basescu, il face catre hotii si tradatorii din PNL! Daca nici acum nu inteleg cei din PNL, Presedintele Traian Basescu se va indrepta catre hotii si tradatorii din PSD, pentru ca trebuie format un guvern in care PD-L, Partidul Presedintelui Traian basescu, Primul Barbat al Romaniei, trebuie sa ramana la putere pentru a veghea sa nu vina alti hoti la furat din bani publici! Sa trimi din ce in ce mai bine!
-
Pentru Grupul de Cetateni. Nu stiam ca tara si banii sunt a lui Base si el ii imparte asa cum vrea el. Parerea mea este ca Base e unul din cei mai mari hoti din Romania. A furat o flota intreaga, a furat o casa in Mihaileanu, a furat parcarile Bucurestiului de multi ani, a furat curentul Bucurestiului la fel de multi ani, iar pe langa faptul ca o furat tot asfaltul tarii inlocuindul cu cel mai prost asfalt din cat exista.
-
Pt. Bogdan: Domnule! Președintele este Șeful statului, deci este Șeful tuturor instituțiilro din țara asta! Președintele Traian Băsescu, cel care este Primul Bărbat al țării, poate lua orice măsură, poate da bani cum dorește, poate aresta, poate elibera din închisoare, poate face orice, pentru că de-aia este Președinte, înțelegi?! Dacă vine Președintele Traian Băsescu într-o instituție de stat, Dânsul fiind Șef de stat, și-i zice unuia să execute cava, acela ce face? Se opune? De exemplu, dacă vine Președintele Traian Băsescu la Garda Financiară și le ordonă să amendeze toate firmele mogulilor Voiculescu și Vântu și să le facă la toți dosare pelale, comisarii Gărzii ce fac? Se opun? Și nici nu trebuie să vină Personal Preeșdintele la Gardă! Ași trimite consilierii, pentru că de-aia este Șef de stat! Acum înțelegi dumneata?!
-
Pentru grupul de cetateni din staful de campanie al marinarului bocciu. Seful vostru va plateste degeaba ca tot prosti ramineti. PNL poate sa faca ce vrea noi nu votam cu nici o alianta pdl-pnl si no vom vota cu marinarul vostru.
-
@ Grupul de cetateni :PARTIDUL E-N TOATE / SI-N CELE CE SUNT / SI-N CELE CE MIINE VOR RIDE (rinji )LA SOARE (Zeus )
-
@ grupul de cetateni :daca ce spuneti e o gluma , atunci e o GLUMA PROASTA , iar daca nu e gluma atunci tot grupul aveti un neuron
-
In teama lui pt pierderea puterii, Basescu a inceput sa arunce favoruri de ultima ora ici-colo, doar doar va mai obtine cateva persoane de partea lui.
Ar trebui sa invete ceva demn de un presedinte de la Antonescu, poate atunci ar mai avea vreo sansa in fata noastra. -
Prin asta PD recunoaste capacitatea membrilor PNL care in scurta perioada cit au guvernat tara singuri a avut loc cea mai mare crestere economica si a nivelului de trai simtit de toti romanii de la nou-nascuti pina la pensionari. Asta inseamna ca ar trebui sa-l votam pe Antonescu si nu pe Basescu deoarece Antonescu va propune un prim-ministru capabil sa conduca guvernul Romaniei fara sa fie nevoie de interventia presedintelui din umbra. In primul tur il voi vota pe Antonescu, iar in cazul in care nu va intra in turul doi nu voi participa la alegerile turului doi pentru ca nu se va schimba nimic in urmatorii cinci ani in tara asta.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Care sunt localitatile unde sunt proiecte pe bani europeni sau pe bani publici ? Unde s-a furat mult pamant ? Unde sunt politistii ? Sub Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Unde sunt prefectii ? Sub ministerul Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Unde sunt primariile ? Sub Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Unde este Cadastrul ? Sub Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Si cine are averile cele mai mari ? Sa nu spuneti ca persoanele din Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Si cine are toate dosarele coruptilor ? Sa ne gandim la serviciile secrete ? Si Justitia are corupti ? Dar Cine sopteste la ureche "vezi ca ai dosar" ? UNICUL ?