Iliescu, indignat de cititorii ?obraznici?: Numele meu a fost şi este Ionel, nu Ilici
Blogosfera îi permite președinteleui de onoarea al Psd ă regleze și unele conturi cu unii cititori ale căror aprecieri la adresa sa sau soției sale i-au testat prea mult răbdrea. Social-democratul se arată stupefiat de unele comentarii apărute pe ?forumul Jurnalului Național în legătură cu articolul pe care l-am publicat, aparținand unor oameni dominați de ură și de încrâncenare, care se ascund sub anonimat".
"Nu mă așteptam ca, după 20 de ani, să se mai întrețină asemenea porniri instinctuale, iraționale, primitive", mai scrie Iliescu, deranjat mai ales de reacțiile unor unor oameni ?rămași la nivelul sloganurilor primitive (anticomuniste) din perioada campaniei electorale din 1990, vehiculate în Piața Universității".
Întotdeauna Ionel, chiar și pentru colegii ruși
Indignarea fostului șef de stat nu cunoaște margini la adresa celor care continuă să-l încondeieze cu apelativul de ?Ilici?.
"Unii îmi atribuie mie o denumire inventata - Ilici - pentru a consacra fabulația mincinoasă privind legăturile mele cu Rusia, cu KGB-ul, etc. Niciodată, nimeni nu m-a numit astfel?, mai susține Iliescu.
Seniorul social-democrat precizează că ?numele consacrat, în familie și printre prieteni a fost întotdeauna Ionel. Până și colegii mei ruși, de la Institutul Energetic din Moscova, unde am studiat între anii 1950-1954, îmi spuneau tot Ionel (scriindu-mi numele în grafie chirilică, cu semn moale dupa l)", mai explică Iliescu.
Soția, româncă get-beget
Supărarea lui Iliescu este accentuată și de trimiterile la orginile soției sale. "Un 'obraznic' își permite să repete o mârșăvie, punând la îndoială originea românească a soției mele, bănuind că ar fi 'rusoaică', cu numele probabil de 'Natașa'. Țin să îl dezamăgesc. Soția mea este româncă get-beget - și bucureșteancă. Ea s-a născut și a copilărit în cartierul Giulești-Crângași. Numele său de fată era Șerbănescu Elena (Nina). Mama sa - Maria, tatăl - Anghel, o soră mai mare - Maria. Cred ca nu mai e nevoie de alte detalii", conchide Iliescu, pomelnicul pledoariei sale genelogice, care mai pune clișeele vehiculate în jurul său pe seama ?ticaloșiei fără de margini a unora?.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
Norbert, slobozim-as in inima ta si a mamei tale, tine-i tu pe tingani la tine in Germania, sa fure, sa violeze si sa ucida si lasa romanii muncitori sa se intoarca in tara. Cat poti fi de retardat. Daca pana si Iliescu care are un limbaj moderat si a avut trecere la electoratul rrom, ajunsese sa se sature de ei, cine esti tu cioroi ghebos sa-i ceri socoteala. Tiganii nu se pot integra. Putinii dintre ei care o vor s-au integrat.
-
kjlkjkljkljkljkl
-
In spiritul de tradator si lingusitor (trasaturi firesti pentru romani) Ilici isi reneaga legaturile KGB-iste, probabil considera ca e prea ramolit ca sa se mai oboseasca rusii sa ii trimita 'cadouri'. Dar cine l-a complotat pe Ceausescu ? si de ce tocmai cu Iliescu a fost inlocuit ? Fiindca Ceausescu l-a ostracizat (stia ce poama e), iar pentru rusi era omul sigur cu care se putea complota LOVITURA DE STAT Securitatea l-a tradat pe Ceausescu inca din 1980, dupa ce se stia ca Pacepa e protejat de americani, fiindca toti securistii au fost o mana de mercenari fara pic de patriotism.
-
Daca ar fi stiut Ceausescu de complotul lui Iliescu si al Securitatii i-ar fi executat pe toti la zid. Am scris acest comentariu pentru ca romanii sa stie ca Ceausescu nu a fost niciodata mai mult decat un bosorog simpatic, o mascota a securitatii, de care acestia s-au descotorosit la nevoie.
-
jhjkhjkhjkhjk
-
Iar foametea anilor 80 a fost tot complotul Securitatii pentru a invrajbi poporul. Dupa 20 de ani de furt si minciuna cred ca romanii in final si-au dat seama ce-a fost si cu 'revolutia'. Timpul va scoate adevarul la lumina.
Si apropo Iliescule, nu te mai "abona" la bagat in seama pe la antene ca toti romanii stiu cine esti de fapt. Tacerea lor este expresia fricii si nicidecum a nestiintei.
-
Numele tau e jigodie tiganeasca..comunist handicapat mintal ce a talharit impreuna cu Nastase poponarul tot un t.i.g.a.n i.m.p.u.t.i.t conrupt ce sa facut milionar ! 25 decembrie 1989. Sotii Nicolae si Elena Ceausescu sunt judecati, dupa un proces sumar, de un tribunal militar ad-hoc, condamnati la moarte si executati, la câteva minute dupa pronuntarea sentintei. Tribunalul respectiv, a carui legitimitate a fost ulterior contestata, si-a asigurat un loc special în istorie prin faptul ca avocatul însarcinat cu apararea lui Ceausescu a facut front comun cu procurorul, în loc sa îsi apere "clientul".
Potrivit unui articol din România Libera, tribunalul ar fi fost înfiintat de Ion Iliescu, care nu avea în momentul respectiv nicio calitate oficiala, printr-un decret scris de mâna în sediul MApN. Plus sa nu uitam de mineriadele cu morti si raniti unde a astupat gura studentilor intelectuali si a oamenilor de rand ce sau opus!!! In orice alta tara asa un talhar ar fi fost de mult dupa grati!!! -
ZIARISTII DIN INTREAGA LUME IMPOTRIVA LUI TRAIAN BASESCU.
( Petitie a Uniunii Internationale a Ziaristilor in sprijinul presei romane )
Pe aceasta cale tin sa dau o veste neplacuta, unui presedinte care uraste presa si libertatea de exprimare democratica. Filmul meu "Desecrarea Menorelor" care descrie expozitia islamica de tip Al-Queda de la New York organizata de statul roman,sub umbrela serviciului extern,a fost terminat, Filmul a fost cumparat de N.H.K.japonez si a intrat in atentia intregii medii internationale. El va fi vizionat la inceputul acestei toamne in Statele Unite. Aceasta manifestare a urii de rasa organizata de statului roman. reprezinta un eveniment unic ,fiind prima expozitie antisemita organizata si sponsorata din bani publici, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Cenzura din tara a reusit sa ascunda faptul esential, ca expozitia ICR,Patapievici din vara trecuta, nu afost romaneasca ci una araba.
Autorul aceste blasfemii este AMVAR ANBAKI ,artistii romani asigurand doar decorul si diversiunea. La Bucuresti sa vorbit mereu de un ponei roz de cativa centimetrii pa care era desenata o zvastica, trcecandu-se cu vederea un perete urias (vizibil din strada) pe care menora, simbolul sacru al evreilor purta cuvantul FUCK manjit cu sange si urina. Amintind de un elefant care se impreuneaza cu un evreu religios, de tatuajul SS de pe bratul unui rabin, de patiarhii bibliei pregatindu-se de sex ,sper ca cititorii vor intelege cu ce arta avem parte. Orice om normal, ar fi luat masuri imediate pentru a inchide cat mai curand aceasta monstrozitate. Basescunu numai ca nu si-a cerut scuze celor pe care ia jignit, asigurand pe toti, ca romanii sunt un popor al binelui, a lasat deschisa expozitia, mai mult de trei luni, de la inchiderea ei oficiala.Am cunoscut in viata mea multe, dar nu am intalnit o josnicie mai mare. Sa pui la bataie imaginea si demnitatea unei tari doar pentru a apara o clica politica, sperand ca te vor ajuta sa te agati de putere, este de neiertat. El nu va fi iertat intr-un oras cu mai mult de un milion de evrei si inca cu multi supravetuitori a lagarelor de concentrare. Ea nu va fi iertata nici de comunitatea romaneasca care a fost pusa intr-o situatie neplacuta, cu reputatia de oameni civilizati pusa
sub semnul intrebarii.
Filmul pune bazele unui scandal international, punand regimul BASESCU in fata unei situatii fara iesire. El va trebui sa explice participarea sa(sponsorizare, sprijin logistic) la un atac fara precedent, al propagandei extremismului islamic. Dupa reactiile emotionale ale spectatorilor la primele vizionari pot afirma cu certitudine ca nimeni niciodata nu va da mana cu acest personaj," plecat" departe de lumea civilizata si normele elementare de convietuire in societate.
Ultimul incercare disperata de a oprii filmariile a avut loc de Zilei Nationalacu ocazia careia am vrut sa sa obtin opiniile membrilor comunitatii si a oaspetilor straini. Editorialul " Ordin de Restrictie"semnat de scriitorul Victor Nicolae in penultimul numar al revistei New York Magazin > Nr. 606 descrie percutant cele intamplate. Nu ramane decat sa adaug ca aceasta actiune a fost premeditata. Faptul ca am fost invitat cu trei saptamani inainte de eveniment pentru a fi atras intr-o cursa a facut sa fiu de la inceput suspicios. Esecul acestei actiuni si va ramane mult timp in memoria invitatiilor si a diplomatiilor straini prezenti la eveniment. Eu personal nu am vazut sau imaginat ceva similar. Politia americana chemata sa ma aresteze vazind aparatul de filmat si ecusonul de presa si-a pus hainele pe cap sapca pe fata si acompaniata rasetelesi in aplauzele audientei a luat-o la...... fuga.
Aceasta actiune curajoasa a diplomatilor culturali in civil, va costa statul roman mai mult de un milion de dolari. Incercarea de a sabota un ziarist american prin chemare a politiei si declaratii
false adresate oficialitatilor sunt considerate extrem de grave. Pentru ca absolut totul este inregistrat pe pelicula cazul este usor de adjudecat. Nu ramane decat cu banii obtinuti sa deschid
un ICR paralel aici in metropola americana. Singura deosebire ca acesta va fi un adevarat centru de cultura si limba romana nu va fi considerata periculoasa si interzisa.
Am fost convins ca atacul impotrva mea nu este izolat. Acum sunt eu victima ,maine vor fi altii iar la sfarsit vom fi toti. Atacul presedintelui impotriva presei si a libertatii de exprimare nu a facut dechit sa confirme previziunile mele. El nu a facut decat sa puna gaz pe foc. In consecinta pe langa scriisoarea si CD-ul care vizualizeaza cazul meu am pus discursul democratiei originale in acelasi plic. El a fost trimis nu numai asociatilor din care fac parte ci si majoritatilor organizalor
de jurnalisti din jurul lumii. Cerand ajutorul lor am pus umarul in apararea a ce a ramas presa libera in Romania. Tocmai cand scriam aceste randuri am primit o scriisoare deosebit de importanta. Uniunea Internationala a Jurnalistilor in numele a trei mii de membrii protesteaza impotrva ataculului impotriva mea si se ridica in apararea presei si mediei im pericol. (acest document in limba engleza, sta la dispozitia la dispozitia oricarui ziar sau blog interesat sa-l publice.) Pentru demonstratia pe care o pregatesc in aceasta primavara am trimis invitatie de participare majoritatii organizatilor profesionale ca si reprezentatiilor presei straine aflate la NY.
Am inteles ca lupta lui Traian Basescu impotriva "mogulilor"si a ziaristilor este o preocupare esentiala si poate o va duce la bun sfarsit. Totusi ma intreb in fraza de incheiere cum se va descurca acum, cand i-am pus in cap presa intregii lumi.
Robert Horvath cineast New York Feb 20 2009
p.s Am trimis invitatii pentru a participa la manifestatia ziaristilor si fotografilor profesionisti care vor avea loc in fata misiunii Romaniei la ONU ,in apararea libertatii presei, urmatoarelor organizatii: SOCIETY OF PROFESIONAL JURNALSTS ,INTERNATIONAL JOURNALISM ,FOREIGN COMMITTEE. PRESS FREEDOM NETWORK, NATIONAL PRESS CLUB, NATIONAL PRESS PHOTO GRAPHERSS ASSOCIATION,INTERNATIONAL PRESS ASSOCIATION FOREIGN PRESS CENTERS,,CPJ - Committee to Protect Journalists, THE SOCIETY OF PROFESIONAL FREELANCERS,INTERNATIONAL FEDERATION OF NEW MEDIA,INTERNATIONAL PRESS INSTITUTE,WORLD PRESS FREEDOM COMMITTE,REPORTERS SANS FRONTIERES.
-
Domnule HORVATH.NU ma intereseaza originea dumitale.Totusi acest filmuletz este o expresie a cuiva iar in SUA exista libertatea de expresie.S-ar putea ca filmuletul cu menora sa fie un pamflet ca si Versetele Satanice.Oare asemenea manifestari trebuiesc pedepsite ?Ne intoarcem din nou la Scanteia ?Cat priveste procesul lui CeausescuCred ca vina este colectiva,a tuturor care au asistat sau aderat la vorbele unui om neautorizat de nimeni,si neales de nimeni.Magarii au fost invatati sa slujeasca si au slujit la fel si dupa "revolutie.care a mai ucis 1100 vieti dupa Ceausescu.Daca azi ar fi o inscenare la care sa aplaude vreo 20-30 de insi,va asigur ca ziarele si Tv.ar aplauda,iar cititorii la fel.Noi nu avem parerile noastre,le luam de-a gata dela formatorii de opinie.
-
ei, numele tau este ionel dar de fapt esti CRIMINEL SOVIETIC deasta te alintam cu ilici
-
pt toti astia care il injurati pe iliescu: sunteti mai fericiti cu base? daca da, nu prea mai e nici o speranta pentru voi
-
Ilici baga-ti-ai pula-n ma-ta de kgbisto-comunist jegos, ne abureai ca nu ne vindem tara si sub mandatele tale sa vandut tot ce se putea vinde de pe solul si subsolul Romaniei , ba chiar mai mult ai vandut 5milioane de Romani ca sclavi in toata lumea ,pentru asta ar trebui sa crapi in chinuri urland pana te aud idolii tai din iad
-
JEGOSU ASTA A DAT AUR LA CIORI DE AU PRINS PUTEA ASTA,STIU CU EXACTITATE CIORI CARE NU AU AVUT NICIDATA AUR SI AU LUAT CU KILOGRAMELE DIN BANCA NATIONALA
-
OBRAZNIC ESTI TU CRIMINALULE BOLSEVIC.
ion ilici iliescu TREBUIE JUDECAT PENTRU GENOCID , PTR. INSTIGARE LA URA A MINERILOR FATA DE STUDENTIMEA ROMANA..ETC.ETC
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Ce m-a revoltat extrem de tare in 1993 cind intr-o vizita in Germania,a spus ca romanii se pot intoarce acasa oricind,dar ar prefera ca tiganii....nu.Era sa primeasca suturi in fund de la nemti.Si uite asa de la iliescu 20 de ani mai tirziu toate guvernele au neglijat complet problema integrarii in societate a tiganilor,iar consecintele apar acumapt romani.Iliescu ia da o fuga si du-i acasa ,asa iti repar ceva din prostiile facute