Iliescu: Băsescu dă acum din colţ în colţ şi ia măsuri aberante
"În contextul crizei actuale, toate statele, şi europene, şi SUA, de doi-trei ani, tot lucrează. Până nu demult, v-amintiţi, domnul Băsescu dădea asigurări că România nu este antrenată în această criză, că nu vor fi elemente de criză, că România trece pe lângă. Pe urmă, când a văzut că totuşi este o criză, a şi anunţat că în 2010 ieşim din criză. Şi acum, la disperare, dă din colţ în colţ şi vine cu măsuri aberante", a spus Iliescu, citat de Mediafax.
El a arătat că în acest lucru constă, de fapt, "nenorocirea" unei guvernări "incapabile, neprofesioniste şi incompetente".
"Asta este nenorocirea unei guvernări incapabile, neprofesioniste, incompetente şi care apelează la măsuri antipopulare", a spus Iliescu.
Fostul şef de stat a criticat şi Guvernul, precizând că acesta nu "s-a pretat" nici măcar la o analiză proprie în ceea ce priveşte măsurile care se impun a fi luate.
"Preşedintele Băsescu şi-a asumat această răspundere ca să iasă în faţă şi să indice direcţiile de acţiune care se pare că nici măcar nu fac parte din cele 18 sau 20 şi ceva de puncte discutate cu FMI anterior. Deci, s-a interpus, s-a suprapus şi s-a substituit Guvernului. Şi măsurile, în primul rând, aparţin domnului Băsescu, nu Guvernului Boc", a spus fostul şef de stat.
Iliescu a arătat, totodată, că este păcat că actuala guvernare a părăsit orice formă de dialog cu aceia care ar putea oferi soluţii, întrucât cunosc procesele în derulare, şi a venit cu "inspiraţia de moment".
"De aceea spuneam că este păcat că această guvernare a părăsit complet orice fel de dialog, de consultare cu cei care ştiu, care ştiu şi carte şi care cunosc procesele, fenomenele şi să gândească în mod echilibrat nişte măsuri. S-a venit aşa, la inspiraţia de moment. Nu aşa se face", a spus Iliescu.
El a spus că PSD a dezavuat măsurile de austeritate propuse de şeful statului şi că s-a străduit să creioneze câteva direcţii de acţiune posibile pentru guvernanţi, care trebuie să intre în dialog cu toţi, şi cu forţele politice, şi cu cele sindicale, şi cu patronatele.
Iliescu a acuzat, de altfel, actuala guvernare de faptul că procedează nedemocratic, ignorând instituţiile de bază ale statului.
"A fost o chestie, aşa, de inducere în eroare a unora - chemarea CES, ca să supervizeze măsurile indicate de preşedintele ţării. Păi, CES trebuia el să fie cu mult înainte consultat şi să elaboreze măsuri pe care apoi Guvernul să le concretizeze şi să le supună apoi aprobării Parlamentului. Asta era calea firească într-o democraţie. Ori, ei procedează de o manieră antidemocratică, ignorând instituţiile de bază ale statului", a susţinut Iliescu.
El a arătat că există trei categorii de măsuri alternative la cele propuse de Traian Băsescu, vizând analizarea cheltuielilor statului, a surselor de venituri şi a relansării economice.
"Trebuie analizată structura cheltuielilor. Această guvernare de dreapta, care a venit din 2005, D.A., a mărit aparatul birocratic al ţării de la 900.000 la un 1.400.000. Şi ei reclamă umflarea aparatului! Păi cine a făcut-o? Cui revine răspunderea? Acuma nu-i aşa simplu să dai oamenii afară şi să-i aduci pe stradă. Dar, într-adevăr, trebuie gândită o politică adecvată care să reducă aparatul administrativ la cât e necesar", a spus fostul şef de stat.
Ion Iliescu a vorbit şi despre politicile fiscale, subliniind că evaziunea fiscală este foarte mare şi că ceea ce se face în domeniul acesta se rezumă la "fleacuri".
"Se rezumă la fleacuri, în timp ce toată lumea asistă la evaziuni fiscale de mari proporţii şi în comerţul cu petrol, şi cu ţigări, şi cu alcool", a arătat Iliescu.
El a susţinut că, după măsurile care vizează cheltuielile şi cele care vizează sursele de venituri care să fie antrenate, trebuie luate măsuri de fond, de natură economică, care să relanseze viaţa economică.
Antena3.ro
-
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 0 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 0 comentarii -
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 3 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 21 comentarii -
Voinescu: Vom reveni la guvernare mai repede decât ne aşteptăm, în maximum trei ani
24 Mai, 18:51 | 49 comentarii
-
Apoi decat rebutul asta uman,mai bine Basescu
-
UNDE-I PETROMUL,BCR-UL, BANCOREXUL, ROMTELECOMUL ,BANCI SI FABRICI PE CARE LE-A VANDUT GUVERNAREA PSD AM UITAT DE ELE? 20 DE ANI SA FURAT IN ROMANIA DAR ACUM A PRINS PD-LUL CU MINA LA FUND UL SACULUI SI A CAZUT MAGAREATA PE EI
-
Mai fratilor , nu e in stare nimeni sa conceapa si sa declanseze procedura de suspendare a acestui zis presedinte Base pana nu e prea tarziu?
-
Shut The Fuck Up !!!.AM VAZUT CU TOTII DE CE ESTI IN STARE,POATE SUNTEM PROSTI DAR NU UITAM CA AI CONDUS 10 ANI.
-
@ EU. Confunzi partidele, mestere. Petrom, BCR si Romtelecom au fost vandute in perioada CDR+PD si DA. Bancorex, da, a dat faliment in perioada PSD, dar din el s-au infruptat si toti ceilalti.
-
mosu puli si seful mafiei in romania ,eu nu stiu cum dracu nu are rusine sa mai vorbeasca,scarbosul de muist.
-
Ilieskule la rece cu tine hotule ai vandut tara, daca era dupa tine ne vindeai in 89 la rusi talharule, in puscarie pana mori
-
Pt EU : saracii PDL isti nu i asa ? Sunt si eu mici si nevinovati ce dracu aveti cu ei ??? Omorati PSD istii ca ei sunt acum la putere!! Esti tare idiot pe bune, daca astia de PDL care conduc de vreo 6 ani, sunt asa de buni si nevinovati de ce nu iau ei masuri anticriza?
-
hai sictir fut*-ti gura mati de nenorocit si comunist ambulant.Tu vorbesti care ai tinut tara in criza 10 ani????? Mars din fata mea !!!
-
Mai tu care te dau EU tu esti diversionist? Sau ai luat/o razna? Tu vezi ca clanul Basescu e cel mai periculos
-
hai inapoi tataie ! împacă-ne cu rusii și poate vom trai și noi bine ! hienele au papat democrația de pe vremea lu bis Kingston
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Bine ca le stii tu pe toate dupa ce sub conducerea ta s-a dus pe pul@ toata economia si s-a furat tot.