Ilie Sârbu este noul lider al grupului senatorilor PSD, înlocuindu-l pe Ion Toma, căruia i-a fost propusă funcţia de secretar al Biroului Permanent al Senatului.
Socrul preşedintelui PSD a fost instituit în funcţie, în urma şedinţei senatorilor PSD de miercuri dimineaţă. Marţi dimineaţă a fost anunţată o schimbare similară la şefia deputaţilor PSD, unde Mircea Duşa l-a înlocuit pe Viorel Hrebenciuc.
Potrivit unor surse din PSD, citate de Mediafax, senatorii PSD au primit cu anumite reticenţe propunerea Biroului Permanent Naţional, amintind de declaraţiile lui Sârbu, care afirma că nu va mai candida la nicio funcţie în partid din momentul în care ginerele său a preluat şefia PSD.
Antena3.ro
vezi articolul in HTML5






Mama mea nu a primit terenul arabil cerut (cu contract din 1937)din cauza ca nu face dovada cetateniei romane (adevarat ).Am aflat ca multe comune din Banat (Timis) nici nu mai au teren arabil de impartit deoarece cu ajutorul fostului ministrul agriculturii aceste terenuri arabile au intrat in posesia unor firme de unde are profit si acest fost (actual) ministru .Va rog sa-mi spuneti daca mama are sanse la retrocedare. Multumesc